Poporul român către mafia PSD-PNL: Plecați, vă spun!

Sărbătorirea Unirii Principatelor a adunat românii în piețele principalelor localități, unde se organizează după tradiție manifestări prilejuite de prima izbândă, din triada de aur a istoriei României Moderne: 1859, 1877 și 1918. La Iași, Bacău, Focșani, Constanța, Oradea, Cluj – Napoca, Alba Iulia, București, zeci de mii de oameni au ieșit să se bucure. Din păcate, alături de oficialități, care, conform fișei postului, au trebuit să fie prezente. Spun “din păcate”, deoarece era vizibil pentru oricine că mai-marii ar fi dat orice să poată fi scutiți de această caznă penibilă și periculoasă pentru imagine, din motive evidente.

Dintre autoritățile centrale, vorbim de primii oameni în Stat: Președinte, Prim Ministru, Președinții celor două Camere, de ce nu, și membrii Curții Constituționale, numai Ilie Bolojan a bravat și a ieșit cu pieptul în față la recoltat flegme pe rever, virtuale desigur. Aflat la Focșani în tribuna oficială a manifestărilor, alături de Episcopul Ciprian, care a încercat în zadar să calmeze oamenii, Bolojan a fost huiduit copios și îndelung, din momentul în care numele i-a fost rostit la microfon.

Același lucru s-a întâmplat la Iași, unde autoritățile locale, în frunte cu primarul Mihai Chirică, dar și reprezentanții PNL și PSD, au fost huiduite de peste 5.000 de oameni, care au strigat “Hoții! Hoții!”. Liderul AUR, George Simion, prezent și el la manifestări, s-a aflat pe stradă, în mijlocul oamenilor, unde a denunțat anularea alegerilor, frauda electorală și încălcarea democrației.

La Constanța, prudenți, atât primarul, Vergil Chițac, cât și președintele Consiliului Județean, Florin Mitroi, au lipsit de la manifestări, ceremonia fiind condusă de viceprimarul Costin Răsăuțeanu.

La București, singura acțiune oficială a fost o ceremonie militară de depuneri de coroane și jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată pe Dealul Patriarhiei. În schimb, evenimentul zilei l-a reprezentat Hora Unirii desfășurată în Parcul Tineretului, unde câteva mii de oameni au venit pentru a fi alături de Călin Georgescu, câștigătorul Turului I al alegerilor prezidențiale. Într-o atmosferă vibrantă de sărbătoare, mulțimea uriașă s-a bucurat împreună, spiritul de fraternitate unindu-i pe toți, un adevărat spirit al Unirii. Cu atât mai remarcabil, niciunul din participanți nu venise la chemarea unui partid, ci din proprie inițiativă, unii din ei de la sute de kilometri, chiar și din diaspora. După ce momentul Horei Unirii a trecut, mulțimea s-a deplasat în Parcul Carol, la Monumentul Eroului Necunoscut, unde s-a depus o coroană de flori. Întreg platoul din fața Monumentului s-a umplut de aceiași oameni frumoși și fericiți, bucuroși să fie împreună și alături de cel pe care și-l doresc în frunte.

În urmă cu mai mult de un an, publicam un articol intitulat “Ziua Armatei 2023 – O sărbătoare ratată”, în care descriam cum, într-un parc pustiu, din care trecătorii fuseseră goniți, păzit de sute de agenți și membri ai forțelor de ordine, Klaus Iohannis participa la manifestările Zilei Armatei. După cum notam atunci: “…senzația a fost de sărbătoare exclusivistă, elitistă, a unei junte care domnește, arogant și disprețuitor asupra unui popor, nu a unor conducători din rândul poporului și care guvernează în interesul acestuia. O sărbătoare românească, în România, dar fără români. O sărbătoare de un absurd grotesc.”

Cred că sărbătoarea Unirii, care tocmai a trecut, arată și mai pregnant ruptura profundă și din păcate, definitivă, dintre guvernanți și popor, dintre cei aleși și electorat. Pentru că, să nu ne înșelăm; cei care au participat au fost doar cei mai vocali, cei ce trec peste comoditate, lasă deoparte lucruri poate importante și aleg să se manifeste în stradă. Ca ei însă gândește marea majoritate a românilor, chiar și a celor ce încă îmbrățișează și susțin teza oficială a “ingerințelor străine” în procesul de vot.

Imediat după alegerile parlamentare care tocmai au trecut, am asistat la erodarea accelerată a tuturor partidelor “de Sistem”: PSD și PNL, alături de USR și la ascensiunea partidelor de opoziție. Această prăbușire a încrederii electoratului, la o atât de mică distanță de alegeri, este fără precedent în istoria post-decembristă și are patru cauze principale.

