Măsurile de austeritate care au stîrnit furia publicului și au dus la prăbușirea guvernelor din Europa în urmă cu peste un deceniu revin în România, unde oficialii încearcă să controleze un deficit record. Ministrul de finanțe, Alexandru Nazare, a declarat pentru Financial Times că un prim set de creșteri de taxe și înghețări ale cheltuielilor a intrat în vigoare la 1 august, fiind planificate alte două pachete pentru sfîrșitul acestui an – în ciuda protestelor alimentate parțial de opoziția de extremă dreapta, scrie Financial Times.
”„Desigur, nu este ușor,” a spus Nazare, adăugînd că guvernul de coaliție este hotărît să adopte toate măsurile necesare. „Suntem cu toții pe deplin conștienți de starea actuală a bugetului.” Cu 9,3% din PIB, deficitul public al României a fost cel mai mare din UE în 2024, mult peste pragul de 3% prevăzut de regulile fiscale ale blocului. Guvernul anterior a fost reticent în a adopta măsuri de strîngere a curelei înaintea alegerilor de anul trecut. Măsurile de austeritate rămîn profund nepopulare, după ce țara a trecut prin unul dintre cele mai dure seturi de reduceri de cheltuieli și creșteri de taxe din Europa, în urma crizei datoriilor suverane.
În 2012, guvernul de la București a căzut în urma protestelor anti-austeritate – ecou al evenimentelor similare din Grecia, Portugalia și Irlanda. De data aceasta, guvernul român încearcă să distribuie măsurile pe etape. Totuși, sute de protestatari au ieșit în stradă în București și alte orașe în această vară, liderul partidului de extremă dreapta AUR, George Simion, cerînd alegeri anticipate și promițînd să „refuze plata taxelor” impuse de ceea ce a descris ca un „guvern ilegitim”. Pachetul din 1 august include o creștere a cotei superioare a TVA de la 19 la 21%, precum și majorarea accizelor. Orice majorări ale salariilor din sectorul public și ale pensiilor sunt suspendate pînă în 2026. Însă măsurile mai dificile, cum ar fi reorganizarea guvernanței companiilor de stat și reducerea pensiilor generoase și a altor beneficii pentru foștii oficiali guvernamentali, urmează să fie stabilite. Nazare a spus că reforma pensiilor planificată urmărește să „elimine privilegiile speciale”, cum ar fi pensionarea anticipată a judecătorilor, care pot începe să primească pensii la mijlocul anilor 40.
Măsurile controversate care așteaptă aprobarea – privind pensiile și reorganizarea guvernanței companiilor de stat, un alt sector predispus la clientelism – sunt deosebit de urgente, deoarece sunt condiții pentru accesarea fondurilor de redresare post-pandemie ale UE, care trebuie utilizate pînă la sfîrșitul anului viitor. Bucureștiul a recunoscut luna trecută că va pierde aproape un sfert din aceste fonduri din totalul inițial de 28,5 miliarde de euro pe care trebuia să le primească. România a accesat pînă acum mai puțin de 10 miliarde de euro din aceste fonduri. Nazare a spus că partenerii din coaliție sunt pe deplin conștienți de miza situației. „Păstrarea fondurilor UE disponibile și maximizarea oricăror alte fonduri UE… nu este o chestiune de stînga sau dreapta – este o opțiune strategică care stimulează dezvoltarea României,” a declarat Nazare. (traducere și adaptare B.T.I.)
10. Prima lege Vexler: unii sunt mai egali decât alții
(Parte din seria: „Legile cenzurii, ca inginerie socială”)
În iulie 2018, e votată prima „lege Vexler”, după inițiatorul Silviu Vexler, reprezentantul din oficiu al minorității evreilor în Parlament. Așadar, o lege specială pentru o comunitate care oficial mai numără sub 3.000 de persoane în țară, dacă este să credem ultimul recensământ. Spre deosebire de cea din 2025, care a stârnit controverse, ea a fost ignorată de „suveraniștii”, care n-au avut vreo tentativă de revizuire după intrarea în parlament din 2020.
Legea 157 / 2018 combate antisemitismul cu pedepse de până la 3 ani pentru exprimarea unor asemenea concepții, până la 5 ani pentru distribuirea de materiale, respectiv 10 ani, pentru constituirea de grupuri mai mari de 3 persoane, sau aderarea la ele. Era încurajată și turnătoria prin absolvirea de pedeapsă a celor care participă într-un grup și îl denunță autorităților.
