“Iata cum Saptamana aceasta, a Sfintelor Patimiri ne invata pe noi, oamenii, si ne cheama totodata, sa ne uitam cu mai multa grija la vietile noastre si, daca am suparat pe cineva vreodata, sa cerem iertare Acestuia, Care suparat si mult prea suparat a fost de cei care spuneau ca-L iubeau. Daca am tradat vreodata, sa cerem Lui iertare, Celui ce a fost tradat cu o tradare atat de miseleasca (…) De aceea, in fata acestei dovezi de dragoste si nu de asprime, frate si sora intru Hristos, sa ne randuim aceasta binecuvantata saptamana astfel incat in fiecare seara sa petrecem impreuna, in rugaciunea aceasta a deniilor randuite de Biserica, asa cum nuntasii petrec impreuna cu mirele si cu mireasa. Asa cum cei chemati la nunta petrec impreuna cu cei de dragul carora se face nunta. Pentru ca impreuna cu Iisus Hristos sa traim asa cum se cuvine, asa cum se cade, aceasta sfanta experienta de transformare launtrica si de asezare pe aceasta cale binecuvatata a Invierii. Caci adevarat va spun: de nu veti invata sa va bucurati de Acesta, care este Mirele Bisericii, Cel batjocorit si dosadit si aflat in suferinta, niciunul dintre noi nu va putea gusta cu adevarat din bucuria ce se da in dimineata Invierii”.
***
“Parintilor, fratilor si surorilor, acesta denie de duminica seara marcheaza in mod binecuvantat inceputul saptamanii Sfintelor Patimiri. Cum am mai spus si cu alta ocazie, aceasta saptamana are o stare si o situatie distincta fata de Postul cel Mare. Cele 40 zile de post mare s-au terminat, s-au ispravit in Sambata lui Lazar, din aceasta duminica practic intram intr-un alt post: Postul Sfintelor Patimi ale Domnului Nostru Iisus Hristos care tine o saptamana si care este incununat cu binecuvantata duminica a Invierii.
In tot acest rastimp, in randuiala noastra liturgica de lauda adusa lui Dumnezeu adica, in biserica noastra ortodoxa apar aceste randuieli speciale numite denii.E ceva aproape romantic in aceasta binecuvantata experienta din Spatamana Sfintelor Patimiri. Ne aducem aminte cu totii, cei dintre noi mai ales care s-au nascut la tara, de frumoasa frenezie care practic ne umplea sufletele in fiecare zi cand mergeam la denie. In general, copiii mergeau la denii la noi la tara si acolo, cu lumanari in maini, desi nu intelegeam prea mare lucru din ceea ce se intampla acolo, marturiseam, prin chiar prezenta noastra acolo ca ceva special e pe cale sa se petreaca, ceva special este pe cale sa se intample. Parintele ne lua si pe cat putea el sa explice si cat mai ales puteam noi sa intelegem, incetul cu incetul ne aducea in aceasta taina binecuvantata a saptamanii Sfintelor Patimiri, vorbindu-ne in mod special despre acest minunat gest pe care numai Dumnezeu putea sa-l faca, aceasta minunata jertfa pe care numai Fiul lui Dumnezeu putea s-o implineasca. Practic, noi ne pregatim in aceste seri cu denie pentru intalnirea cu Hristos Cel rastignit.
De aceea, in mijlocul bisericii noastre, ati vazut, este un chip asezat, chipul Mirelui Hristos. Chipul lui Hristos care sta sa fie asezat in mormant, chipul lui Hristos care a fost batjocorit deopotriva de ocupantul roman si de fratele evreu, chipul lui Hristos care a marturisit o dragoste care este mai tare decat moartea. Si daca va veti uita cu atentie la acest chip al lui Hristos asezat chiar aici in mijlocul bisericii noastre, veti vedea ca se numeste “Iata, Mirele!”. Acesta este Mirele! Ne gandim la mire, ne gandim la nunta, ca un fel de moment sacru care marcheaza cresterea spre maturitate, devenirea intru maturitate a unui om, a unui barbat. Il vedem insa pe Hristos prezentat intr-o maniera aproape opusa conceptiei noastre despre cum trebuie sa arate mirele. Mirele este impodobit in haine frumoase, aici Il vedem pe Hristos pe jumatate gol, impodobit doar cu o haina de hlamida mincinoasa, asezata in batjocura pe umerii Sai de catre soldatii cei batjocoritori. Mirele devine centrul atentiei comunitatii respective sau macar a familiei din care face parte, pe Hristos Il vedem aici cumplit si dureros de singur. Mirele este o persoana vesela, bucuroasa, cu ochii larg deschisi spre bunatatile si frumusetile vietii care sunt pe cale sa i se deschida. Il vedem pe Hristos insa cu ochii inchisi, plecati a durere si a suferinta.
Si cu toate acestea, aceasta icoana, acest chip asezat incepand din aceasta seara in mijlocul bisericilor noastre si nadajduiesc si in rarunchii si in inimile noastre, acest chip asadar este chipul Mirelui Bisericii. Nu un mire impopotonat avem noi, ci un mire imbracat cu haina dragostei acesteia care L-a facut pe El sa lase haina de lumina a dumnezeirii si sa Se pogoare intre noi, oamenii, si Dumnezeu fiind sa patimeasca si Dumnezeu fiind sa se jertfeasca si Dumnezeu fiind, intru firea aceasta umana sa randuiasca toate cele de cuviinta ca pe noi sa ne ridice.
