6 decembrie 2024 nu va fi reținută ca o zi obișnuită în istoria României. E ziua în care milioane de români au înțeles, cu durere și revoltă, că ceea ce au numit „democrație” în ultimele trei decenii n-a fost altceva decât o piesă de teatru jucată prost, cu scenarii scrise dinainte și cu „alegeri” care, în realitate, erau deja decise în culisele unui sistem putred.
Alegerile prezidențiale au fost anulate sau manipulate, candidații incomozi eliminați din cursă, iar votul poporului tratat ca o simplă formalitate, fără valoare reală. Românii au văzut cum regulile se schimbă peste noapte, cum instituțiile care ar fi trebuit să garanteze libertatea și dreptatea se transformă în instrumente ale puterii.
Am trăit cu iluzia că avem dreptul să alegem. Că votul contează. Că democrația înseamnă puterea poporului. Dar pe 6 decembrie am văzut realitatea: un stat capturat, în care voința populară e o amenințare pentru cei care conduc din umbră.
Iluzia s-a spulberat. Ce va urma depinde de noi. Acceptăm să trăim în minciună sau ne recâștigăm libertatea, cu prețul curajului?
PS: Revenim cu detalii despre Marea Adunare a românilor din 11, 12, 13 august, în Piața Victoriei.

Ce spectacol sinistru !!! Hoții, evreii care au instaurat comunismul, care au creat statul iudeo-comunist, în 1947, iar, după 22 decembrie 1989, statul
iudeo-masonic, statul corporație, își conduc pe ultimul drum președintele, adică pe evreul, care a condus operațiunea teroristă și lovitura de stat militară, prin care evreii au preluat conducerea statului. Să vă intre bine în cap, morții din 22 decembrie, sunt simbolul înfrângerii noastre, iar alegerea evreului hoț și criminal, Ion Iliescu, simbolul victoriei lor, a evreilor. Și în perioada comunistă și după decembrie 1989, ei au fost principalii beneficiari și regimurilor instaurate.. Pe timpul comunismului, evreii puteau circula liber, aveau magazine speciale, doar pentru comunitatea evreiască, unde nu aveau acces nici măcar membrii de partid români, iar securitatea dobândise dreptul de a controla firmele de comerț exterior, ceea ce a dus la sute de miliarde de dolari furați de securiștii evrei, din exporturile făcute de statul român, după ce Ceaușescu a construit fabricile, uzinele, comninatele, cu banii de la FMI. Și evreii au mai făcut ceva, dar cred că, din păcate, cu acordul lui Ceaușescu. Au înfometat poporul român, iar mâncarea din România a ajuns în Israel, la prețuri subevaluate. Din păcate, românii nu au știut de complotul securității și al evreilor împotriva lui Ceaușescu și au ieșit în stradă pentru a-l răsturna, greșeală, pe care securiștii evreii au exploatat-o și care s-a soldat cu contrarevolutia iudeo – masonica, uciderea revoluțiinarilor români și capturarea statului. român.
Cum Istoria s-a dovedit ciclica, sunt șanse mari ca după 36 de ani sa avem de data asta o Revoluție purificatoare a poporului și nu o Lovilutie ca cea din 1989, prin care mafia instaurata atunci a capturat România și pe români!