Și această lege se revendica de la ordonanța 31 / 2000 a lui Adrian Năstase, care deja cu două decenii înainte acoperise o largă paletă de acte de discriminare, inclusiv pe criterii etnice și religioase. Dar legea specială ținea să scoată din rândul acelor acte pe cele referitoare la o singură etnie, tratată cu totul aparte în legea României, ceea ce, paradoxal, e un act de discriminare. Definiția faptei o transforma într-o lege a cenzurii, prin referirea în primul rând la „manifestările verbale”.
Readucea conceptul lunecos de „ură”, un sentiment imposibil de probat juridic fără a presupune pătrunderea în străfundurile sufletești ale ființei umane. Obligația de a nu urî un grup foarte mic din tot ansamblul social lasă loc presupunerii că există fie obligația de a iubi fiecare membru în parte al acelui grup. (Un ideal creștin înălțător, ce ar trebui să stea ca țintă pentru toți semenii, fără deosebiri între ei. Dar greu de atins într-o lume imperfectă, cu oameni păcătoși.) Sau, cel puțin, obligația fățărniciei, de a ascunde ura în public. Acestea sunt doar considerații de natură etică.
De interes în comentarea unui text juridic e arbitrariul pe care îl lasă la îndemâna organelor de anchetă și de judecată în aprecierea sentimentelor umane. Marja subiectivă pe care o lasă acestor instituții de forță în defavoarea cetățeanului, care poate avea cu totul alte evaluări asupra propriilor sentimente și vorbe, dă legii un caracter total imprevizibil. (Adică, din punctul tău de vedere nu comiți o faptă, pentru că nu spui cu ură niște vorbe, sau le consideri adevăruri inofensive. Dar nu poți ști dacă și din punctul de vedere al judecătorului fapta e la fel de inexistentă.)
„art 2 a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult;”
Deci „o percepție exprimată ca ură”… Ambele, concepte volatile, subiective și de nemăsurat științific. La fel de notabilă e și adăugarea în definiție a „evreilor și ne-evreilor”. Fapt care, dacă e luat ca atare, anulează tot scopul legii, pentru că o extinde la toți locuitorii planetei, fără discriminare. Presupun că intenția legiuitorului a fost de a acoperi cazul în care cineva ar spune lucruri urâte despre altcineva ca și cum ar fi evreu, fără ca acela să fie. Dar va trebui ca și magistrații să facă aceeași presupunere. De exemplu, atunci când un român ar da în judecată vecinul ungur pentru antisemitism, încercând să abuzeze de acea prevedere.
Tot ca o superficialitate a formulării apare și includerea „proprietăților” pe lista țintelor protejate. Sigur, când e cazul vandalizării, prevederea are sens. Dar având în vedere că acolo se vorbește de ură verbală, te întrebi dacă într-adevăr legiuitorul a vrut să considere aparte și proprietățile evreiești. De pildă, dacă spui: „Mașina lui Benjamin e oribilă, e o rablă….”. Oare se poate considera asta o manifestare de ură verbală la adresa proprietății unui evreu? Dar să revenim la lucruri mai serioase.
redefinirea statului paralel
Cu doi ani înainte de promulgarea acestei legi, în 2016, avusese loc la București un eveniment cu implicații pentru multe țări ale globului. Atunci trecuse neobservat congresul Asociației Internaționale de Comemorare a Holocaustului. (În engleză, IHRA.) Dar în anii următori, țară după țară avea să afle că acolo se convenise formularea unei noi definiții a conceptului de „antisemitism”. Și acea definiție problematică era strecurată în legislațiile locale și naționale, schimbând radical înțelesul dat acelui cuvânt de către dicționare. (La fel și înțelesul comun, pe care vorbitorii îl au.)
Definiția IHRA era neobișnuită din punct de vedere lingvistic și științific. În sensul că nu era doar o definiție, ci o definiție însoțită de o listă de exemple. Acea listă de exemple anexă o face foarte problematică, pentru că extinde sensul cuvântului de la ostilitatea față de evrei, la critici legitime aduse politicienilor din Israel, la așa zise „teorii ale conspirației” ce implică oligarhi sau infractori de origine evreiască, ba chiar și unele interpretări ale versetelor din Evanghelii, ce se găsesc și la unii părinți ai Bisericii.
