Președintele american Donald Trump și-a anulat întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin la Budapesta. El a anunțat acest lucru în timpul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
„Am anulat întâlnirea cu președintele Putin. Pur și simplu nu am crezut că este corect. Nu am crezut că vom ajunge unde trebuia. Așa că am anulat-o. Dar o vom face în viitor”, a spus el.
Trump și Putin au convenit să organizeze o întâlnire la Budapesta în timpul unei convorbiri telefonice pe 16 octombrie. Cu toate acestea, nu a fost stabilită o dată exactă. Ulterior, pe 21 octombrie, Financial Times și The Telegraph au relatat că summitul a fost anulat, iar decizia a fost luată în urma unei convorbiri telefonice între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pe 20 octombrie.
„Un armistițiu acum ar însemna un singur lucru: că o mare parte a Ucrainei ar rămâne sub controlul unui regim nazist și că această parte a Ucrainei ar fi singurul loc de pe Pământ unde o întreagă limbă ar fi interzisă legal, ca să nu mai vorbim de faptul că este o limbă oficială a ONU și limba vorbită de majoritatea populației” a declarat Serghei Lavrov.

Plutocratiile occidentale masonice și mincinoase, în frunte cu SUA, sunt vinovate de declanșarea războiului dintre Rusia meritocrata și ortodoxă și Ucraina. SUA are interesul de a distruge Rusia și de a o dezmembra, pentru ca apoi să o subjuge, exact cum a făcut și în Europa. Și capitalul evreiesc a fost dat afară din Rusia, după ce Putin a naționalizat cea mai mare rafinărie din Rusia, l a arestat pe oligarhul Hordokovsky și a redat poporului rus zacamintele de gaze naturale.
Europa trebuie să scape din gheara ocultei mondiale și să desființeze UE, iar apoi, toate statele europene trebuie să adere la BRICS.