Prof. Paul Aligică avertizează asupra contraselecției elitelor realizată de partenerii strategici ai României

Tema momentului în România pare să fie de câteva zile, în mod spontan, apărută din nenumărate surse independente, problema CONTRA-SELECȚIEI SAU SELECȚIA INVERSĂ.
Alegerile, precum și valul de sentimente si constientizare antisistem care se întinde incet dar sigur din Occident și în România, pun din ce în ce mai clar în lumină modul în care actuala pătură sau clasă dirigentă din țară nu numai că

(a) nu satisface vechile criterii tradiționale meritocratice occidentale pe care românii credeau până de curând că Occidentul le promovează, dar
(b) nu mai satisface nici măcar criteriile tehnocratic-birocratice și educaționale pe care modernizarea forțată comunistă ajunsese să le proiecteze în aparatul de conducere socială după faza sa stalinistă (Vezi teza “noi clase” la Milovan Djilas și Iván Szelényi).

Selecția inversă se referă la un proces în care persoanele calificate, competente sau cu trăsături pozitive sunt sistematic descurajate, eliminate sau respinse dintr-un sistem sau proces de selecție, în timp ce indivizii mai puțin calificați sau nepotriviți ajung să fie promovați.

În acest context, cei mai bine pregătiți nu doar că nu sunt recunoscuți pentru meritele lor, ci sunt chiar marginalizați și incapacitați, ceea ce duce la promovarea incompetenței, la decizii slabe și performanță scăzută în cadrul organizațiilor.

Persoanele calificate, dar ignorate, își pierd încrederea în sistem și devin demotivate, ceea ce reduce productivitatea și contribuția lor la societate. Prin urmare, au loc: pierderea încrederii în instituții; creșterea corupției; fragmentarea socială; scăderea calității leadership-ului; încetinirea dezvoltării economice.

Dacă recunoaștem simptomele, uitându-ne în jur, nu este întâmplător. E foarte probabil ca selecția inversă sau contraselecția să fie în bună măsură parte a explicației situatiei societatiii romanesti la ora asta. Până aici nu cred că s-a spus ceva controversat.

ACUM ÎNSĂ AJUNGEM LA O TEZĂ MAI SENSIBILĂ, MAI DELICATĂ.

O observație complementară este profunda naivitate a explicației care pune acest fenomen 100% în seama societății românești. Da, o bună parte – cea mai mare cantitativ vorbind – a contraselecției se datorează unor surse și cauze indigene, interne.

Dar ceea ce nu se dorește să se observe de către mulți (între care și o bună parte dintre cei care par cei mai indignați de fenomen) este acea parte decisivă calitativ, care se datorează nu românilor, ci partenerilor strategici.

Iată și câteva ipoteze de lucru cu privire la această conjectură. O posibilă motivație pentru care un partener strategic ar putea prefera să aibă în structurile de vârf și la interfața de colaborare oameni slabi:

1. Persoanele slabe sau mai puțin competente sunt mai ușor de influențat și de manipulat. Un partener strategic ar putea dori să aibă astfel de indivizi în poziții-cheie pentru a-și impune propriile agende sau interese fără opoziție sau rezistență semnificativă. Aceasta le permite să mențină controlul asupra deciziilor critice din umbră.
2. Oamenii slab pregătiți sau mai puțin experimentați sunt mai predispuși să accepte compromisuri și să cedeze în fața presiunilor, facilitând negocieri favorabile pentru partenerul strategic. Aceștia nu vor avea resursele intelectuale, de status profesional sau social, sau experiența necesară pentru a se menține pe o poziție sau pentru a înțelege pe deplin consecințele unor acorduri dezavantajoase pentru propria țară sau organizație.
3. Persoanele puternice și bine pregătite ar putea aduce idei noi, reforme sau ar putea genera competiție care să destabilizeze relația actuală. Partenerii strategici preferă oameni slabi la conducere, care nu au capacitatea de a iniția schimbări majore și de a modifica status quo-ul care le este favorabil.
4. Un partener strategic poate prefera oameni slabi la conducere pentru a evita asumarea responsabilității directe în decizii controversate. În cazul unui eșec sau al unor probleme majore, liderii slabi pot fi folosiți ca țapi ispășitori, fără ca partenerul strategic să fie tras la răspundere sau să fie expus.
Pe scurt, persoanele slabe, susținute la vârf, vor fi dependente de partenerii strategici pentru sprijin, resurse și validare. Această dependență asigură că acești lideri vor continua să urmeze direcțiile dictate de partener, fără a pune în pericol relația sau interesele externe, menținând astfel un echilibru de putere favorabil partenerului strategic.
E o ipoteză de lucru care poate să fie validată sau nu de analiza și interpretarea factologiei situației curente și studii de caz. Nu îmi propun să fac asta.

Prof. Paul Aligică