Am detaliat cu altă ocazie problemele definiției. Nu mai revin asupra lor. Dar este esențial să cunoașteți acea listă de exemple, pentru că ele introduc un alt referențial decât cel stipulat explicit în lege. Deși era la doi ani după, Silviu Vexler nu a făcut o referire în legea lui la definiția IHRA din 2016. Dar, cum vom vedea, unii activiști insistă că era deja luată ca reper, pentru că fusese „asumată” de autorități.
Să zăbovim puțin asupra contextului în care s-a formulat noua definiție. Președintele Klaus Iohannis a fost invitat la acel congres, unde l-a decorat pe președintele de onoare al IHRA, Yehuda Bauer, cu Ordinul Național de Merit în grad de mare ofițer.
Președintele executiv al IHRA în momentul congresului de la București a fost Mihnea Constantinescu, un personaj misterios, exponent de frunte al statului paralel. Pare un om nelipsit din guvernele tranziției. A fost consilier personal al lui Petre Roman în primul guvern instalat de Ion Iliescu. Apoi șef de cabinet al lui Theodor Stolojan, în guvernul tehnocrat, care l-a succedat după mineriada din 1991.
În guvernul următor, condus de Nicolae Văcăroiu, Mihnea Constantinescu i-a fost șef de cabinet influentului bancher Mișu Negrițoiu, care în anii 80 lucrase în comerțul exterior, domeniu strict controlat de Securitate. După marea schimbare din 1996, prin victoria CDR și a lui Emil Constantinescu, e readus în guvernul Ciorbea de Adrian Severin, fost profesor la Ștefan Gheorghiu. În 2000, românii votează iarăși „schimbarea”, întorcându-se la Ion Iliescu. Ei bine, Mihnea Constantinescu reapare și în noul guvern, ca șef de cabinet al lui Adrian Năstase. E perioada în care se dau ordonanțele de pedepsire a negaționismului și discriminării amintite.
În 2004, Băsescu îl plânge pe „dragă Stolo”, care se retrage, îl învinge pe Năstase și românii votează iarăși o schimbare majoră… Se formează noul guvern liberal democrat, iar Mihnea Constantinescu devine șeful cancelariei pentru prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu.
Dezamăgește și alianța DA, se formează împotriva ei USL, care câștigă în forță. Românii votează iar schimbarea și e instalat Victor Ponta. (Viitorul „suveranist” cu șapcă MAGA, care a votat și legea Vexler 2, dar să nu anticipăm.) Ca prim-ministru, Ponta îl ia consilier pe experimentatul Mihnea Constantinescu.
Între timp, talentatul om bun pentru toate guvernele devenise și membru în Consiliul de Coroană al Casei Regale, care îi acordase multiple distincții. Măcar simbolic, conducea în paralel și republica și monarhia.
La moartea sa în 2018, Antena 3 a citat mesajul lui Radu Tudor sub titlul: „Cine a fost ambasadorul Mihnea Constantinescu și de ce îl regretă toată lumea”… urmat de mesaje de la cele mai mari ambasade. Mi-a fost imposibil să găsesc vreo dovadă că Mihnea Constantinescu a fost propriu-zis ambasador, deși așa i se adresează toate panegiricele. Aparent, titlul decurge tocmai din aceea că reprezenta România pe lângă IHRA, deci un fel de ambasador pe lângă un ONG.
Imediat după deces, guvernul Nicolae Ciucă ia în discuția instituirea Premiului „Ambasador Mihnea Constantinescu”, pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării. Pagina sa de Wikipedia notează că a avut merite deosebite în: integrarea în NATO, integrarea în UE, integrarea romilor, parteneriatul cu SUA și gazoductul BRUA (concurent pentru conducta Nordstream, distrusă într-un act de sabotaj).
pe ușa din dos
Un hâtru a conchis că, pe vremuri, un antisemit era cineva care nu suportă evreii. În timp ce noua definiție IHRA transformă în „antisemit” pe oricine spune lucruri pe care evreii nu suportă să le audă. Adică aglomerează între conotațiile termenului tot felul de exprimări, anterior considerate opinii politice sau convingeri religioase. După elaborarea ei în congresul internațional de la București, a urmat un tur de forță al lobby-ului care a impus-o drept reper pe glob.
