M-am uitat și aici, la Montreal….toate secăturile care-și spun români, s-au mobilizat (nu știu efectiv ce resort i-a mobilizat? – probabil că propaganda asta mincinoasă și găunoasă a sistemului, aceiași care pe timpul lui Iisus, i-a făcut pe iudei să strige Barabas, atunci când Pilat i-a întrebat: pe cine să vă eliberez?) și au venit la vot, mai mulți decât în primul tur.
George a avut ca număr de votanți față de primul tur, mai mult cu aproape 70%, dar ceilalți au venit în cârd, de două ori mai mulți ca în urmă cu două săptămâni.
Sincer, mă depășește analiza și nu pot pricepe ce i-a împins pe ceilalți să voteze așa?
Timp de 34 de ani, după eliminarea lui Ceaușescu, românii și-au dorit să trăiască mai bine.
Unora cu orice preț, călcând peste cadavre, mințind, furînd și manipulînd, plăcându-le huzurul și viața bună, nu le-a păsat de nimic, chiar nici de DUMNEZEU.
Dar fariseismul lor grotesc, i-a păcălit pe mulți creduli.
Nu vreau să dezvolt acum subiectul.
Aceștia, împreună cu credulii, s-au transformat în acești 35 de ani, încet și sigur, în populație.
Unii dintre ei, au migrat și în afara țării, căutând o viață mai bună și nu le pasă de valori, de DUMNEZEU și Biserică ori de Neam Românesc.
Mulți lucrează în corporații și au îmbrățișat progresismul cu toate „valorile” – unde consumerismul și risipa sînt pe primul loc. Nu mai au timp de altceva.
O bună parte însă dintre români, minoritară astăzi din păcate, au mai rămas popor.
Cei mai multi dintre ei(nu toți, din păcate și aici e nevoie de o analiză mai detaliată, pe care n-o pot dezvolta acum), fac parte din Poporul Cel Bine Credincios.
Important este însă, că poporul mai are conștiință de Neam și iubire de valori, adică au o trăire conservatoare și-s mândri că-s români.
Asta le permite să aibă o atitudine mai responsabilă, să se gândească la prezent, dar și la viitor.
Mulți dintre aceștia, au luat drumul bejeniei, sătui de corupția, hoția, mizeria și minciuna din patrie, sperând să-și croiască în afară, o viață mai bună pentru dânșii și copiii lor.
Mulți dintre ei, au și reușit asta. Harnici, muncitori, oameni de cuvânt…pe care necazurile și încercările nu i-au doborât, au încercat tot timpul lor să construiască și să-și păstreze rădăcinile. Și-au construit biserici în afară și și-au păstrat tradiția și obiceiurile. Mai mult chiar, decât cei din interiorul României astăzi.
Și-au construit practic o a doua Românie, în afara granițelor.
O parte, muncesc afară și își întrețin familia din țară. Un enorm sacrificiu!
Tuturor acestora din urmă, care fac parte din Poporul Român și care au fost nevoiți să-și părăsească țara, le lipsește enorm ceva.
Le lipsește Patria și dorul de țară îi mistuie tot timpul, cu tot ce înseamnă aceasta.
Valorile Neamului Românesc, glia strămoșească(pe care au înstrăinat-o derbedeii farisei și hoți), țintirimurile părinților și a înaintașilor, unde să verse o lacrimă la o floare sădită acolo pe mormânt și să aprindă o lumînare.
Nu mai dezvolt subiectul, pentru că ar fi foarte mult de scris.
Sigur, că secăturile au făcut propaganda sistemului și au mințit și manipulat ordinar și abject, lucru pe care aceștia știu să-l facă mai bine.
Așa a funcționat sistemul și acum două mii de ani. Când corupția, hoția, minciuna și manipularea au degradat atât de mult lumea, încât în câteva zile numai…poporul s-a transformat în populație și striga majoritar Barabas, atunci când Pilat a întrebat: pe cine să vă eliberez? Pe Iisus sau pe Barabas?
Cunoaștem istoria de acum două mii de ani, care unora dintre noi ne-a descoperit Credința pe care încercăm s-o păstrăm veșnic în inimile și în fapta noastră, cea de toate zilele.
Din păcate, unii îl aleg pe Barabas și astăzi, iar mai bine de jumătate dintre români, au căzut.
Ce ar mai fi de spus? Chiar nu știu acum ce aș mai putea spune?
