Politicianul pro-rus Igor Dodon a pierdut alegerile din Republica Moldova, deși influența sa și a cercurilor asociate rămâne vizibilă prin susținerea unor candidați alternativi cu orientare similară. În mod rațional, nu aveam cum să ne dorim ca mișcarea sa, cu accente profund anti-românești și legături strânse cu interesele Kremlinului, să câștige alegerile, mai ales într-un context geopolitic tensionat marcat de agresiunea rusă în regiune.
Dar…
Rezultatul alegerilor din Republica Moldova probează cât de ilogică este narațiunea cu ingerința rusă omniprezentă. Dacă temuții propagandiști și boți ruși nu au reușit să își impună oamenii în fruntea unei țări ca Republica Moldova, etichetată drept a treia cea mai coruptă din Europa după Rusia și Ucraina, o țară unde principalele afaceri sunt încă orientate spre Rusia, iar nu spre România sau UE, și unde serviciile secrete poartă amprenta școlii KGB, înseamnă că rușii nu sunt chiar atât de influenți și capabili să răstoarne alegeri în alte țări, așa cum se susține adesea în discursurile occidentale alarmiste. De fapt, eșecul lor aici subliniază limitele reale ale mașinăriei de propagandă moscovită, care, în ciuda investițiilor masive, nu a putut contracara tendințele pro-europene dominante în rândul electoratului activ.
În plus, ce s-a întâmplat în Republica Moldova la aceste alegeri devoalează două mari probleme structurale, care pun sub semnul întrebării viitorul democratic al țării. Pe de o parte, Maia Sandu nu este un lider democrat în sensul clasic al termenului; conceptul soroșist de „societate deschisă”, pe care îl promovează braț la braț cu figuri precum Alexander Soros și Nicușor Dan, este orice, dar nu o democrație autentică, bazată pe pluralism și libertate reală de exprimare. Sub conducerea ei, partidul PAS a reușit să câștige o majoritate confortabilă, dar victoria pare forțată prin măsuri nedemocratice luate împotriva competitorilor politici. De exemplu, autoritățile au interzis accesul la competiție pentru anumite partide și blocuri electorale pro-ruse, invocând acuzații de finanțare ilegală sau legături cu Rusia, ceea ce a eliminat voci opozante din start. În plus, au fost închise canale TV și publicații critice la adresa guvernului, sub pretextul combaterii dezinformării, dar cu efectul clar de a reduce pluralismul media. Au existat și raportări despre autocare organizate care transportau grupuri de votanți care au votat toată ziua în mai multe secții de votare, sugerând posibile scheme de vot multiplu sau manipulare a prezenței, toate acestea contribuind la un mediu electoral dezechilibrat, unde opoziția a fost sistematic marginalizată. Astfel de practici, deși justificate oficial ca măsuri de securitate, erodează încrederea în procesul democratic și transformă alegerile într-un exercițiu controlat.
Pe de altă parte, sistemul și legislația electorale moldovenești au fost folosite pe față ca arme politice, lucru extrem de toxic pentru viitorul Republicii Moldova în UE. Aceste abuzuri, cum ar fi utilizarea instituțiilor statului pentru a bloca adversari sau a controla fluxul informațional, nu doar că slăbesc democrația internă, dar și compromit credibilitatea țării în ochii partenerilor europeni. Odată cu schimbarea politicii și a leadership-ului în UE, aderarea unei asemenea țări la UE va fi cvasi-imposibilă. Deja, în 2025, observăm un shift conservator la Bruxelles, influențat de câștigurile partidelor de dreapta și conservatoare în alegerile europene din 2024, precum și de instabilitatea politică din Franța și viitoarele alegeri din Germania. Noul leadership european, mai orientat spre valori conservatoare – similar cu administrația Trump din SUA, care a clarificat că țările care încalcă principiile democratice nu vor fi considerate aliați de încredere – va pune accent pe alegeri libere, libertatea de opinie și rejectarea utilizării sistemului legal și judiciar ca armă politică. Blocul sovietofil format de Ursula von der Leyen și aliații săi se disipează, lăsând loc unor lideri care prețuiesc integritatea democratică și sunt mai sceptici față de țări cu deficiențe evidente în acest domeniu. Ca urmare, Moldova riscă să rămână izolată, cu procesul de aderare la UE blocat sau încetinit dramatic, în absența unor reforme autentice care să adreseze aceste probleme.
În acest context, singura șansă realistă pentru integrarea rapidă în UE a Moldovei ar fi unirea cu România, care ar oferi un cadru stabil, democratic și deja integrat în structurile europene și NATO. Această opțiune ar bypassa obstacolele birocratice și ar asigura protecție geopolitică imediată împotriva influențelor rusești, permițând accesul direct la fonduri UE și la un sistem judiciar și electoral matur. Totuși, ironia face ca singurul partid care militează explicit pentru unire – cel unionist – să fi intrat în Parlamentul de la Chișinău la limită, cu doar 6,2% din voturi, reflectând sprijinul limitat al electoratului pentru această idee în prezent. În contrast, Maia Sandu și partidul PAS resping ferm ideea unificării, insistând pe o cale independentă spre UE, deși realitățile geopolitice și schimbările din Bruxelles sugerează că această abordare ar putea duce la o izolare prelungită. Fără o schimbare de paradigmă, Moldova riscă să rămână prinsă între aspirații europene nerealizate și presiuni estice persistente, cu consecințe negative pe termen lung pentru stabilitatea și prosperitatea sa.