De fapt, ea avusese un parcurs fascinant al elaborării sub diverse variante, încă din 1994. În mai puțin de un deceniu de la formularea finală din 2016, zeci de țări din toată lumea o adoptaseră măcar declarativ ca reper pentru legile lor. Asta ne arată un desfășurător global, nu un proces de legiferare organic, izvorât din așteptările electoratului românesc. Deci încă o bornă pe drumul pierderii de suveranitate.
Procedura folosită în Statele Unite e grăitoare pentru modul discret în care s-a lucrat, ocolind un vot la vedere în Congres. Pas cu pas, legi în baza definiției au fost adoptate de 35 din cele 52 de state americane și de o puzderie de consilii municipale, folosind diverse proceduri. În unele s-au dat legi locale, în altele ordine executive sau simple comunicate oficiale, luate ca proclamație.
La fel a fost legată abuziv tema antisemitismului de acțiunea civică de boicotare a Israelului, ca urmare a încălcării drepturilor omului în Cisiordania și Gaza. E o bătălie mult mai veche decât actuala ofensivă în desfășurare. De exemplu, în 2017, statul Texas a condiționat eliberarea de ajutoare după un uragan de semnarea unei promisiuni că nu participi la boicotul împotriva Israelului.
Grăitor e și exemplul din Florida, unde candidatul la prezidențiale Ron de Santis a semnat în 2023 decretul de combatere a antisemitismului când se afla în vizită în Israel, ca pe un gest simbolic, cu care să câștige voturi și donații. (Probabil prima lege din istoria SUA dată din afara țării.) Ideea era ocolirea atacării la Curtea Supremă ca neconstituțională, prin contrazicerea Primului Amendament, care garantează libertatea cuvântului.
În 2019, Donald Trump a fost primul președinte al SUA, care a inclus într-un decret referiri la definiția IHRA. După revenirea la Casa Albă, același Trump a dat și primele decrete privind represaliile la adresa universităților unde avuseseră loc mitinguri pro-palestiniene și decretele pentru expulzarea studenților străini, care participaseră la ele. Așadar în 2025, Donald Trump venea cu primele restrângeri ale posibilității americanilor de exprimare pe subiect, invocând explicit noua definiție.
a fost sau n-a fost și la noi…?
La fel de dubioasă a fost și „adoptarea” de către România a definiției în cauză. În ianuarie 2017, e instalat guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu. La doar două săptămâni, izbucnesc masivele proteste de stradă #rezist, împotriva ordonanței, prin care era redefinit abuzul în serviciu în Codul Penal. Poziția internă și externă a guvernării a fost foarte șubredă din cauza celor două luni de proteste maraton de amploare.
Pe 25 mai 2017, guvernul Grindeanu semnează un comunicat prin care își asumă noua definiție IHRA asupra antisemitismului. Textul era mai mult o promisiune, dar implica mai multe instituții:
„Pentru aplicarea acestei definiții de lucru, Ministerul Justiției (Tudorel Toader n.r.) și Ministerul Afacerilor Interne (Carmen Dan) vor iniția consultări cu instituțiile de aplicare a legii, pentru identificarea măsurilor adecvate de utilizare a acestui instrument, inclusiv în programele de pregătire profesională.
În baza propunerilor Ministerului Justiției, Guvernul României se va adresa Parlamentului în vederea consolidării cadrului legislativ in baza acestei inițiative. De asemenea, Ministerul Educației Naționale va asigura includerea acestei definiții în programele de educație civică.”
Altfel spus, cu un an înainte de legea Vexler, guvernul își asuma că „antisemitismul” înseamnă altceva (mai mult) decât avea să scrie în legea în cauză. Dar nu trecea inițiativa prin Parlament, să fie dezbătută și cunoscută de toți cetățenii. Ci prelucra direct instituțiile care contează – Justiție, Interne, Educație – ca și cum ar fi fost deja legea statului.
La 5 ani după acel angajament, Ministerul de Externe emite chiar și comunicate aniversare, prin care anunță să se împlinesc cinci ani de la adoptarea definiției. Și că ea face parte dintr-o strategie națională. Deși, tehnic, noua definiție nu a fost adoptată de statul român (după știința mea) printr-un act cu valoare de lege, respectiv o ordonanță de urgență sau lege trecută prin parlament. Pur și simplu, politicienii se comportă ca și cum ar fi o lege promulgată, în baza unei declarații de intenție a unui fost guvern. Așa că e posibil ca un cetățean să fie judecat într-o instanță în baza legii Vexler din 2018, iar magistrații să opereze cu definiția din 2016, în baza acelor prelucrări promise.
