Creştin ortodocşii prăznuiesc la 8 septembrie o mare sărbătoare care deschide noul an bisericesc ce a debutat în prima zi a lunii lui Răpciune: Naşterea Maicii Domnului.
Sinaxarul ne spune că tatăl Sfintei Fecioare Maria, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. “Cu toate că-şi ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era dar, pentru nerodire, era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii.
De aceea mâhnindu-se la inimă, el în munte, iar femeia lui, Ana, în grădină, se rugau cu lacrimi Lui Dumnezeu Care, ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
La un mare praznic al iudeilor, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, aflaţi la o vârstă înaintată, au mers la biserică, dorind să dea şi ei jertfă Lui Dumnezeu din averile lor.
Preotul însă i-a mustrat pentru faptul că îndrăzneau acest lucru fiind “sterpi şi neroditori”. Mâhnit şi ruşinat, gândindu-se la cele întâmplate, dreptul Ioachim s-a hotărât să se ducă pe munte, unde să-şi înteţească postul şi rugăciunea, poate, astfel, Domnul se va milostivi şi le va dărui un copil.
Sfânta Ana a încuviinţat cele spuse de bărbatul său şi, mergând acasă, la Nazaret, după ce a făcut multă milostenie, a intrat în grădină rugându-se fierbinte Domnului, cu durere şi multe lacrimi.
Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea şi, trimiţând pe Sfântul Arhanghel Gavriil la Ioachim, în munte, apoi la Ana, în grădină, a vestit că vor fi binecuvântaţi la bătrâneţe cu o fiică ce se va numi Maria, de care toate popoarele pământului se vor bucura.
“Astăzi uşa vieţii se deschide, astăzi raza Soarelui Celui înţelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naşte spre mântuirea a toată lumea. Veseliţi-vă popoare şi vă bucuraţi şi, cu credinţă, din inimă lăudaţi-o aşa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria şi mântuirea a toată lumea!” (Condacul I, Acatistul Naşterii Maicii Domnului).
Despre măritul praznic al Naşterii Preacuratei Fecioare Maria, părintele arhimandrit Cleopa spunea într-una din predici:
“Iubiţii mei fraţi în Hristos, v-aţi gândit vreodată pentru care pricină Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit Sinaxarul, au rânduit ca praznicele împărăteşti, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să se sfârşească cu Adormirea ei? După cum se ştie, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie prăznuim Naşterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei.
Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe şi se sfârşeşte cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că, prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mântuirii neamului omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.
Ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucurie sfântă, fiindcă astăzi se naşte Maica luminii şi a bucuriei.”
Nașterea Maicii Domnului – Zorii mântuirii, când tăcerea lumii s-a umplut de har
Astăzi, nu doar o copilă se naște, ci începutul unei lumi noi. Astăzi, din pântecele unei femei sterpe, răsare cea care va purta în sine pe Cel neîncăput. Astăzi, Dumnezeu nu mai este doar în cer, ci își pregătește sălaș în trupul unei fecioare. Astăzi, întreaga creație se înfioară, căci din neputință se naște nădejdea. Nașterea Maicii Domnului nu este doar un eveniment, ci o taină. Este începutul lucrării mântuirii, momentul în care Dumnezeu zidește din lutul smereniei un palat al slavei Sale. Ea este „cămara Duhului Sfânt”, „templul cel viu”, „rădăcina vieții”, „poarta cerului”.
„Înțelepciunea și-a zidit ei însăși casă” Proverbe 9:1
„Toată eşti bună, cea de aproape a Mea, şi prihană nu este în tine” Cântarea Cântărilor
Creația tresaltă, căci se naște cea care va purta pe Creatorul
Frunza tremură în lumină. Izvorul își schimbă glasul. Vântul se oprește în rugăciune. Natura nu este martor mut, ci altar viu. Căci astăzi, din pământul uscat al neputinței, răsare floarea neprihănită — Maria, cea plină de har. Ea nu este doar mama lui Iisus. Ea este mama tăcerii, mama ascultării, mama smereniei. Ea este răspunsul lui Dumnezeu la strigătul lumii. Prin ea, cerul se deschide, iar pământul se înalță.
Taina smereniei care zidește veșnicia
Ioachim și Ana nu au cerut, ci au plâns. Nu au revendicat, ci au postit. Nu au strigat, ci au tăcut. Și în acea tăcere, Dumnezeu a lucrat. Așa se zidește Maica Domnului: nu din putere, ci din smerenie. Nu din merit, ci din har. Ea este Eva cea nouă, care nu cade, ci ridică. Ea nu întreabă „de ce?”, ci spune „fie mie după cuvântul Tău”. Ea nu fuge de cruce, ci o primește în inimă. Ea este începutul unei umanități restaurate, în care ascultarea vindecă neascultarea, iar iubirea învinge moartea.
Astăzi se naște începutul veșniciei
Nașterea Maicii Domnului este începutul unei tăceri care vorbește. Este ziua în care Dumnezeu zidește din neputință o sfințenie. Din rugăciune, o mamă. Din smerenie, o împărăteasă. Astăzi, întreaga natură se închină. Nu pentru că înțelege, ci pentru că simte. Nu pentru că vede, ci pentru că tresaltă. Iar omul, dacă vrea, poate renaște. Căci în Maria, fiecare suflet își găsește rădăcina, floarea și rodul.
„Astăzi se zidește casa lui Dumnezeu, din care va răsări Soarele dreptății.” Sfântul Andrei Criteanul
La Nașterea Maicii Domnului
O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară născută din făgăduință și din lacrima rugăciunii, Tu, care ai fost zămislită în tăcerea smereniei și ai răsărit ca zorii mântuirii, Primește acum rugăciunea noastră, a celor ce te cinstim cu inimă zdrobită. Tu ești începutul bucuriei, poarta prin care Dumnezeu a intrat în lume, scara pe care cerul a coborât spre pământ, și pământul s-a înălțat spre cer. Nașterea ta a luminat întunericul firii noastre căzute, a deschis drum spre Întruparea Cuvântului, și a făcut din trupul omenesc sălaș al Dumnezeirii. Roagă-te, Preacurată, pentru noi, cei ce ne zbatem în valurile acestei vieți, pentru cei ce plâng în singurătate, pentru cei ce nu mai știu să se roage, pentru cei ce au uitat că sunt fii ai luminii. Ocrotește-ne cu acoperământul tău, fii mamă celor orfani de iubire, fii lumină celor rătăciți în întunericul gândurilor, fii pace celor învrăjbiți, Ffii nădejde celor ce au căzut. Tu, care ai fost aleasă din neamuri pentru curăția ta, fă-ne și pe noi vase ale harului, învață-ne taina tăcerii, puterea ascultării, frumusețea smereniei. Și în ceasul morții noastre, nu ne lăsa singuri, ci vino, Maică, și stai lângă noi, așa cum ai stat lângă Crucea Fiului tău, și roagă-te să fim primiți în lumina cea neînserată. Că tu ești, după Dumnezeu, nădejdea noastră, tu ești Maica Vieții, tu ești începutul veșniciei. Amin.
Sursa: Isihia minții