DUHUL

Duhul Sfânt e adierea de lumină infinită care ne străbate în rugăciune. E suspinul de bucurie și de puritate din cristelnița acestei lumi în care ne cufundăm în Dumnezeu. E apa lină și clară care ne circulă prin venele și arterele sufletului și care ne adapă dorul nestins de Tata. E focul aprins în adânc, care ne arde spinii și ne luminează întunericul. E mirul de taină care înmiresmează universul cu viață. E fiorul de iubire al Creatorului față de mireasa sa, umanitatea, înaintea nunții de nemurire. E așteptarea tainică a firii, de la creație încoace, de a crește în trepte ale profunzimii, în specii, până la demnitatea de om, care se unește cu Dumnezeu.

Duhul e puterea vieții de a rămâne dincolo de moarte, e vlaga trupului de a se impregna de lumină necreată și de a aștepta în mormânt învierea tuturor. E ciripitul de rândunică, zorind să-și facă cuib în sufletul omenesc.

Duhul e toată durerea universului strânsă în palmele străpunse de piroane ale Cuvântului și transformată în iubire. Duhul e răcoarea lină de pe ochii arși de lacrimi ai mamelor care își îngroapă pruncii adânc în pământ, ca să încolțească în cer. Duhul e zâmbetul pruncilor în somn, e căutarea sânului mamei, e licărirea de rai a ochilor de bebeluș care se deschid peste lume. E tămâia cu bună mireasmă, evodia (gr. buna mireasmă) care șterge duhoarea de moarte a lumii.

Duhul este Dumnezeu, simțirea veșnică, sensibilitatea infinită, delicatețea și pacea și lumina Creatorului, infinit întru iubire.

preot Ioan Istrati