În august 2023, liderul AUR George Simion i-a făcut ambasadorului statului Israel trei promisiuni solemne, în urma cărora a devenit frecventabil ca posibil președinte. Una din ele era că va adopta definiția IHRA privind antisemitismul. Promisiunea n-ar fi avut sens, dacă definiția ar fi fost deja literă de lege în România din 2017, în baza promisiunii lui Sorin Grindeanu. Căci nu are sens să promiți unui ambasador străin că vei respecta legile țării tale. Era limpede că promisiunea era că va vota ca parlamentar sau va promulga ca viitor președinte o lege cu acea definiție…
alte prevederi
Așadar, cu acest esențial asterix – că legea s-ar putea referi la ceva diferit decât ce scrie în ea – să ne întoarcem la prevederile legii lui Silviu Vexler din 2018.
Se va spune că antisemitismul nu are doar conotațiile mai noi, exagerate, ce decurg dintr-o nouă definiție. Cum ar fi criticarea acțiunilor unor politicieni din statul Israel. Ci a luat în decursul istoriei forme foarte urâte, manifestate prin insulte, nedreptăți flagrante, acte de violență și chiar crime în masă. Acestea ies cu totul din cadrul opiniei și sunt deplânse și condamnate de orice om normal. Atunci când considerăm că o astfel de lege nu e necesară, nu înseamnă că scuzăm acele manifestări violente, lipsite de omenie și bun simț. Pentru că ele sunt deja pedepsite de Codul Penal, indiferent de naționalitatea victimei.
Legea lui Vexler nu are ca obiect acele tipuri de antisemitism, pentru că se referă în mod explicit separat la ele în articolul 6, paragraful 2:
„Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.”
Deci infracțiunile clasice, anti-sociale, se iau în calcul separat și se adaugă un spor de pedeapsă, dacă vizează evrei. Să ne imaginăm scenariul cel mai urât, pe care să fim toți de acord că e condamnabil: trei români se unesc și bat un altul. Dacă acela e ungur, român sau neamț, primesc pedeapsa respectivă, de 1, 2, 5… ani. Dar dacă e evreu, li se adaugă încă 10 ani la pedeapsă, pentru că au aderat la un grup antisemit. (Sper că exemplul nu va fi răstălmăcit ca justificare. E doar sublinierea unui dublu standard ce contravine Constituției.)
Pentru folosirea unor simboluri se ofereau și unele excepții:
(3) „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la aliniatele 1 și 2 dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.”
Deci pentru simboluri grafice, da, dar nu și pentru punerea în discuție a ideilor în cauză, în forma lor abstractă, fără incitare, nici pentru cercetare sau în scop educativ.
Comparativ cu alte infracțiuni, surprinde și duritatea cu care e pedepsit un act verbal sau în scris, din aria exprimării, fie ea și neplăcute, reprobabile. De exemplu, din 2006, insulta și calomnia (care ar fi acte echivalente la nivel individual ale defăimării) au fost scoase din rândul infracțiunilor. Adică nu sunt aducătoare de pedepse cu închisoarea. În schimb, pot fi penalizate cu plata unor despăgubiri, proporționale cu dauna produsă, care trebuie să fie probată. Chiar formele cele mai dure de adresare, ca amenințările la adresa unei persoane (care poate fi într-un pericol iminent real, nu imaginar) sunt pasibile de pedepse între 3 luni și 1 an, sau se pot stinge cu o amendă.
În cazul antisemitismului, nimeni nu poate și nici nu e obligat să probeze ce daune concrete produce o părere, fie ea și antipatică sau chiar dezgustătoare, unui întreg grup etnic. Nimeni nu întreabă dacă etnia în ansamblu e ofensată. În numele ei se prezintă un grup organizat de persoane, care fac o profesie din asta, fără a fi alese. Deci au o motivație uneori chiar pecuniară din a semnala că există obiectul muncii lor, pentru care primesc donații, subvenții și salarii.
În ultimele decenii am putut vedea cum miniștri judecați pentru „subminarea economiei naționale” au scăpat pentru că faptele s-au prescris. Sau că 35 de ani nu au fost suficienți să se poată încheia dosarul Revoluției, considerat prea complex sau nu o prioritate. S-au văzut și pedepse cu suspendare pentru omoruri din culpă etc. În legea de combatere a antisemitismului nu apar termene de prescriere, circumstanțe atenuante. Fapta apare ca o crimă de gândire eternă, un păcat de neiertat, care poate depăși în cuantumul pedepsei și unele crime.
