Eminescu ar fi închis, dacă ar trăi în zilele noastre

Adevăratul Eminescu nu e visătorul dulceag şi moale din cele câteva poeme de dragoste învăţate pe genunchi la şcoală. Eminescu nicăieri nu e mai real decât în publicistica sa.

Dacă Mihai Eminescu ar trăi astăzi, ar fi acuzat de antisemitism, xenofobie, rasism, ar fi hărțuit și pus sub acuzare săvârşirea de infracţiuni prevăzute şi pedepsite de OUG 31/2002.

Iată câteva din spusele lui Eminescu care parcă sunt scrise pentru România de astăzi:

„Elementul istoric din România ar fi trebuit să predomnească în aceste momente, în care istoria întreagă a României e primejduită. Şi crează-se, că cel din urmă răzaş din vremea lui Ştefan Vodă sau a măriţilor Basarabi are mai mult simţ istoric şi mai multă iubire de Ţară decât veniturile, care decid astăzi asupra ţării româneşti.”

„Poporul românesc simte instinctiv că e dominat de oameni cari se pretind numai români, fără a fi, şi cari n-au nici milă de el, nici pricepere pentru geniul lui. Geniul neamului românesc e o carte cu şapte peceţi pentru generaţia dominantă.”

„Care-i scopul cu care se nimiceşte moralmente şi fizic poporul nostru, căci statistica ne dă dreptate: în toate privirile se nimiceşte. Dacă în fruntea guvernului ar fi o comisie străină, am şti scopul: substituirea. Există străini cari nu fac nici un mister din aceasta: alt popor pe aceeaşi expresie geografică e parola multora din ei… Politica străină, împreună cu străinii ce ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursături din toate unghiurile lumii.”

„Politică proprie nu numai că nu s-a făcut vr’odată, dar cei mai mulţi oameni par a avea o înnăscută incapacitate de a înţelege importanţa cuvântului. Nu este şi n-a fost nici când politică frământarea bizantină de a parveni, intregile personale de harem şi seraiu şi goana după aur a o mâna de străini deghizaţi constituiţi în societate de exploatare… Oare politică să fie a se servi de oameni corupţi, a căror viaţă şi privată şi publică e un adevărat scandal şi a face din ei sâmburul partidului său?”

„Avem pe de o parte rassa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările pe cari le locueşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi de patriotism. Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi de cocote, răsărită din amestecul scursăturilor orientale şi occidentale, incapabilă de adevăr şi de patriotism.”

„Libertate, egalitate, fraternitate! Ce e mai frumos în lume decât ca tot ce se scurge în România, ca într-o mlaştină, să fie liber ca noi, egal ca noi, frate cu noi? Şi pe când această plebe se’nmulţeşte pe zi ce merge, neamul nobil şi drept, care cutremura odinioară pământul la un semn al lui Mircea Basarab, sărăceşte, scade şi moare.”

„Polticianismul a prefăcut România în mocirla în care se scurg murdăriile sociale ale apusului şi răsăritului.”

„E poate indiferent pentru politicianii noştri ce anume rasă determină soarta acestui popor; ba sunt mulţi oameni, cărora le e indiferent ce oameni vor locui pe acest pământ: greci, nemţi, bulgari, numai expresia geografico-politică a ţării să fie aceeaşi. Pentru aceştia, de exemplu, e indiferentă încetăţenirea Evreilor sau colonizarea ţării cu nemţi. Dar pentru istorie nu e indiferent. Istoricul va trebui să constate că există o luptă, fără conştiinţă poate, fără claritate de vederi, dar o luptă de rasă între elementele autohtone ale ţării şi între cele scurse după vremuri în mlaştina gospodăriei turceşti.”

„Faţă cu faptul înfiorător că mita este în stare să pătrunză ori şi unde în ţara aceasta, că pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii, faţă cu acest fapt înfiorător nu mai există retorică, nici stil, nici joc de spirit – spiritul stă uimit şi nu află cuvinte, pana devine o armă slabă – aci începe funcţia temnicerului şi în ţări mai primitive, unde însă monstruozitatea se şi pedepseşte monstruos, începe funcţia călăului.”