Ilie Bolojan susține luni primul discurs pe teme de politică externă în calitate de președinte interimar. El vorbește în fața ambasadorilor străini acreditați la București.
- Primul mesaj e unul de stabilitate. România are o coaliție de guvernare ce asigură stabilitatea țării
- Al doilea mesaj e că România e un stat democratic, care lucrează pentru a consolida instituțiile și încrederea în acestea. Întărirea democrațiilor noastre e un obiectiv permanent
- La finalul anului trecut, pe fondul unor ingerințe externe, CCR a luat o decizie privind procesul electoral. Unii au perceput-o drept o criză. A fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice. Ne aflăm în interiorul cadrului constituțional, al legii și democrației
- Obiectivul nostru e de a lucra pentru un proces electoral liber, corect și transparent. Voi veghea la îndeplinirea acestui obiectiv
- Al treilea mesaj: politica externă a României își va menține cursul firesc, ca membru UE și NATO, având un parteneriat strategic cu SUA. Direcțiile principale ale politicii externe rămân neschimbate
Discursul lui Ilie Bolojan vine într-un moment foarte tensionat în societatea românească, care așteaptă reluarea de îndată a turului 2 al alegerilor prezidențiale, întrucât au fost anulate fără probe concrete, ci doar pe presupuneri, așa cum a recunoscut și fostul președinte de tristă amintire, Werner Klaus.
În paralel, vicepreședintele JD Vance și eminența cenușie de la Casa Albă, Elon Musk, au criticat România pentru că au anulat alegerile prezidențiale din 2024, după ce candidatul Călin Georgescu a fost acuzat că a distorsionat campania electorală cu sprijin din Rusia.

Rahatii astia doi din poza primesc ordin de la organizatiile sorosiste care conduc Romania. Aceste organizatii nu dau doi bani daca va urma o revolta populara ca isi vor lua talpasita in secunda doi. Dar bolovanii astia din poza vor plati scump.
Partidele politice psd pnl, care ne-au trădat după lovitura de stat din decembrie 1989, care ne-au vândut evreilor, care ne-au vândut bancherilor, care ne-au vândut americanilor, care ne-au vândut occidentului, care ne-au vândut globalistilor trebuie să plece de la conducerea României. Este timpul să ne luăm înapoi statul capturat prin crimă de acești trădători și toate structurile antinationale care lucrează împreună cu acești trădători : SRI, CCR, DNA să fie reformate și controlate de patrioti și de oameni loiali statului și
poporului român.
https://m.activenews.ro/stiri/S-a-aflat-abia-acum-Uniunea-Europeana-are-pregatit-un-plan-de-700-de-miliarde-de-euro-pentru-Ucraina-195309
Iar suntem oaia neagra și Țapul Ispășitor al lumii;iar ne arata cu degetul toți marii bandiți planetari !! Pana nu trec de partea poporului SAU atârnă pe felinare ca în Budapesta 1956, nu se poate face schimbarea.