(va urma)
Morții mă-ti, bolovanule !!!!! Demisia !!!!!!!
Spune Adevărul!
-Spune Adevărul despre distrugerea culturii creștine și despre promovarea culturii antihristice! Informează-te și fă milostenie duhovnicească rostind Adevărul pentru a-ți salva semenii pe toate planurile!
– Spune Adevărul despre UNTOLD! Creștinii nu au ce căuta acolo. Ce să vadă? Cruci întoarse? Cu ce scop? Ca tinerii să se obișnuiască cu satanismul și să-l considere un element de modernitate?
-Spune Adevărul despre Creație și despre Creator; nu prelua minciunile cu pretenții de știință cu care ai fost îndoctrinat pentru a-ți zdruncina încrederea în Dumnezeu și în Duhul Sfânt, Care este Duhul Adevărului, și Care i-a călăuzit pe Sfinţii Părinți! Nu te tragi din maimuță, iar Cerul și Pământul sunt așa cum sunt descrise în capitolul Facerea (Geneza) din Vechiul Testament.
-Spune Adevărul despre cardurile electronice de identitate dacă nu vrei ca tu și noi, semenii tăi, să fim tratați ca niște mărfuri, cu numere în locul numelui de Botez. Acestea oferă beneficii minuscule în comparație cu răul pricinuit. Despărțirea de Dumnezeu prin acceptarea insemnelor satanice are scopul de a ne face mai vulnerabili pentru a putea fi controlați mai ușor. Total!
-Spune Adevărul despre ecumenism și despre cei care îl promovează, chiar dacă aceștia se bucură de notorietate ori au fost chiar canonizați. Corect politic, firește! Ecumenismul îi este necesar lui Antihrist pentru pierzarea sufletelor noastre, pentru închinarea la Antihrist, nu pentru mântuirea lumii!
-Spune Adevărul despre scopul participării Bisericii Ortodoxe Române la Consiliul Mondial al Bisericilor! Ce căutăm acolo când participarea noastră acolo se bate cap în cap cu Crezul ortodox pe care îl mărturisim? S-a făcut misiune ortodoxă acolo ori s-a trădat Ortodoxia?
-Spune Adevărul despre Sinodul din Creta, nu-l mai numi ,,mare și sfânt” când știi că acolo s-a legalizat ecumenismul!
-Spune Adevărul despre vaccinuri! Sunt acestea benefice pentru sănătatea noastră sau au alt scop?
-Spune Adevărul în problemele politice și economice care ne preocupă!
-Spune Adevărul despre păcat și despre virtute. Nu dezincrimina păcatul și nu osândi virtutea!
Trebuie să știm că la ieșirea din viața aceasta, la Vămile Văzduhului, nu vom putea minți pe nimeni. Există vama miciunilor ( vama a doua), vama înșelătoriei ( vama a șasea), vama cametei ( a opta), vama sodomiei și a gomoriei ( a optsprezecea), vama ereziei ( a nouăsprezecea), vama idolatrizării și a credințelor demonice ( a douăzeci și una). Și la fiecare vamă vom da răspuns pentru tot ce am făcut. Ni s-a dat credința ortodoxă, adică dreapta credință. Mult ni s-a dat și mult ni se cere. ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Și să tindem spre despătimire, spre iluminare și spre îndumnezeire.
Ecumenismul îi cere Ortodoxiei să renunțe la conceptul de ,,îndumnezeire” și totuși în facultățile de teologie se studiază ca fiind benefic! Se distruge astfel Ortodoxia din interior sub ochii noștri.
Acum tăcerea este un păcat grav, care se opune poruncilor evanghelice, (iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui), după care vom fi judecați. Dacă prin rostirea Adevărului am fi putut salva pe cineva trupește sau sufletește și am ales tăcerea, vom da răspuns.
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.
Sora Pelaghia
Sursa:
https://ortodoxiaincatacombe.ro/spune-adevarul/
„Măsurile de austeritate ar putea prăbuși guvernul României”
…
În acest stat eşuat, guvernul nu mai e al României
@ ortodoxinfo:
Aţi putea corecta în titlu: guvernul din România.
E titlul Financial Times.