X

Germania a decis să nu mai aprobe acordarea de ajutoare militare Ucrainei pentru războiul cu Rusia

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Germania, al doilea contribuitor după SUA, vrea să reducă la jumătate cheltuielile militare în favoarea Kievului în 2025, mizând pe bani generaţi de blocarea averilor ruseşti pentru a continua să susţină Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.
Germania, al doilea contribuitor după SUA, vrea să reducă la jumătate cheltuielile militare în favoarea Kievului în 2025, mizând pe bani generaţi de blocarea averilor ruseşti pentru a continua să susţină Ucraina, relatează AFP.

Guvernul lui Olaf Scholz, care se află în căutarea unor economii bugetare, nu prevede ”ajutoare suplimentare” faţă de cele patru miliarde înscrise în proiectul bugetului din 2025 în vederea ajutării militare a Kievului, a declarat sâmbătă o sursă AFP.

Nici în acest an Belinul nu va aloca vreo anvelopă suplimentară Kievului, în afara finanţării aprobate, în valoare de opt miliarde de euro.

Această decizie a făcut obiectul unui acord între cancelarul social-democrat Olaf Scholz şi ministrul său al Finanţelor Christian Lindner din cadrul Partidului Liberal (FDP), dezvăluie în ediţia din weekend ziarul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS).

Această decizie a produs deja consecinţe.

În prezent, ”nicio nouă comandă nu este lansată pentru Ucraina, pentru că acestea nu mai sunt finanţate”, a declarat săptămânalului Andreas Schwarz, un membru al Comisiei Bugetului, un specialist în probleme de apărare.

Potrivit FAS, nu a fost posibilă finanţarea, în iulie, a unui sistem de apărare antiaeriană de tip IRIS-T destinat Kievului.

Ministerul Apărării voia să comande, în acest an, în afara bugetului din 2024, muniţie de artilerie şi drone, dezvăluie ziarul.

Această decizie sporeşte incertitudinea cu privire la susţinerea militară a Kievului, în contextul în care ajutorul Statelor Unite se află de asemenea în pericol, în cazul unei alegeri a republicanului Donald Trump la Casa Albă.

Berlinul prevede în 2026 doar un plafon de trei miliarde de euro şi 1,5 miliarde de euro în 2027 şi 2028, potrivit FAS.

În vederea unei compensări, Germnia mizează pe ”crearea, în cadrul G7 şi Uniunii Europene (UE), a unui instrument financiar care să folosească averile ruseşti îngheţate”, a declarat însă AFP io sursă de la Ministerul Finanţelor.

”Ajutorul bilateral german rămâne la cel mai înalt nivel, însă mizează pe eficienţa acestui instrument”, potrivit sursei citate.

Aliaţii Ucrainei lucrează de mai multe luni la un dispozitiv care să permită folosirea unei părţi a averilor ruseşti îngheţate în lume – în valoare de 100 de miliarde de dolari – în vederea susţinerii Kievului în războiul împotriva armatei ruse.

Un ”acord politic” între statele membre G7 a fost încheiat la jumătatea lui iunie, în urma unei propuneri a Statelor Unive de finanţare a unui împrumut în valoare de 50 de miliarde de euro.

Însă, pentru moment, nicio punere în aplicare a acestui plan nu este angajată.

Berlinul porneşte cu toate acestea de la ”principiul că aceste fonduri vor fi folosite începând din 2025”, precizează sursa parlamentară citată.

”Occidentul şi aşadar Germania, în calitate de cel mai mare contribuitor europen, nu îşi va slăbi ajutorul Ucrainei”, a dat asigurări AFP un deputat liberal german, Karsten Klein, un membru al Comisiei Bugetului.

Ministrul german al Finanţelor Christian Lindner (FDP) i-a scris în mod expres, la 5 august, omologului său de la Apărare Boris Pistorius (SPD) şi i-a cerut să ”garanteze” că plafonul de patru miliarde bugetate anul viitor va fi respectat, dezvăluie FAS.

Proiectul bugetului din 2025 a făcut obiectul unor dispute aprige în cadrul coaliţiei tripartite între Partidul Liberal (SDP, Verzi şi Partidul Social Democrat (SPD).

Lindner le-a cerut omologilor săi politici să facă economii, pentru a respecta ”frâna îndatorării”, o regulă constituţională care vizează să împiedice statul german să se îndatoreze în mod important.

Proiectul bugetului urmează să fie discutat în Parlament, în vederea unei adoptări până la sfârşitul anului.

Uniunea Creştin Democrată (CDU, opoziţie), care are vântul în pupa în sondaje la nivel naţional înaintea alegerilor regionale din septembrie, riscante pentru partidele din coaliţia aflată la putere în mai multe landuri din estul Germaniei, intenţionează să exercite presiuni asupra Guvernului în cadrul negocierilor bugetului, în toamnă.

”Coaliţia face politică în stilul lui Donald Trump şi opreşte orice ajutor suplimentar destinat Ucrainei, din cauza disputelor din politica internă”, deplângea sâmbătă pe X deputatul CDU Norbert Röttgen.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. Dragilor, între “Germania a decis să nu mai aprobe acordarea de ajutoare militare Ucrainei pentru războiul cu Rusia” și “Germania va aloca în bugetul lui 2025 doar 4 miliarde Euro, jumătate din cele 8 miliarde incluse în bugetul din 2024, în condițiile în care speră să fie pus la punct un mecanism care să permită utilizarea dobânzilor la cele 100 de miliarde Euro fonduri ruse blocate”, adică ce reiese din conținutul articolului e o diferență ca de la cer la pământ. Am înțeles strădania voastră de a promova dorințele lui Putin, ca Occidentul să nu mai furnizeze ajutor financiar Ucrainei, pentru ca el să poată să își ducă la îndeplinire planurile, dar să știți că noi încă mai avem capete pe umeri și gândim cu ele.

  2. domnule n.p.c., lasati-o mai moale cu gargara asta ieftina.

    putin, pe care va prefaceti ca il criticati este tot din tabara dumitale; tot un progresist sincretist este si el, daca ai avea capul pe umeri ai intelege; doar gura este de dumneavoastra.

    daca ati avea capul pe umeri, ati vedea teatrul asta de prost gust.
    putin e prieten si este sustinut, chiar de tovarasii de neam ai piticului travestit, asta de ce n-o vedeti? pentru ca s-ar aparge bula fantezista in care traiti.

    putin sustine digitalizarea la fel ca dumneavoastra, dar nici asta nu vreti sa vedeti.

    dumneata ai mai multe in comun cu el decat noi.

    in plus, daca intr-adevar ati avea capul pe umeri, ati fi observat de mult cum ukraina isi prigoneste proprii cetateni.

    nu e de ajuns sa ai capul pe umeri, mai trebuie sa-l si folosesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button