Prima este legată direct de anularea alegerilor fără vreun motiv real, care – dincolo de frustrare – a sădit sămânța neîncrederii între guvernanți și popor, indicând că orice se poate și nici o regulă nu este respectată, dacă în acest fel se împlinesc obiectivele clasei politice. În acest mod aceasta se transformă în grupare de interese, eufemistic vorbind. Sistemul politic, la fel ca cel financiar, are ca fundament încrederea, știm asta de la marii teoreticieni ai guvernării, începând cu Thomas Hobbes, Jean-Jacques Rousseau sau John Locke. Ori, tocmai această încredere a dispărut pe 6 decembrie, iar acțiunile ulterioare nu au făcut decât să întărească imaginea de gașcă ce schimbă regulile după bunul plac, doar pentru ca cel ce nu le convine să nu fie ales de popor.

A doua cauză este legată de aroganța afișată în relația conducătorilor cu propriul popor, de la care de fapt ar trebui să-și ia tăria și căruia să-i ofere, pe lângă o guvernare virtuoasă, respect, dacă nu cumva iubire. Vinovatul principal pentru această percepție dezastruoasă este bineînțeles, Klaus Iohannis. Într-adevăr, disprețul cu care îi tratează pe români, prin faptele și atitudinile sale, nepăsarea cu care își afișează traiul de grof, ignorând nu numai sensibilitățile cetățenilor, ci și bunul simț, cinismul cu care nu-și ascunde acțiunile discreționare și care servesc mai mult interesele proprii, l-au făcut cel mai detestat președinte de după 1989, depășindu-l chiar și pe Traian Băsescu. În același timp, cele două partide de guvernământ au stat strâns alături de el, fără șovăială și fără nuanțe, aprobându-i orice acțiuni și întărind imaginea de grup potrivnic românilor.

A treia cauză este inabilitatea membrilor Coaliției de a gestiona diversele crize, care nerezolvate măresc bula nemulțumirilor, care și așa stă să se spargă. Putem da ca exemplu situația tensionată din timpul manifestărilor de la Iași, când românii prezenți în Piața Unirii i-au taxat dur, prin huiduieli și scandări ostile pe liderii PNL și PSD prezenți în tribuna oficială.

Liberalul Alexandru Muraru, într-o încercare neinspirată și stângace de a-i culpabiliza pe cei ce au protestat, a deturnat ținta manifestărilor spre soborul de preoți prezent, considerând că: “Pentru prima dată după 1989, Biserica este batjocorită de extremiştii adunaţi în Piaţa Unirii, într-o totală lipsă de respect faţă de valorile Sărbătorii zilei de 24 ianuarie”, lucru nu numai neadevărat, ci și periculos, deoarece mărește frustrarea celor ce știu despre ce a fost vorba în piață.

Mai mult, nu există la nivelul populației un sentiment violent anti-Biserică (mai ales în Iași!) așa cum este cel îndreptat împotriva clasei politice. Vânturarea unor asemenea teorii, doar din dorința de a demoniza adversarii, ne arată nu numai o derivă bezmetică a acțiunilor politice, în relația cu societatea, ci și o prostie patentată a unor așa-ziși lideri, în fapt doar niște diletanți cu pile.

În fine, a patra cauză o reprezintă impotența Coaliției zisă pro-europeană (în fapt, doar o strategie de marketing) de a produce un lider credibil, dublat de o garnitură de politicieni noi. Să le cerem să se și reformeze ca partide, ar fi totuși prea mult. Pare de necrezut, dar liderii acestei grupări defilează tot cu Victor Ponta, Mircea Geoană, Crin Antonescu sau Ilie Bolojan, acesta din urmă, văzut ca “marea stea” a politicii. În fapt, vorbim de niște murături fleșcăite și fără gust, reciclate și incapabile să coaguleze vreo urmă de emoție sau energie pozitivă. Eșecul este așadar nu numai previzibil, ci și garantat.

Jalnicele încercări de refacere a imaginii, de genul glumițelor premierului Ciolacu pe Tik Tok (o platformă chinezească, deci rea, ne-a spus-o Iohannis) nu au făcut decât să-i îngroașe imaginea de combinator sordid și provincial penibil, lipsit de viziune.

Revenind la Ziua Unirii, faptul că guvernanții, la o atât de mică distanță de alegeri (să nu uităm că, în general, primele șase luni de guvernare sunt considerante de obicei “perioada de grație”, în care cetățenii acordă prezumția de bună credință noii echipe) nu îndrăznesc să iasă în public, pentru a lua contact direct cu electoratul, arată că divorțul plutește în aer. Să sperăm că va fi amiabil.

Cred că în actuala situație, cea mai bună concluzie poate fi exprimată de cuvintele lui Oliver Cromwell, adresate în 1653 Parlamentului, după ce constatase corupția, venalitatea și decăderea morală a acestuia:

“Ați dezonorat locul acesta prin disprețul față de orice virtute și l-ați pângărit prin practicarea oricărui viciu. Pentru câtă treabă ați făcut, ați fost în funcție prea multă vreme. Plecați, vă spun, și să sfârșim odată cu voi. Pentru numele lui Dumnezeu, plecați!”