16 Decembrie 1989, Timișoara: 35 de ani de la Scânteia care a aprins Revoluția Română

În istoria recentă a României, ziua de 16 decembrie 1989 ocupă un loc central, fiind momentul care a marcat începutul sfârșitului regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Evenimentele din Timișoara au fost scânteia ce a declanșat Revoluția Română, culminând cu prăbușirea dictaturii și redobândirea libertății.

Adevăratul rol al lui Laszlo Tokeș

Totul a pornit de la un fapt aparent banal: o decizie judecătorească prin care se întărea decizia Bisericii reformate de strămutare a preotului Laszlo Tokeș de la Timișoara la Mineu.

Nefiind de acord cu decizia, Laszlo Tokeș își anunță enoriașii că urmează să fie mutat cu forța de la Timișoara, pe 16 decembrie. Afirmația pare ciudată, pentru că în 1989, 16 decembrie a căzut într-o sâmbătă, zi nelucrătoare pentru autoritățile statului.

Totuși, pe 15 decembrie, vineri, Comisia de Evacuare nu se prezintă, dar se găsesc 3-4 enoriași care se strâng în fața casei parohiale a preotului, ceea ce la rândul său atrage alte zeci de curioși.

Conform fostului șef al filajului Securității Timiș, Maiorul Nicolae Mavru, diplomatul american ar fi fost înregistrat în timp ce telefona la Ambasada de la București cu următorul mesaj: „Am fost, l-am vãzut, totul decurge conform planului”.

În cursul zilei, factorul politic local, probabil în acord cu Bucureștiul, decide să retragă milițianul de la intrare, de teama de a nu isca un conflict internațional cu americanii.

După amiază, în jurul orelor 16:00, la fața locului a ajuns și prim-secretarul județului Timiș, Radu Bălan, care, conform mai multor mărturii, i-ar fi agresat verbal pe cei prezenți acolo. Pentru cei mai tineri, prim secretarul județului era persoana cu cea mai înaltă funcție din județ, un echivalent al Președintelui CJ de azi, dar cu puteri mult mai mari. Conform mărturiilor, spre seară grupul ajunsese la 200 persoane, în majoritate credincioși.

„Comisia de evacuare nu se prezintã. Apare însã secretarul II al Ambasadei SUA. în urma aparitiei acestuia militianul de la intrare este retras din dispozitiv. Enoriasi, curiosi si indivizi avizati se strîng în voie în fata casei pastorului, unii aprovizionîndu-l cu lemne si alimente, altii postîndu-se la intrare cu lumînãri si protestînd fatã de o evacuare care nu avusese loc. La început, conform datelor furnizate de Securitate, au fost trei-patru enoriasi si aproximativ zece curiosi. Ulterior s-a strîns o multime de ordinul zecilor, dar suficientã cît sã atragã atentia. Cine a compus cu adevãrat prima multime vom afla mai tîrziu”, a scris istoricul Alex Mihai Stoenescu în a sa Istorie a Loviturilor de Stat din România, volumul 4 (1).

Pe 16 decembrie, Tokeș își dă arama pe față și le cere de mai multe ori celor strânși în fața casei sale parohiale să plece acasă, strigându-le că este liber și că nimeni nu dorește să-i facă vreun rău. Acesta invită o delegație din câteva persoane să urce și să se convingă, dar nimeni nu o face.

„La cîteva minute dupã ora 17:00 în zona de adunare se produce un eveniment pe care îl considerãm determinant. Laszlo Tokes iese de mai multe ori la fereastrã sau transmite prin apropiatii sãi multimii sã plece din fata casei, în pofida teoriilor despre incitare cu care a fost intoxicatã si Comisia senatorialã, si presa, Laszlo Tokes a actionat în seara zilei de 16 decembrie pentru încetarea manifestatiei si pãrãsirea strãzii.

Conform enoriasului Gazda Arpad, care se afla în casã cu Tokes, acesta a considerat adunarea din fata casei sale o provocare a Securitãtii (este posibil sã fi aflat de cei 60-70 de sindicalisti) si a iesit de mai multe ori cerînd oamenilor sã plece, sã se ducã acasã pentru cã este în sigurantã si nu-l amenintã nimeni. El respecta întelegerea din ziua precedentã cu primarul Petre Mot. De altfel, dimineatã apãruserã geamgiii si puseserã geamurile care lipseau ( cineva aruncase cu pietre în niște geamuri -n.r.), Tokes fusese aprovizionat cu lemne si alimente, iar doctorii veniserã sã o consulte pe sotia însãrcinatã a pastorului. Colonelul de Securitate Pele confirmã scena: „Tokes îndemna oamenii sã se împrãstie, le vorbea din geam, probabil cã s-a speriat cã s-a adunat atîta lume”

„Domnul Tokes — povesteste martorul Gheorghe Curpas — a apãrut la fereastrã pe la 17 si un sfert, spunînd celor de jos: «Fratilor, nu sunt în pericol, nu e înãuntru nici un securist». N-a prea fost crezut, un tînãr a si încercat sã pãtrundã pe fereastrã, altii îi bãteau la usã, toti crezînd cã pastorul se gãsea sub amenintarea organelor de represiune. Pentru cã oamenii de la usã au insistat, dupã un timp pastorul a apãrut din nou: «Fratilor, repet, nu sunt în pericol. Pe de altã parte, v-as ruga sã mã lãsati sã-mi pregãtesc predica pentru mîine. Stiu, vreti sã mã ajutati, dar îmi faceti numai greutãti. Repet, nu sunt în pericol. Dacã vreti sã vã convingeti, formati o delegatie de trei insi…» “‘, putem citi în volumul 4, partea I al Istoriei Loviturilor de Stat din România.

