Academicianul Sorin Dumitrescu, fost discipol al pr. Constantin Galeriu, a trecut la Domnul duminică dimineață, la vârsta de 78 de ani, anunță agenția Basilica.
Pictor, grafician, profesor și editor, Sorin Dumitrescu s-a născut în data de 18 martie 1946, fiind printre cei mai importanți artiști ai generației sale. A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” în perioada 1959-1963, iar între 1964 și 1970 a fost student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la secția Pictură, sub îndrumarea marelui maestru Corneliu Baba.
Dincolo de activitatea artistică, Sorin Dumitrescu a avut un impact major și în domeniul educațional și cultural. În 1992, a înființat Fundația Anastasia, o instituție culturală dedicată promovării valorilor spirituale și culturale, care a devenit, de-a lungul decadelor, un adevărat pilon al culturii românești postcomuniste.
Sub coordonarea sa, fundația a publicat peste 400 de titluri până în anul 2002, a realizat mai mult de 250 de documente video și a organizat peste 60 de expoziții de artă, atât de grup, cât și personale, la Galeria Catacomba.
În 2004, Fundația Anastasia a devenit organizație de interes public, iar în 2005, Sorin Dumitrescu a obținut titlul de doctor în arte vizuale la Universitatea de Arte din București.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu Drepții, în raiul Său cel nesfârșit! Domnul l-a chemat la El pe acest mare artist, mare cărturar, și mare teolog – „părintele” prestigioasei Edituri Anastasia, pe 22 decembrie, ziua în care am dobândit libertatea, ziua în care este prăznuită Sf. Mc. Anastasia, cea a cărui nume înseamnă înviere. Domnul Sorin Dumitrescu a fost un om care a propovăduit neîncetat într-un stil unic valorile ortodoxiei, un artist unic, un intelectual neconvenţional şi un personaj spectaculos şi copleşitor . ZBOR LIN CĂTRE CERURI, MAESTRE!