Dacă alegerile prezidenţiale ar fi câştigate de Nicolae Ciucă, practic, intrăm în al treilea mandat al preşedintelui Klaus Iohannis, a acuzat, într-o intervenţie la Digi24, fostul şef al liberalilor Crin Antonescu, care este tot mai vocal împotriva prezidenţiabilului PNL.
Jurnalistă: Este o fotografie cu Klaus Iohannis şi cei doi lideri ai coaliţiei în spate. Cam aşa o să ajungă în funcţia de senator şi de acolo, probabil, în funcţia de şef al Senatului, după ce a eşuat în a primi o altă funcţie mai tare, să spun aşa, la nivel internaţional. Cum vi se pare planul acesta?
Crin Antonescu: Mi se pare un plan bine întocmit, un plan cu destule şanse de succes. Ceea ce pot eu să spun în acest moment, ca un observator distant, este că, în vreme ce toată lumea comentează apetitul domnului preşedinte Iohannis pentru noi funcţii sau privilegii, eu cred că este vorba de mult mai mult.
Pe scurt, eu cred că, dacă Nicolae Ciucă devine preşedinte în urma acestor alegeri, intrăm în al treilea mandat al preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele României, de facto, neoficial, dar în mod efectiv, va fi în continuare Klaus Iohannis pentru încă cinci ani. Nu spun aici eu dacă este bine sau dacă este rău. Trebuie să răspundă cetăţenii la întrebarea asta. Orice vot pentru Nicolae Ciucă este un vot pentru al treilea mandat al lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis nu va fi un oarecare senator sau un oarecare preşedinte al Senatului, ci mai mult decât atât. Asta este părerea mea; decizia este la cetăţeni.
Partidul Naţional Liberal pare să fi luat această decizie şi, mai mult decât atât, mi-e greu să comentez. Ce va face PSD-ul, nu ştiu. Sentimentul meu este că şi vârfurile PSD-ului, cel puţin, sunt în această combinaţie şi rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe, dacă acest plan va reuşi sau nu. Asta depinde de cetăţenii români.
Jurnalistă: Dar sunt, domnule Antonescu, totuşi nişte voci în Partidul Naţional Liberal şi ştiţi bine asta, care spun acum, au spus mai pe la colţuri, şi pe măsură ce ne apropiem de acel moment, sunt convinsă că vor spune unii şi public că asta îngroapă partidul. Ba chiar spunea ieri un lider, ăsta este sfârşitul PNL. Pentru că ei consideră acum, pe calcule electorale, că dacă se lipesc în continuare de numele preşedintelui Klaus Iohannis, o să-i coste foarte mult în alegeri. Şi eu ştiu foarte bine că miza acum e să obţină un scor cât mai mare pentru Nicolae Ciucă să ajungă în turul 2. Acum să nu spunem neapărat să câştige Palatul Cotroceni. Cum se împacă lucrurile astea două, totuşi?
Crin Antonescu: Nu ştiu. Eu am văzut foarte clar că opţiunea PNL-ului este făcută. Ea a fost exprimată de preşedintele Nicolae Ciucă. Ne-a explicat cu dezinvoltură, pe care nu i-o bănuiam, că nici nu a discutat cu preşedintele Iohannis, că nici nu ştie dacă va candida preşedintele Iohannis, dar că trebuie făcută această lege, această modificare pentru a apăra drepturile unui om. N-are rost să discutăm. E penibil. Cred că toată lumea înţelege foarte bine despre ce e vorba.
Conducerea Partidului Naţional Liberal, care a luat toate deciziile din aceşti ani, şi mă refer aici la cinci oameni: Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareş Bogdan, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur, s-au comportat până acum, din punctul meu de vedere, că un grup de nevertebrate politice. O pot face în continuare şi e la mijloc un pariu. Fie acest plan iese şi, cu votul cetăţenilor pentru Nicolae Ciucă intrăm în al treilea mandat Klaus Iohannis şi Partidul Naţional Liberal va fi în continuare un partid important la guvernare, ca până acum, fie un eşec major, şi atunci aceştia nu ar trebui doar înlăturaţi de la conducere, ci daţi afară din partid. Dar asta nu e problema mea. N-am niciun fel de interes, nici acum, nici mai târziu. Şi nu e decizia cuiva din partid.
Partidul atât a putut să facă până la acest moment. Rămâne ca alegătorii să dea un verdict de care va depinde, însă, soarta Partidului Naţional Liberal.
Jurnalistă: Dar, domnule Antonescu, dacă nu iese planul Nicolae Ciucă, pierde Cotroceniul, pierde şi Partidul Naţional Liberal, că nu prea sunt şanse să rămână acolo, nu ştiu în ce măsură o să-şi dorească liberalii să-l aibă preşedinte pe Klaus Iohannis.
Pentru că, în orice scenariu, mie mi se pare că el o să pună mâna pe partid. După acest moment, cine va rămâne să conducă partidul?
Crin Antonescu: Asta este o chestiune pe care partidul o va decide cu resursele pe care le va avea. Totul mi se pare posibil. Am văzut lucruri pe care nu le-aş fi bănuit în toţi aceşti ani, ca atare, Partidul Naţional Liberal va supravieţui sub o formă sau alta. Important, însă, e ce rămâne dincolo de un scor electoral sau altul, de imaginea unui partid, de conţinutul proiectului său politic şi de imaginea asta pe termen lung în ochii electoratului şi, până la urmă, în istoria contemporană; nu folosesc cuvinte mari.
