Bolovan, frate după Soroș cu Macron și aflat ilegitim în funcție, una limitată ca timp și prerogative, s-a prezentat pentru ordine la Paris, ca o slugă, asemeni tuturor celor din partidul din care provine – PnL. La cererea lui Macron, Bolovan a angajat România să acorde mai departe sprijin financiar și de armament pentru războiul deja pierdut al lui Zelensky, un alt ilegitim aflat în mod dictatorial (prin crime și anularea alegerilor și suspendarea Constituției – după modelul Putin) la conducerea Ucrainei.
Concomitent, Camera Deputaților de la noi a votat ieri două proiecte de lege, prin care Armata Română este pusă la dispoziție, chiar și pe timp de pace, unor comandanți străini, iar spațiul aerian românesc este cedat aliaților NATO. România va fi astfel un avanpost în conflictul dintre Rusia și UE și o țintă sigură.
Drept dovadă că intențiile UE sunt de a continua, chiar și fără SUA, războiul odios din Ucraina este faptul că penala Ursula von der Leyen a anunțat un nou ajutor de 10 miliarde de euro pentru Ucraina. Totodată, pentru „mobilitatea militară” UE va acorda 17 miliarde de euro, care să faciliteze transportul de armament și trupe către frontul din Ucraina.
Este halucinant, căci în timp ce SUA și Rusia poartă negocieri pentru PACE și încetarea carnagiului din Ucraina, România este manevrată să rămână parte a războiului de interese oligarhice, ce urmăresc profit tot mai mare prin deturnarea fondurilor acordate Ucrainei și prin vânzarea de armament, din care în final o mare parte ajunge pe piața neagră.
România riscă astfel să piardă parteneriatul strategic cu SUA, mai ales că figurează deja ca o țară nesigură, în care drepturile omului și valorile democratice nu sunt respectate. SUA nu vor avea de ales decât să ne lase sub influența Rusiei, care va spulbera UE în doar câteva săptămâni.
România este captivă unei bande de criminali în frunte cu soroșistul Bolovan, care continuă, mai feroce și obsesiv, politica anti-românească dusă de eșuatul Iohannis.
Nu există altă șansă de restabilire a cadrului constituțional și democratic în România, decât prin implicarea poporului român, care trebuie să măture cu această mafie și s-o alunge în negurile istoriei, acolo unde-și au locul toți dictatorii ce și-au asuprit și trădat poporul.
Mâine, 21 Decembrie, românii dinafara granițelor, ni se vor alătura în Piața Victoriei la un mare protest prin care ne vom lua țara înapoi!
Vom muri și vom fi liberi!
Sa le fie clar la toți cine doreste razboi si de ce, si tot atît de clar apare de ce Rusia a intrat in Ucraina armat.Culmea ,in timp ce Rusia negociaza cu SUA pentru pace ,,ei,, fac planuri sa atace Rusia ?Cît despre Romania cum o bate vintul istoriei .
Bestiile astea dambovitene sunt practic niste marionete teleghidate spre moarte sigura, acolo unde vor sa-i duca si pe romani! Sa speram, spre binele nostru, ca o sa scapam definitiv de ei(indiferent de mijloace), inainte de a-si pune in aplicare planul de distrugere totala a tarii si a neamului!
Asta înseamă să fi un stat marionetă, rolul tău se va rezuma mereu doar la executarea unor ordine primite de la USA, UE, Israel, Davos FMI și mai știu eu de pe unde, acum mai nou Ucraina. E rușinos, dar statul român asta este, un stat marionetă, capturat prin lovitura de stat din decembrie 1989 de către un grup e trădători care au instaurat un regim neocolonial de aservire a României străinilor. Suntem mai rău ca africanii, suntem exploatat și de occident și de băncile internaționale, nu mai avem armată, nu mai avem resurse, am fost vânduți de clasa politică și de președinții evrei cu nume schimbate : Iliescu, Constantinescu, Băsescu și de trădătorul de neam și țară Werner Johannis, omul evreului globalist Soroș.
mâine doresc un OUG prin care sunt recrutați toți copii, nepoții, frații, surorile politicienilor, magistraților, ai tuturor funcțiilor publici, primarii, consilii județene, a tuturor celor angajați în MApN, MAI, SIE, SRI… și câte agenții mai sunt, aoleu am uitat de toți angajații de la BNR, plus toți membrii ONG-urilor. Cu ei în prima linie, șefi să le fie Bălăceanu, Spanu, Radu Tudor și toți marii generali care explicau cum se desfășoară situația în front. Vă doresc să vă cumpărați sicrie cu asemenea comandanți 😓