Acum câteva zile, mai precis pe 21 octombrie, în Parlamentul Marii Britanii s-a discutat ore în șir despre problema introducerii cărților de identitate digitale. Subiectul este unul aprins în Regat, dar dezvăluirile nu au fost neapărat despre britanici, ci despre cum funcționează sistemul…în București.
Exemplu negativ a fost dată România. Sistemul românesc care centralizează datele personale are vulnerabilități critice și poate fi spart foarte ușor, au mărturisit britanicii. Mai mult, sistemul a fost dezvoltat de contractori fără autorizație de securitate, cu echipamente nesigure.
Așa se face că, paradoxal, informațiile despre cum funcționează cu adevărat sistemul românesc care se ocupă – pe bani publici – de protecția datelor personale ale tuturor românilor, au venit de la Londra și nu de la București.
Breșa de securitate în sine nu este la nivelul cărților de identitate, cât la sistemul care centralizează toate datele populației României.
„Tehnologia a fost deja în străinătate. A fost deja în România și este foarte posibil ca un malware să fie deja în interiorul ei”, a spus parlamentarul britanic conservator, Daniel Davis.
„Încă din 2022, echipa responsabilă de securitatea cibernetică și-a exprimat îngrijorarea că sistemul este dezvoltat pe stații de lucru nesigure, de către contractori din România care nu aveau autorizație de securitate. Când au testat sistemul pentru a vedea cât de sigur este, aceștia l-au spart cu ușurință. Puteau instala programe malware și nici măcar nu au fost detectați de persoanele care rulau sistemul” – a declarat David Davis în Camera Comunelor.
Cărțile de identitate electronice au fost introduse pe 20 martie 2025 si, pana in prezent, 805.257 de romani au C.I. Singura problemă care care s-a ivit pe marginea noilor cărți de identitate a fost lipsa adresei. Mai mult, în multe instituții ale statului nu există cititoare pentru cărțile electronice. Ministerul de Interne a cheltuit în octombrie aproape 2 milioane de euro din fonduri PNRR pentru promovarea noilor cărți de identitate.
