Deși Biblia de referință Scofield conține textul versiunii autorizate King James, notele lui autorului, Cyrus Scofield, sunt cele care au determinat generații de creștini evanghelici americani să creadă că Dumnezeu cere sprijinul lor necondiționat pentru statul modern Israel.
Iată mai jos Capitolul 12:1-3 din Facerea (Geneza), Biblia Ortodoxă:
1. După aceea a zis Domnul către Avram: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.
2. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare.
3. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”.
În centrul credinței creștine sioniste este comentariul lui Scofield (în italice mai jos) despre Geneza 12:3:
„Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta” în împlinire strâns legată de următoarea clauză, „iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema”, minunat împlinită în istoria raspândirii evreilor in lume. Invariabil a mers rău oamenilor care l-au persecutat pe evreu și bine celor care l-au protejat. Viitorul va dovedi și mai remarcabil acest principiu”.
Bazându-se pe interpretarea destul de tendențioasă a lui Scofield, pastorul fundametalist John Hagee susține: „Omul sau națiunea care ridică vocea sau mâna împotriva lui Israel invită mânia lui Dumnezeu”.
Dar, după cum subliniază Stephen Sizer în critica sa definitivă, Sionismul creștin: Foaia de parcurs către Armaghedon?: „Făgăduința, când se referă la descendenții lui Avraam, vorbește despre binecuvântarea lui de către Dumnezeu, nu binecuvântează națiuni întregi, nu binecuvântează națiunea ebraică, cu atât mai puțin statul contemporan și secular al Israelului.”
„Susținută de o exegeză dubioasă a textelor biblice selective, creștinii sioniști din SUA … diferențiază Israelul și poporul evreu de alte popoare din Orientul Mijlociu… justifică rasismul endemic intrinsec al sionismului, exacerbează tensiunile dintre evrei și palestinieni și subminează încercările de a găsi o soluție pașnică a conflictului palestiniano-israelian, totul pentru că Biblia le spune asta„, este concluzia lucrării lui Sizer.
În cartea sa din 2008, „Ascensiunea Israelului: o istorie a unui stat revoluționar„, Jonathan R. Adelman descrie sprijinul crucial pe care Israelul îl primește de la fundamentaliștii creștini din SUA ca fiind „total întâmplător”. Această afirmație este contrazisă, totuși, de cariera incredibilă a omului care a scris „Biblia fundamentalismului”.
Cyrus Scofield era un avocat mărunt care a avut probleme cu legea, făcând și șase luni de pușcărie pentru falsuri. S-a pocăit în 1877.
În 1890, Scofield a început un curs biblic prin corespondență pe care l-a condus până în 1914, când a fost preluat de Institutul Biblic Moody. Zeci de mii de studenți împrăștiați în întreaga lume au fost îndoctrinați cu ideile sale.
În 1901 a fost admis în clubul exclusivist Lotus din New York fondat, printre alții, de Samuel Untermeyer, faimos avocat criminalist la vremea respectivă.
Unul dintre proiectele preferate ale lui Untermeyer era Mișcarea Sionistă. Acesta și-a dat seama că interpretarea teologică a lui Scofield era „extrem de utilă pentru a-i determina pe creștinii fundamentaliști să susțină interesul evreilor sioniști„.
„Untermeyer l-a folosit pe Scofield, pentru a injecta idei sioniste în protestantismul american. Untermeyer și alți sioniști bogați și influenți pe care acesta i-a prezentat lui Scofield au promovat și finanțat cariera acestuia din urmă.”
Aceștia l-au ajutat să publice în 1909 Biblia de referință Scofield, cea care de atunci și până în prezent a făcut ca zeci de milioane de americani să devină sioniști fără compromisuri.
Dacă Biblia Scofield nu ar fi fost publicată niciodată, președinții americani influențați de sionismul creștin, cum ar fi Truman, Johnson, Reagan și George W. Bush, ar fi putut fi mai puțin înțelegători față de cererile israeliene și, prin urmare, mai atenți la interesele SUA. Mai mult, poporul american ar fi putut fi scutit de discursurile pseudo-creștine ale lui John Hagee, Pat Robertson și Jerry Falwell.
Dar locuitorii din Orientul Mijlociu sunt cei mai afectați de un Israel expansionist, încurajat de loialitatea neclintită a sioniștilor creștini, făcuți să creadă că cuvintele lui Scofield sunt voia lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând, printre numeroasele victime ale Bibliei Scofield se numără cei peste milioane de refugiați palestinieni al căror drept de întoarcere este combătut cu fervoare de creștinii sioniști din America.
Datorită îndoctrinării lor de către interpretarea biblică a lui Scofield, aceștia cred că Palestina nu aparține palestinienilor, dintre care mulți sunt creștini, ci exclusiv „poporului ales al lui Dumnezeu”.
„39.Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.40.Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.41.Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.42.Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.43.De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.44.Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.45.Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan capitolul 8)
https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=8
…
Am observat că, din cauza uciderilor și a politicii de teroare, Netanyahu a fost numit „fiu al diavolului”, de către președintele Republicii Nicaragua, Daniel Ortega.
…
Deci, sunt în mare păcat creștinii care susțin politica de genocid a Israelului contra palestinienilor.
Heinrich Heine poetul evreu de limba germana devenit „crestin” protestant de forma pentru a avea parte de privilegiile statului prusac, a afirmat: „Orice catolic care trece la catolicism la protestantism, trece de la ‘idolatria’ trinitara la monoteismul iudaic.” ( N. Paulescu – Spitaluil, Coranul, ….)