Teologul Danion Vasile, cunoscut scriitor și apologet al Sfinților Închisorilor, a acordat un interviu monahului Teologos de la „O chilie Athonită”, în care a vorbit despre minuni și viitoarele canonizări ale Bisericii Ortodoxe Române.
Campania “Din temniță spre sinaxare” a avut un rol esențial în promovarea canonizării Sfinților Închisorilor. Desfășurată cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu și a Preasfințitului Iustinian Chira, această inițiativă a venit în contextul unor reticențe exprimate chiar în cadrul ierarhiei bisericești.
„Ba chiar știu cazul unui ierarh, care intrând în Antim (mănăstirea), a auzit că un părinte strângea mărturii pentru canonizarea părintelui Sofian și ierarhul respectiv a zis: ‘În veci n-o să fie canonizat părintele Sofian!’”. Acest exemplu arată că, de-a lungul timpului, procesul de recunoaștere a sfințeniei unor mari duhovnici a fost marcat de obstacole.
Unul dintre cele mai puternice argumente pentru canonizare l-a constituit descoperirea moaștelor părintelui Ilie Lăcătușu, găsit întreg și neputrezit, fapt profețit chiar de el în 1983:
„Dacă peste 15 ani va muri soția mea, s-o puneți lângă mine”. Exact după acest interval de timp, profeția s-a adeverit. Cu toate acestea, evlavia populară față de el s-a manifestat doar parțial: “Din păcate, n-au făcut asta decât o minoritate dintre creștini, o minoritate dintre preoți, o minoritate dintre călugări, dar care au avut și parte de binecuvântarea Sfântului”.
Multe dintre relatările despre Sfinții Închisorilor includ minuni care au adâncit credința oamenilor în sfințenia lor. Un exemplu notabil este cel al unei femei care l-a visat pe părintele Ilie Lăcătușu, acesta indicându-i exact traseul până la cimitirul unde se afla mormântul său:
„Mi-a zis cum să iau trenul până în Gara de Nord, cum să iau tramvaiul, cum să cobor la cimitir, lângă cimitir era o macara și în funcție de macaraua aia mi-a arătat unde-i mormântul lui”. Astfel de evenimente sunt percepute ca semne ale recunoașterii divine asupra acestor martiri.
Un alt subiect important este criteriul canonizării. Deși evlavia populară i-a considerat sfinți într-un mod spontan, Biserica are un proces riguros pentru recunoașterea oficială. Preoții au fost canonizați primii pentru că este mai ușor de cercetat ortodoxia credinței lor, în timp ce mirenii urmează să fie analizați în profunzime. “Când e canonizat părintele Gherasim, oamenii înțeleg că după aceleași criterii poate fi canonizat fratele lui de suferință, de pătimire, Valeriu Gafencu”.
Unitatea dintre creștini este un alt principiu cheie al sfințeniei. Martirii închisorilor au reușit să rămână tari în credință sprijinindu-se unii pe alții, un model ce trebuie urmat și astăzi: “Cine-și imaginează că rezistă doar prin credința lui în Dumnezeu, fără a fi legat de frații lui, greșește!”. Acest spirit de comuniune trebuie păstrat pentru a face față provocărilor actuale.
Mai mult, se anticipează și alte canonizări în viitor. “Sinodul Bisericii îl va cinsti și pe Nicolae Popovici, episcop martir care a avut curajul să înfrunte comunismul”. Aceste recunoașteri oficiale vor spori puterea de mijlocire a acestor sfinți pentru credincioșii care se roagă lor.
Un punct sensibil rămâne modul în care memoria martirilor este păstrată. Spre deosebire de alte popoare care își conservă lagărele și locurile de suferință ca muzee, în cazul României aceste locuri sunt renovate, pierzându-se autenticitatea lor: “Evreii știu să-și promoveze istoria, trecutul lor, iar noi știm să renovăm tot, să nu rămână nimic”. Această realitate ridică întrebări asupra responsabilității de a păstra vie memoria acestor martiri.
Prin canonizarea Sfinților Închisorilor, Biserica recunoaște oficial evlavia populară și confirmă importanța lor spirituală. “Să știți că Sfinții Închisorilor o să facă mari minuni! Ce au făcut până acuma, vindecări de bolnavi, izvorâri de mir… ce urmează va fi mult mai mare”. Astfel, acești martiri devin un sprijin pentru credincioșii de azi, în fața noilor provocări pe care le aduce lumea modernă.
