„Când te numești Botond Nagy și regizezi o astfel de piesă ofensatoare, agresivă, lipsită de respect, în Postul Paștelui, consider că nu este întâmplător ci doar plănuit și ostentativ. Să pui în scenă la Teatrul Național așa ceva, mi se pare total degradant, fiindcă sub masca artei nu ar trebui să ne manifestăm ideologiile și ura pentru credința și valorile identitare ale unui popor, cu care clar unii nu empatizează. Și dacă anumite minorități invocă și cerșesc toleranță și respect, din această piesă de teatru explodează doar ură, intoleranță și EXTREMISM. Să învățăm să respectăm și să înțelegem care este limita dintre artă și atac direct la valorile spirituale ale unor oameni”, a scris editorialistul AZNews, Theo Bratosin.
Priviți mai jos conținutul blasfemiator.
Oare cum se poate raspunde la asemenea provocari pastramd masura principiului al 3-lea al mecanicii?
Jos Cenzura
Fraților,
Vă îndemn din toată inima să nu rămâneți tăcuți în fața unei jigniri grave aduse credinței noastre!
La Teatrul Național din București a fost pusă în scenă piesa „Prorocul Ilie”, o batjocură care îl caricaturizează și defăimează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este inadmisibil ca o instituție publică de cultură să permită așa ceva într-o țară majoritar ortodoxă!
Să trimitem cu toții emailuri de protest la adresa: secretariat@tnb.ro, cerând:
– Demisia Directorului General George Călin, care și-a asumat răspunderea conducerii TNB;
– Scuze publice pentru această blasfemie;
– Oprirea imediată a piesei „Prorocul Ilie” și interzicerea viitoarelor piese care batjocoresc credința creștină.
A tăcea în fața batjocurii înseamnă a fi părtaș la ea.
Hristos nu poate fi batjocorit cu nepăsarea noastră!
Distribuiți mai departe acest apel! Să ne apărăm credința cu demnitate și curaj!
(Mesaj primit)
Cerem demisia conducerii TNB https://www.petitieonline.com/cerem_demisia_conducerii_tnb_pentru_promovarea_spectacolului_proorocul_iliecare_aduce_atingere_valorilor_cretin-ortodoxe?utm_source=web_share