Tot în această zi, primarul Petre Moț ia o decizie foarte importantă: decide să cheme 100 de muncitori să-i bată, să-i disperseze pe cei prezenți în fața casei unde era Tokeș. Prin această hotărâre a autorităților, ele însele măresc numărul persoanelor aflate în zonă, ceea ce stârnește curiozitatea localnicilor. Unii vor staționa acolo și vor îngroșa numărul nemulțumiților. „Li se spusese cã în Timotei Cipariu este un grup violent de iredentisti, de unguri care vor sã împiedice punerea în aplicare a unei hotãrîri judecãtoresti”. Constatând că situația e calmă, vor deveni nervoși și se vor considera păcăliți de autorități.

Această mulțime va începe să discute, cu nemulțumire, despre lipsurile de-atunci: frig, mâncare, energie electrică. În acest timp, un grup de tineri energici își făcea apariția, care incită la acțiune.

Conform Securității, manifestația se mută deja în Piața Maria și urma să se îndrepte spre sediul PCR județean. In jurul orei 17:00, Lorin Fortuna si Claudiu lordache se duc si ei în strada Timotei Cipariu împreunã cu familiile.

Se aud primele strigăte: Vrem lapte!, Vrem pîine!, Vrem cãldurã! Apoi, spre 17:30, grupul trage pantograful tramvaiului, blocându-l. Un grup de copii sparge geamurile, iar călătorii se dau jos, unii alăturându-se mulțimii.

Prim secretarul județului convoacă peste 200 de gărzi patriotice pentru a rezolva situația. Spre ora 20:00 au loc prime confruntări cu forțele de ordine. Colonelul Colonelul Filip Teodorescu, loctiitor al sefului Directiei de Contraspionaj, îsi aminteste cã în jurul orei 20.20 din ziua de 16 decembrie a fost convocat de urgentã la sediul Securitãtii. „Cînd ieseam din lift dînsul (generalul Bucurescu, n.a.), însotit de colonelul Gheorghe Ratiu – seful Directiei de Informatii Interne, tocmai se îndrepta spre cabinetul generalului Iulian Vlad. L-am întrebat care este motivul convocãrii mele. Generalul Bucurescu mi-a comunicat cã au fost convocati toti sefii de directii întrucît la Timisoara, cu ocazia punerii în executare a hotãrîrii judecãtoresti de evacuare a Pastorului Laszlo Tokes din locuinta parohialã, s-au produs dezordini si se pare ca amestecul strãin este prezent”, scrie Stoenescu.

Furia oamenilor s-a răzbunat pe mașina de pompieri, pe geamuri și vitrine și pe însemnele comuniste. Oamenii voiau „să rămână urme”, ca să nu poată fi negată existența protestului. Au urmat diferite confruntări cu forțele de ordine, care reușesc totuși să disperseze mulțimea din fața centrului puterii locale.

După ora 22:00, generalul Vlad decide trimiterea la fața locului a unei echipe conduse de Generalul Emil Macri, iar Ceaușescu îi va cerea lui Vasile Milea, Ministrul Apărării, să trimită Armata în oraș. Sunt arestate peste 100 de persoane.

Martorii vorbesc despre persoane ciudate, care nu păreau a fi dintre localnici, care distrugeau magazine și vitrine și incitau oamenii. Să fie vorba despre străini, celebrii „turiști sovietici” despre a căror prezență în oraș existau raportări și mărturii?

Sau este vorba despre transfugii români pregătiți în taberele din Ungaria, despre care vorbește documentarul „Șah Mat” realizat de Catherine Durandin și a căror existență a fost recunoscută de premierul maghiar din 1989, Mikloș Nemeth?

Reacția autorităților

Autoritățile locale, surprinse de amploarea protestului, au cerut ajutor de la București. Ceaușescu, furios, a ordonat o intervenție brutală pentru a înăbuși revolta. În următoarele ore și zile, Timișoara a fost martora unor scene de violență extremă. Armata a fost mobilizată, iar împotriva demonstranților s-au folosit muniție de război.

16 decembrie 1989 a fost ziua în care s-a spart zidul fricii. Mulțimea de la Timișoara, înfruntând gloanțele și teroarea, a declanșat o revoltă care avea să devină ireversibilă.

Impactul zilei de 16 decembrie

În zilele următoare, protestele din Timișoara au crescut ca amploare, transformându-se într-o mișcare revoluționară care a cuprins întreaga țară. Orașul a devenit primul loc din România declarat „liber de comunism” pe 20 decembrie 1989. Curajul timișorenilor a inspirat oameni din alte orașe, culminând cu protestele din București și căderea regimului Ceaușescu pe 22 decembrie.

Concluzie

16 decembrie 1989 rămâne o zi simbolică în istoria României, marcând începutul Revoluției care a adus sfârșitul dictaturii comuniste. Sacrificiul și curajul celor care au avut puterea să înfrunte un regim opresiv reprezintă un testament al luptei pentru libertate și demnitate umană. Timișoara, prin exemplul său, a deschis calea către democrație și speranță pentru o întreagă națiune.