George Simion denunță ideologia ecologismului radical: Unii, precum Greta Thunberg, ar vrea să ne omoare și bunicii, pe motiv că poluează

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Președintele AUR, George Simion, a denunțat ideologia ecologismului radical, care afirmă închiderea agriculturii naturale și a surselor de energie clasice, pentru a opri poluarea. El a dat exemplul unei mine de cărbuni din Germania, care a fost deschisă de autorități, chiar dacă ideologia oficială a Bruxelles-ului susține închiderea acestor tipuri de facilități.

„De aceea este o problemă critică și de securitatea națională cea legată de sectorul energetic și prioritar ar fi salvarea resursei umane pe care România încă o are. Sunt ultimii ani.
Sigur că sunt multe întrebări fără răspuns, atâta timp cât avem grupuri energetice care au fost modernizate cu fonduri europene, cu fonduri de la stat, care asigură decarbonizare, nu înțelegem de ce aceste grupuri au fost închise sau puse în conservare.

Eu, grație domnului Ciurel, care mi-a făcut onoarea să îmi prezente sectorul energetic și dedesubturile de la CEO Oltenia, am intrat în contact cu o organizație care se numește Eurocol. Această organizație a făcut europarlamentarilor AUR și conducerii AUR o invitație în Germania, pe care o să o onorez la acea carieră la suprafață menționată mai devreme de domnul Dian Popescu, pentru a vedea la fața locului în Germania o carieră deschisă, nouă, care funcționează și respectă toate normele privind protecția mediului.

Sigur, nu produce oxigen, că asta e rolul copacilor. Dacă se așteaptă cineva, Greta Thunberg sau alți activiști de mediu, care ar vrea ca să omoare toate vacile, tot pe același considerent, și eventual să ne omoare bunicii că poluează. Cam asta este gândirea. Avem o populație mult prea mare să oprim orice activitate economică și să reducem numărul populației. Este o ideologie care prinde la o anumită parte a populației din vestul Europei, care a ajuns la un anumit confort material și are genul ăsta de idei. Fiecare are dreptul la o opinie, dar asta nu înseamnă că trebuie să îmbrățișăm ordine care sunt contrare interesului românilor. Ori, interesul gorjenilor în acest moment și interesul tuturor cetățenilor României este să asigurăm bunăstare”, a spus Simion, candidat la președinție, într-o vizită în Gorj.

Simion a denunțat și faptul că se colonizează România cu populații străine, lucru interzis de Constituție.

„Dacă există o formulă scurtă prin care pot explica programul nostru de guvernare aceasta este că românii trebuie să fie stăpâni la ei în țară.
Altfel, metisajul ăsta despre care a vorbit Dian, înlocuirea de populație, colonizarea de alte populații, care este interzisă în Constituția României, fenomen care se întâmplă în anii aceștia pentru că altfel nu poți găsi o explicație logică pentru faptul că avem 6-7 milioane de români care lucrează peste votare și aducem srilankezi, indieni, pakistanezi. Trebuie să ținem de terenul nostru, de pământul nostru, trebuie să ținem de sistemul acesta energetic pe care l-au creat părinții, trebuie să recuperăm pachetele majoritare din companiile strategice, începând cu Petromul. Cum se întâmplă asta? Prin naționalizare cu o corectă despăgubire, cu o justă despăgubire. Dar despăgubirea nu va avea loc decât după ce analizăm respectarea tuturor clauzelor din contractele de privatizare, vânzare, cumpărare și așa mai departe. Pentru că nu putem să facem cadouri, cum s-au făcut până acum de către clasa politică, unor țări precum Austria, care astăzi, exact ca pe vremea Imperiului Austro-Ungar, exploatează din România petrolul, gazele naturale, lemnul și nu se va întâmpla lucrul acesta în președinția mea” , a explicat Simion.

One thought on “George Simion denunță ideologia ecologismului radical: Unii, precum Greta Thunberg, ar vrea să ne omoare și bunicii, pe motiv că poluează”

  1. In primul rand trebuie constientizare (similar Awareness) si apoi dezvoltate, pe rand pretuire si lupta pentru pastrarea originilor, a traditiilor si (nealterata) a Istoriei Neamului. Poate ar fi util infiintarea si la noi a unui Institut de Cercetare pentru Protecţia Suveranităţii, un cadru legislativ, organizat care sa lupte pentru protectia suveranitatii Statului si Neamului, a Identitatii Nationale, care sa functioneze pentru toti romanii, indiferent de etnie. Cunoasterea Istoriei este foarte importanta, nu numai pentru a ne sti originile si neamul, dar mai ales pentru a invata din lectiile paginilor de istorie, de la noi si de la altii: FAMILIA, NEAMUL, PATRIA!
    Conceptul de unitate si pretuire a Familiei si Comunitatii a fost validat in istoria de milenii a poporului ales, ajutandu-i sa treaca cu bine (si uneori cu foarte bine) toate incercarile Istoriei. Atunci, de ce nu am invata si noi acest lucru: pretuirea, apararea Familiei (clarificand: nu si a Famigliei!) si a Comunitatii, pentru prosperitatea acestora impreuna (Lessons Learned) si mai ales sa il punem in practica, in mod onest?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X