Vom vedea ce vor spune alegătorii. Pentru că, totuşi, verdictul, repet, va fi dat de alegători. Şi vom vedea ce se va întâmpla cu Partidul Naţional Liberal după aceste alegeri, în funcţie de rezultatul lor.
Jurnalistă: Mai ţineţi legătura, domnule Antonescu, cu colegi ai dvs. din partid? Pentru că mă întreb dacă îşi mai spun nemulţumirile şi în altă direcţie, că între ei e deja evident.
Crin Antonescu: Da, mai ţin legătura, sigur, nu cu foarte mulţi. Sunt în continuare oameni pe care îi preţuiesc. Sunt oameni care ar putea face şi chiar au făcut lucruri bune din punct de vedere politic. Această boală care mie îmi aminteşte de tinereţile foarte fragede, când toată lumea vorbea pe la colţuri acelaşi lucru, şi când deschideai televizorul, Nicolae Ceauşescu era omnipotent şi omniprezent, această boală este una şi dizgraţioasă şi, pe termen lung, fatală.
Deci, un partid nu poate trăi vorbind doar pe la colţuri. Păi, de vorbit pe la colţuri, sigur, asta se întâmplă şi acum, după cum bine ştiţi şi dumneavoastră.
Jurnalistă: Vreau să vă întreb, pentru că acum mă gândeam la parcursul lui Klaus Iohannis şi mi-aduc aminte de acea conferinţă în care l-aţi prezentat, că a intrat în partid. Regretaţi vreun moment acea decizie de atunci, momentul ăla? Pentru că a urmat şi demisia dumneavoastră după alegerile europarlamentare, după aceea Klaus Iohannis a preluat partidul şi s-a mutat, bine mersi, la Palatul Cotroceni.
Crin Antonescu: Nu s-a mutat chiar aşa, bine mersi. S-a mutat la Palatul Cotroceni în urma unui vot masiv al cetăţenilor României. Nu regret deloc, poate actele politice pe care le-am făcut atunci, inclusiv cu optarea lui Klaus Iohannis în vârful Partidului Naţional Liberal. Nu regret că el a câştigat în 2014 alegerile. Îmi pare rău de multe lucruri care s-au întâmplat după, dar asta nu a mai fost în puterea şi în răspunderea mea.
Ceea ce este foarte limpede, după părerea mea, e că fiecare dintre oamenii politici are părţi bune, părţi rele şi are o durată de viaţă, ca să spun aşa. Acest lucru trebuie acceptat de toţi. A fost acceptat de toţi marii politicieni ai lumii. Klaus Iohannis, care în general este socotit comod şi, mă rog, superficial de către unii, pare a fi un politician mult mai abil decât se consideră de obicei. Acest plan cu Nicolae Ciucă, cu candidatura sa şi cu ceea ce eu numesc posibilul al treilea mandat al lui Klaus Iohannis, este un plan destul de iscusit care a reuşit în Partidul Naţional Liberal şi vom vedea dacă va reuşi sau nu în faţa electoratului român.
Jurnalistă: Dar nu este un plan şi cu Marcel Ciolacu? Dincolo de declaraţiile pe care le face, astăzi a fost o discuţie în partid… nu l-am votat niciodată pe Klaus Iohannis, totuşi fără PSD nu se face. Asta e clar.
Crin Antonescu: Nu ştiu, vom vedea. Eu nu am elemente să spun că Marcel Ciolacu este parte a acestei înţelegeri sau nu. După toate probabilităţile, da. Nu uitaţi că, totuşi, noi acum vorbim de o lege care se schimbă pentru un om, dar s-au schimbat datele alegerilor prezidenţiale şi parlamentare de către două partide majore, de către o majoritate parlamentară; s-au schimbat datele alegerilor tot pentru un om. Deci, aceste lucruri s-au făcut împreună. Această coaliţie, ca să nu-i spun conspiraţie a stabilităţii, are totuşi doi membri, nu doar PNL-ul. Vom vedea. E foarte important ce va face Marcel Ciolacu şi ce va face PSD-ul, sigur.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Să căutăm respectarea credinței ortodoxe și toate cele de folos le vom obține. În zilele trecute am asistat la o sfidare a credinței ortodoxe. În timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie, au avut loc manifestații care sfidează credința ortodoxă: un raliu de autoturisme de epoca și un marș LGBT.
Dacă asemenea manifestații erau organizate într-o sărbătoare musulmană, se lăsa cu vărsare de sânge. Apoi un ierarh cipriot l-a pomenit la Sfânta Liturghie pe schismaticul Epifanie, nu pe ierarhul canonic al Ucrainei. Acest lucru este deosebit de grav, căci ne aruncă în schismă. De aceea voi posta următorul mesaj primit:
,,,Ar fi bine ca în duh de pace, dar ferm, să trimitem cât mai multe scrisori la Patriarhie în care să-i solicităm să-și precizeze poziția față de faptul că ierarhul cipriot l-a pomenit pe Epifanie în locul ierarhului canonic. Suntem solidari cu creștinii prigoniți din Ucraina, nu cu prigonitorii lor. Ne doare pentru bisericile vandalizate, pentru preoții, călugări și ierarhii maltratați și pentru creștinii rămași orfani de păstorii lor duhovnicești. Ortodoxă Română nu este sat fără câini. Capul Bisericii este Hristos, iar trupul ei este alcătuit din ierarhi, preoți, călugări și mireni. Pe toți trebuie să ne intereseze să nu fim duși în schisme și în erezii. Patriarhia Română este ortodoxă, (noi așa credem), deci nu poate lua decizii în mod papist, peste capetele noastre.”