Mă rog la BUNUL DUMNEZEU, așa ca un păcătos ce sînt.
Mai puțin de jumătate, au rămas alături de curentul conservator.
Oameni care gândesc cu mintea lor și care au DUMNEZEU.
Sigur, trădările, cârcoteala și șovăielile unora dintre cei care-și spun conservatori, au contribuit din plin la acest rezultat.
Va fi greu, mult mai greu de acum înainte…dar spiritele curate, caracterele puternice, care se trag din seva voievozilor viteji și martiri, vor ține steagul sus.
Mergem înainte, cu Credință în BUNUL DUMNEZEU, cu DRAGOSTE și NĂDEJDE!
Cei mai mulți dintre noi, avem durerea în suflet, dar nu trebuie să deznădăjduim. Avem de învățat cu toții, despre îndreptare și cum să ne ridicăm din cădere, despre pocăință și folos duhovnicesc, din greșalele noastre, despre creștere duhovnicească și Mântuire.
Vreau să vă spun că vă iubesc absolut pe toți cei care ați votat conservator și voi, doar voi…sînteti frații mei români.
Din păcate, nu sînt atât de vrednic, ca să zic la fel și despre ceilalți. Eu unul, nu vreau să mă mai amestec cu ceilalți.
Așa simt acum și să mă ierte DUMNEZEU dacă greșesc!
GEORGE a fost corect și alături de CĂLIN GEORGESCU.
Nu cred că putea face mai mult. N-am fost destul de vrednici, în lupta cu propaganda găunoasă și mincinoasă a asistentului.
Trebuie ca să ne rugăm la DUMNEZEU, să ne ajute să ne ridicăm și să ne lumineze, să ne înțelepțească și să ne întărească duhovnicește pentru a duce lupta mai departe!
Sus să avem inimile!
Dioamne, ce știam cerut și ce ne ai dat !???? 🤬Doamne, nu te lua după ei Doamne, că sunt tâmpiți !!!! 🥵
Eu cred ca au inversat rezultatul final al alegerilor, ca să rămână ei la putere. Asta a făcut STS sub ochii tuturor, însă nimeni nu va recunoaște acest lucru.
Problema este mult mai profunda: „Romania educata” a domnului Johanis la care trebuie adaugate televiziunile, retelele de socializare, cenzura, au creat un om indiferent la valorile crestine si usor manipulabil. Acest lucru s-a vazul la referendumul pentru familie si era de anticipat ca o mare parte a populatiei sa fie amagita. S-au folosit toate structurile de forta ale statului; s-a furat, s-a mintit etc. Partea cea buna este ca procentul de populatie care s-a trezit este mai mare. Trebuie subliniat ca alogenii catolici, reformati, unitarieni, evangelici au adus 500 – 600 (?) de voturi, impotriva interesului national al poporului roman. Ei au devenit de facto iude si barabasi in bloc si Dumnezeu nu va uita asta, Structurile sososiste din Basarabia au mai adus inclusiv prin vot dublu inca 100000 de voturi lui n dan. Fraudarea masiva unele prin ambasade unde nu s-au putut face verificari (Australia) a mai adus alte si alte zeci/sute de mii de voturi. Ca si la alegerile din 2009, 2014 unde rezultatele au fost falsificate, ce s-a votat acum nu este legitim. Ca sa nu mai vorbim de alegerile din decembrie. Imi exprim nadejdea ca Dumnezeu ne va lasa o potita de scapare.
PS: Din nefericire dl. Simion a considerat ca voturile sunt ale lui si nu ale poporului care protesteaza impotriva globalismului. Daca persoana ar fi foist alta ar fi preluat nemultumirea romanilor. Dl Simion a facut cateva greseli grave: spun ca ai mintit cu casele de 35000 euro inainte de turul al II lea, spui ca dai afara 500000 de bugetari sugerand ca angajatele sunt amante ale sefilor… A intrebat dl Simion pe cineva daca e bine ce spune ? Dl Ioan Rus a facut acum cativa ani o afismatie ca ronanii plecati in afara tarii sunt necalificati, prost educati, prost instruiti, iar romancele sunt curve. PSD l-a obligat sa demisioneze, si a demisionat. Pana azi nu a mai aparut in prim planul politicii. Coalitia suveranista va trebui sa gaseasca pe altcineva in locul domnului Simion.