Se întoarce trecutul stalinist? ”Războiul hibrid” – noul ”dușman de clasă” al poporului

Șeful CNA a anunțat azi, la Digi24, că va cere președintelui României introducerea combaterii războiului hibrid în strategia privind securitatea națională, sub forma obligativității educației media. Nu e o idee rea asemenea tip de educație dacă accentul ar fi pus pe modularea gândirii tinerilor în sensul dezvoltării gândirii critice, al verificării informațiilor șamd. Dacă se va limita la inocularea principiului ”cine nu zice ca oficialii e dușmanul țării”, nu va fi prea bine. De altfel, dacă veni vorba, e lesne de observat că de ceva vreme sintagma ”război hibrid” a luat locul celebrei formule staliniste ”dușmanul de clasă”, eticheta care a distrus milioane de vieți nevinovate.

Valentin Jucan, șeful CNA, a fost întrebat cum ar descrie societatea românească în fața acestui război hibrid al Rusiei. ”Suntem vulnerabili. Cât de vulnerabili suntem în fața războiului informațional pe care și președintele României l-a numit ca atare? (…) Mi-e teamă că dacă anul viitor am avea din nou alegeri cred că rezultatul ar fi cam același. Și asta nu din cauză că autoritățile nu dau jos suficient de mult conținut, ci probabil din cauză că nu avem cum să facem educație media într-un an, educație pe care nu am făcut-o în 30 de ani, nu au cum instituțiile să recupereze încredere într-un an cât nu au câștigat în 30 de ani”, a spus el.

Deja, exprimarea ”mi-e teamă că dacă anul viitor am avea din nou alegeri cred că rezultatul ar fi cam același” ridică serioase semne de întrebare. Parcă amintește de paradigma regimului Maia Sandu, conform căreia în alegerile din Moldova ori câștigă PAS, ori vine apocalipsa, iar asta trebuie împiedicat indiferent de mijloace. Ai crede că regimul de la București chiar ia în calcul anticipate în viitorul apropiat, parlamentare sau prezidențiale, și începe de pe acum ”pregătirile”.

Poate nu ar strica să reamintim ce a însemnat sintagma „Dușmanul de clasă” în comunism.
Mai precis un concept central în ideologia comunistă, derivat din teoria marxist-leninistă. Ea a fost folosită pentru a identifica și a justifica represiunea împotriva persoanelor sau grupurilor percepute ca oponenți ai proletariatului și ai revoluției socialiste. Acest termen nu doar că a definit inamicul ideologic, dar a servit și ca instrument politic pentru consolidarea puterii în regimurile comuniste din secolul XX. Mai jos, voi detalia originea, semnificația și aplicarea sa practică, bazând-mă pe surse istorice și teoretice.

Conceptul de „dușman de clasă” își are rădăcinile în lucrările lui Karl Marx și Friedrich Engels, dezvoltate ulterior de Vladimir Lenin și alți lideri comuniști. În Manifestul Comunist (1848), Marx și Engels descriau societatea capitalistă ca fiind divizată în clase antagoniste: burghezia (clasa capitalistă, proprietarii de mijloace de producție) și proletariatul (clasa muncitoare). Burghezia era văzută ca exploatatoare, iar conflictul dintre clase era inevitabil, ducând la revoluție.

Lenin a extins ideea în contextul revoluției bolșevice din 1917, unde „dușmanul de clasă” includea nu doar capitaliștii, ci și țărani înstăriți (kulaci), intelectuali, clerici și oricine se opunea dictaturii proletariatului. Acest termen a devenit un element cheie în propaganda sovietică, justificînd violența ca mijloc de eliminare a rezistenței. Potrivit teoriei, antagonismul de clasă este contingent pe comunicare și vizibilitate între membrii claselor, ceea ce amplifică conflictul.

În regimurile comuniste, „dușmanul de clasă” nu era doar un concept abstract, ci o etichetă aplicată pentru a justifica purificări politice, arestări în masă și execuții. El reprezenta pe oricine putea submina sistemul socialist, indiferent de intenții reale – adesea bazat pe origine socială, avere sau opinii critice. Acest termen a fost folosit pentru a mobiliza masele împotriva unui inamic intern, creînd un climat de paranoia și control totalitar.

În URSS, sub Stalin, sintagma a fost integrată în Constituția din 1936, unde „dușmanii poporului” (o variantă a termenului) erau definiți ca oponenți ai socialismului. În perioada Marii Epurări (1936-1938), milioane de oameni – kulaci, intelectuali, ofițeri militari – au fost etichetați ca dușmani de clasă și trimiși în gulaguri sau executați. Campania împotriva kulacilor (țărani bogați) a dus la foametea din Ucraina (Holodomor), văzută ca o metodă de eliminare a rezistenței țărănești.

În China comunistă, sub Mao Zedong, conceptul a fost central în Revoluția Culturală (1966-1976), unde „dușmanii de clasă” includeau intelectuali, profesori și oficiali percepuți ca burghezi. Garda Roșie a vînat aceste categorii, ducînd la violențe masive. Sub Pol Pot (influențat de maoism) în Cambodgia, oricine înțelegea franceza (semn de educație) era considerat dușman de clasă și executat prin metode crude.

În România comunistă termenul a fost folosit pentru a reprima în special oponenții măsurilor sistemului, intelectualii și minoritățile etnice. De exemplu, în anii 1950-1960, mii de țărani și preoți au fost etichetați ca dușmani de clasă în timpul colectivizării forțate, ducînd la condamnări la închisoare sau la muncă la Canal. Propaganda oficială prezenta pe oricine critica regimul ca agent al imperialismului capitalist.

La fel cum azi, orice critică la adresa măsurilor guvernelor și ale președinților care se perindă la putere, ori a politicii Bruxellesului e încadrată automat la ”putinism”, ca parte a războiului hibrid omniprezent.
Greu să nu te gîndești, dacă în locul lui Putin, Rusia de azi ar fi avut-o președinte, cu aceleași comportament, pe Zoia Kosmodemianskaia, cum s-ar fi numit ”adepții” ei?

În concluzie, „dușmanul de clasă” a transformat o teorie economică într-un instrument de teroare, ilustrînd pericolele ideologiilor totalitare. Cam asta pare să se întîmple în prezent cu noul pericol pentru nație: ”războiul hibrid”. (Bogdan Tiberiu Iacob)