PSD s-a transformat într-o adevărată frână pentru România. Refuză să lase puterea, dar și să guverneze responsabil. Cu fiecare zi care trece, cheltuielile statului cresc necontrolat, deficitul se adâncește, iar datoria publică se apropie de praguri periculoase. În loc să taie risipa și să încurajeze economia reală, social-democrații preferă pomeni electorale și măsuri populiste care sufocă viitorul țării.
România trăiește astăzi din împrumuturi. Zilnic guvernul cere bani de la bănci pentru a plăti pensii, salarii și facturi curente. Investițiile în infrastructură, sănătate și educație au fost reduse la minimum, pentru că toți banii merg către un aparat de stat supradimensionat. Practic, guvernarea PSD seamănă cu un foc care arde viitorul copiilor noștri: consumă resursele de azi și lasă datorii de mâine.
Pericolul cel mai mare este incapacitatea de plată. Dacă actuala politică a deficitului continuă, România riscă să nu își mai poată onora obligațiile financiare. Asta înseamnă dobânzi uriașe, credite imposibil de accesat și colaps economic. Într-o astfel de situație, cei mai loviți vor fi cetățenii, care vor simți explozia prețurilor și sărăcirea bruscă.
PSD nu are nicio intenție să plece de la guvernare până nu lasă țara în ruine. Scenariul este simplu: se agață de putere cu orice preț, indiferent că prețul îl plătesc milioane de români. România nu are nevoie de un guvern care fuge de responsabilitate, ci de unul care să pună stop jafului și să redea economiei șansa de a respira.

După cate știu eu la alegerile parlamentare PSD a ieșit pe primul loc apoi AUR. Normal ar fi ca ei sa formeze guvernul. Ca primii sunt o catastrofa se știe – dar mai catastrofa sunt cei care i-au votat. Au tot dreptul legal sa fie la guvernare dar nu si Bolojanul – el a fost numit de cel neales dintre nealeși. Problema mai grava e ca nimeni nu știe cum sa scoată tara asta din situația care este (cică nici profesorii de la ASE) si asta ridica multe semne de întrebare. Poate ar trebui sa declaram război Chinei sau Indiei sa ne ocupe ăștia ca Rusia se ocupa de alții si USA e ocupata cu toți.