Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, organizează sâmbătă, 29 martie, „Marșul pentru viață” 2025.
Evenimentul face parte din mișcarea pro-viață organizată la nivel național și, în acest an, se desfășoară sub tema „Fiecare om contează”, subliniind valoarea fiecărei vieți și importanța sprijinului pentru femeile însărcinate aflate în dificultate, au transmis organizatorii printr-un comunicat primit pe adresa redacției.
„Fiecare persoană este unică, irepetabilă, aflată întru viață, prin voința lui Dumnezeu și dragostea părinților”, spune ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Programul evenimentului
12:00 – 13:00 – Sosirea participanților;
13:00-13.15 – Prezentarea „Marșului pentru viață”;
13:15-13:20 – Imnul pentru viață „Fiecare om contează”, compus de voluntara Olivia Neagu și interpretat de bursierii Pro Vita;
13:20-13:25 – Cuvântul PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor;
13:25-13:35 – Moment artistic – Corul Do Re Mi (dirijor: Corina Dumitru);
13:35-13:40 – Cuvântul primarului Mihai Chirica;
13:40-13:50 – Moment artistic – Matei Stroi, adolescent cu abilități speciale;
13:50-13:55 – Cuvântul doamnei Ilici Viorica, mamă a unui copil cu sindrom Down;
13:55-14:00 – Cuvântul Ioanei Dumitrașcu, director al Centrului Maternal „Sfânta Emilia”;
14:00 – Pornirea pe traseul „Marșului pentru viață”: Piața Unirii – Colegiul Național – Bld. Independenței – Str. I. C. Brătianu – Teatrul Național – Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Unirii;
15:30 – Încheierea Marșului
Tema „Fiecare om contează” ne reamintește că viața fiecărei ființe umane are o valoare inestimabilă, din momentul concepției și până în veșnicie. Este un apel la solidaritate și responsabilitate, pentru ca niciun copil să nu fie considerat „nepotrivit”, nicio mamă să nu fie lăsată singură, iar fiecare persoană să fie prețuită pentru unicitatea și valoarea sa, se precizează în comunicatul transmis de organizatori.
„Marșul pentru viață” va avea loc în 23 de localități din Arhiepiscopia Iașilor: Iași, Vlădeni, Răducăneni, Țuțora, Scânteia, Podu Iloaiei, Țibănești, Miroslava, Lunca Cetățuii, Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Săveni, Iacobeni, Ștefănești, Darabani, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Petricani, Borca, Frasin.