Vineri, 1 august, în calendarul ortodox este prăznuită Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoare care amintește de o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol.
În ziua de 1 august, un fragment din lemnul Sfintei Cruci era scos din Paraclisul Palatului imperial şi purtat în procesiune spre Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea spre cinstire până la 14 august, când era readus la palat.
Această rânduială bisericească era legată de apariţia pe cer a Sfintei Cruci, înainte de lupta de la Podul Milvius a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, dar şi de descoperirea lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Elena Împărăteasa.
O altă tradiţie spune că sărbătoarea este legată de o victorie a împăratului bizantin Manuel I Comnen (1143-1180) împotriva turcilor, care i-a biruit pe aceştia cu puterea Sfintei Cruci.
Tropar Glasul 1
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului
Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Mării, cum este cunoscut în popor, începe vineri, 1 august, și se întinde pe parcursul a două săptămâni.
Anul acesta, postul se va încheia tot într-o zi de vineri, ceea ce înseamnă că se prelungește cu o zi, conform Liturgicii Generale.
„Postul se prelungește și în ziua sărbătorii însăși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin”, precizează pr. prof. Ene Braniște.
Această perioadă a fost instituită de Biserică pentru a o cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu și virtuțile ei. Timp de două săptămâni Biserica recomandă citirea zilnică a paraclisului Maicii Domnului și a altor rugăciuni închinate Fecioarei Maria.
Acest post este considerat mai ușor din punct de vedere alimentar decât Postul Mare, dar mai aspru decât postul Crăciunului și al Sfinților Apostoli.
Sfaturi pentru post
Conform Tipicului cel Mare și Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare, în Postul Adormirii Maicii Domnului se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.
Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.
De sărbătoarea Schimbării la Față se poate mânca pește.
