Profesorul universitar, Dan Dungaciu, analist de politică externă, l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că se află în spatele mentalității de respingere a patriotismului, pe care o manifestă actuala coaliție de guvernare.
Dungaciu a avertizat că nimeni nu se poate opune valului suveranist care ia amploare în România.
Mai ales că, afirmă domnia sa, acest val va fi încurajat – cel puțin indirect – de către președintele american, Donald Trump.
„Cum gestionezi această situație? Dacă tu menții aceeași obstinație de a-i împinge pe canale să zicem neoficiale, neoficioase, etc, sperând că o să tacă din gură, este cea mai greșită abordare pe care poți s-o faci ca societate.
Nu vor tăcea din gură, Trump îi va încuraja: dacă nu direct, atunci în direct. E un proces, e un trend european. Societățile care vor câștiga sunt cele care vor putea să pună această energie de creație, financiară, de orice fel să slujească societatea.
Nu te poți bate cu trendul ăsta, că n-ai cum. Definiția nebuniei este să crezi că obții rezultate diferite făcând același lucru. Noi avem aceeași clasă politică, același președinte, același premier și noi credem că rezultatele vor fi diferite. Nu vor fi diferite.
Inteligența politică a României este să înscrie acest trend într-o zonă de dialog acceptabilă. Domesticiți această poveste: dacă nu va fi Georgescu astăzi, mâine va fi Ionescu.
Chestia asta ne va exploda în față și vom ține în România în asemenea bătălie internă care ne va seca energiile aproape complet.
Ei trăiesc în logica pe care le-a spus-o fostul președinte, actualul președinte al României (Klaus Iohannis – n.r.), în 2020, când i-a adunat pe toți și le-a spus că viitorul este al progresismului, nu al naționalismului, patriotismului. „Să nu vă mai aud cu Biserica”. Ei trăiesc în logica aia. Oamenii ăștia pot să găsească soluții la problemele actuale?
Noi suntem într-o situație de genul „nazismul anti-nazist”. Păi dacă ei cred că așa vor rezolva problema, aruncă în aer societatea”, a spus Dungaciu la emisiunea lui Marius Tucă.