Din aceasta seara incepand, ne concentram mai mult asupra acestei Figuri binecuvantate, asupra acestei Persoane, acestei imagini care sta sa se deschida catre noi cu intreaga forta de convingere pe care El o poate arata lumii. Si de ce este El, Mirele bisercii aratat asa? Pentru ca doar aici se arata cu adevarat dragostea care nu cade niciodata. O dragoste ce nu tine de forma, o dragoste ce nu tine de aparente, o dragoste ce nu tine de perceptiile noastre si de proiectiile noastre asupra lumii, ci o dragoste care tine de jertfa cea mai sfanta si mai curata care s-a savarsit vreodata pe fata acestui pamant. E vorba de jertfa de pe Cruce a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Timpul parca se comprima. Slujba pe care am savarsit-o in aceasta seara este de fapt o slujba de dimineata. Mutata seara, nu mai este utrenie, cum se numeste ea de obicei ci se numeste pur si simplu denie. Pentru ca simtim ca dintr-o data timpul nu mai are relevanta. Atunci cand iubesti, atunci cand iti place sa fii cu cineva, descoperi de multe ori dupa ceasuri intregi petrecute impreuna cu dansul sau cu dansa, ca timpul a trecut atat de repede incat nu-ti mai dai seama care si cand a trecut.
Deniile ne arata practic ca noi, intru aceasta binecuvantata saptamana, suntem invitati sa luam mai putin aminte la timp, sa luam mai putin aminte la trup, sa luam mai putin aminte la spatiul obisnuit in care ne desfasuram existenta si sa facem o schimbare. In fata Acestui chip incununat cu suferinta si cu dragoste deopotriva, nu poti sa ramai insensibil, nu poti sa spui ca nu-ti mai pasa. Si practic, vazandu-L doar, gandindu-te la ceea ce a facut El pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, esti invitat ca in aceasta saptamana a Sfintelor Patimiri si tu, frate si sora crestini, sa randuiesti ceva schimbare in viata ta. Sa randuiesti ceva ca o crestere in viata ta. Sa te alaturi acestui Mire in cortegiul de nunta care este in acelasi timp cortegiu funerar. Pentru ca in tine trebuie sa moara patima mai mult, sa moara rautatea mai mult, sa moara batjocura mai mult; si in tine in acelasi timp sa invieze aceasta binecuvantata sedere impreuna cu Mirele Bisericii care este Iisus Hristos.
Iata cum Saptamana aceasta, a Sfintelor Patimiri ne invata pe noi, oamenii, si ne cheama totodata, sa ne uitam cu mai multa grija la vietile noastre si, daca am suparat pe cineva vreodata, sa cerem iertare Acestuia, Care suparat si mult prea suparat a fost de cei care spuneau ca-L iubeau. Daca am tradat vreodata, sa cerem Lui iertare, Celui ce a fost tradat cu o tradare atat de miseleasca. Daca am fost vreodata fara de dragoste, El sa ne invete dragostea, daca vreodata am fost fara smerenie, El sa lucreze in noi aceasta binecuvantata smerenie. Daca am fost fara de credinta, frate si sora, acum este momentul unei legaturi din nou cu acest Mire al sufletului nostru. O legatura care nu trebuie tradata de rautatile si meschinariile noastre de zi cu zi. O legatura care trebuie tratata cu mult spirit de fidelitate, care cere intotdeuna jertfa.
Ati vazut intru aceasta seara, ati ascultat intru aceasta seara Evanghelia care vorbeste despre o cearta, practic, pe care a avut-o Hristos cu poporul evreu. A poruncit unui smochin sa se usuce si el s-a uscat. Le-a spus evreilor a se va lua Imparatia lui Dumnezeu de la dansii si a luat-o. Il vedem pe Iisus Hristos cel bland ca dintr-o data devine dur, dintr-o data foloseste cuvinte aspre. Si aproape ca ne smintim. Cum, El care a spus “fericiti cei blanzi” pe muntele fericirilor dintr-o data sa spuna ca Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi? Nu este o duritate gratuita, insa. Nu este o rautate acolo. Nu este o asprime de dragul asprimii. Ci este mahnirea unui Dumnezeu care se uita la poporul Sau care nu-L trateaza ca pe-un Mire, ci eventual ca pe un suveran, ca pe-un sef, ca pe cineva care sta doar ca sa-i urmareasca si sa le faca contabilitatea faptelor bune sau rele. Este supararea sau mahnirea acelui iubit care a sesizat la iubita sa o privire infidela si asta Il rupe pe dinauntru. Si daca foloseste cuvinte aspre, le foloseste pentru ca El a fost, mai intai de toate, ranit. Pentru ca El a fost, mai intai de toate, suparat si dosadit.
De aceea, in fata acestei dovezi de dragoste si nu de asprime, frate si sora intru Hristos, sa ne randuim aceasta binecuvantata saptamana astfel incat in fiecare seara sa petrecem impreuna, in rugaciunea aceasta a deniilor randuite de Biserica, asa cum nuntasii petrec impreuna cu mirele si cu mireasa. Asa cum cei chemati la nunta petrec impreuna cu cei de dragul carora se face nunta. Pentru ca impreuna cu Iisus Hristos sa traim asa cum se cuvine, asa cum se cade, aceasta sfanta experienta de transformare launtrica si de asezare pe aceasta cale binecuvatata a Invierii. Caci adevarat va spun: de nu veti invata sa va bucurati de Acesta, care este Mirele Bisericii, Cel batjocorit si dosadit si aflat in suferinta, niciunul dintre noi nu va putea gusta cu adevarat din bucuria ce se da in dimineata Invierii.
Sa-L rugam pe Hristos sa ne invredniceasca sa stam impreuna cu Dansul mai mult in aceasta perioada. Bune si binecuvantate sunt pregatirile noastre trupesti, si mai sfinte si mai binecuvantate sunt pregatirile noastre sufletesti, pentru a intampina asa cum se cuvine aceasta slavita sarbatoare a Invierii, in vecii vecilor, Amin!”
