Intermediarul de la PNL, limbutul Predoiu, îi critică pe cei care acuză actualul sistem politic. „Mi se spune, voi sunteţi sistemul. Bun, şi voi ce sunteţi?”, spune Predoiu, care susţine că este nevoie de continuarea proiectelor începute subliniind că alternativa la actuala clasă politică aflată la putere „nu poate fi decât haos politic, haos economic, stagnare, blocaj, criză economică”.
HAOS și CRIZĂ este acum în România, milițian abject, generate de guvernele voastre incompetente, aflate în concubinaj de 4 ani.
Câte spitale ați construit în 35 de ani, câți km de autostradă, câte fabrici, câte fonduri europene ați atras, unde sunt zecile de miliarde de euro promise din PNNR?
„Dacă vorbele noastre nu sunt credibile, vă rugăm, dragi adversari politici – noi încă vă tratăm democratic…”, amenință Predoiu!
Măi milițian politruc, tu ameninți și vrei să bagi spaima în poporul român? Crezi că mai sperii pe careva, când tu de fapt ești cu izmenele ude!? Vezi că ți se citește disperarea și frica pe moaca de trepanat, căci simți și tu că sfârșitul sistemului este aproape!
Poporul român VA VOTA MASIV eliminarea Sistemului vostru mafiot! Ce pățesc acum democrații din SUA, veți păți și voi, „pro-europenii”, slugile la Ursula și Macron!
Fă-ți bagajul și rupe-o la fugă după Ghiță la Belgrad sau după Mazăre în Zanzibar, tovarășe milițian troglodit, că altfel pușcăria te mănâncă pentru trădare națională, că dacă am fi fost în SUA, scaunul electric îl meritai!
Ți-ai bătut joc de milioane de români timp de 3 luni de zile, ai călcat în picioare democrația și tu mai ai curajul să-ți chemi slugoii să apere jaful pe care l-ai executat la ordin extern?!
Ignori cu perfidie semnalele venite din toată lumea, mai cu seamă cele de la partenerul strategic, SUA, periclitând integritatea teritorială a României și ai tupeul ordinar să ne întrebi cine suntem noi? Noi suntem poporul, care va lupta și va pune în cap Sistemul, din care faci și tu parte! MARȘȘȘ!!!
Ion Cristoiu îl torpilează pe milițianul Predoiu: „Cât e ministru, alegerile nu vor fi corecte”
Ion Cristoiu îl torpilează pe milițianul Predoiu. Maestrul acuză faptul că, atât timp cât Predoiu va fi ministru de Interne, alegerile din România nu vor fi niciodată libere și corecte.
Ion Cristoiu îl descrie pe Predoiu ca un exponent al unui regim autoritar, un om care a influențat profund viața politică a țării.
„Câtă vreme Cătălin Predoiu este ministru la Interne și Administrație, în România nu vor fi alegeri libere și corecte. Cătălin Predoiu, eu îi spun „sinistru”, este ministru de 14 ani în toate guvernele, Ilie Bolojan l-a lăsat președinte interimar la PNL, el nu e bun nici de președinte interimar nici măcar la blocul sau vila în care stă, și nu e prima dată când îl dezvălui îl arăt ca unul din artizanii mișcării manevrelor dictatoriale din România”, a declarat Ion Cristoiu
Alogenul asta peltic merita putina puscarie. Vreo 20 de ani pentru tradare nationala
Militianul asta tortionar si peltic, care a declansat o represiune de tip stalinist asupra romanilor de rand ce au votat cu CG, va fi facut franjuri de catre romani, alaturi de toti cei din Grupul mafiot-criminal organizat ce a capturat statul roman, in momentul in care bestiile astea vor pierde puterea, adica in foarte scurt timp! Deja milioane de romani, care au inteles ce se intampla astazi in Romania, stau in pol-position pregatiti la baioneta, asteptand acel moment in care sa actioneze impotriva bestiilor!
Predoiu mai sustine si „ideologia lgbt”, pentru cine nu stia sau poate a uitat. Asta trebuie tras cu gatul….!!