În minunata lume nouă accesul e foarte facil.
Nu îți trebuie foarte multe calități pentru a fi acceptat căci, nu-i așa, toleranță și incluziunea sunt noua biblie.
E suficient să urăști pârțurile vacilor, să vrei să o salvezi pe bunica cu orice preț și să bagi în tine ca spartul hamburgheri de plastic ca să salvezi planeta.
Dacă urli ca dementul împotriva cărților lui Tolstoi și mânjești câte un Van Gogh ești pe val.
Desigur, poți deveni un adevărat lider al lumii noi dacă, în fiecare dimineață, în timp ce îți admiri ”bijuteriile” ușor atârnânde și păroase, exclami, plin de mândrie și nereținută fericire ”ce fată frumoasă are mama….”.
Totul e simplu în lumea nouă.
Trebuie doar să fii capabil de ură împotriva a tot ce e normal și să alegi să fii ”altfel” decât retrograzii și penibilii conservatori.
Dar cel mai tare trebuie să înveți să urăști credința.
Iar creștinismul….mmm, aici lupta devine jihad.
Căci nimic nu urăște mai tare omul nou decât pe Christos.
Noua lume a răsărit din tenebrele iadului, stimulată fiindu-i creșterea tocmai de noi, creștinii de fațadă, cei care dau pe la biserică de Paști și Crăciun.
De preoții care fac din credință o afacere.
Semnele dezastrului au apărut de mult timp, dar noi am fost prea ocupați să le vedem.
Apoi prea leneși să acționăm.
Si, în final, prea șocați și resemnați ca să mai deschidem gura.
Lumea va trebui să ajungă la capătul capătului iadului pentru a se trezi.
Căci acum nu mai e vorba de LGBT și BLM, de modern sau prea vechi, de inteligenta omului sau de cea artificială.
Acum e vorba despre Dumnezeu.
Lupta lumii noi e cu El.
Și dacă noi, cei care încă mai avem amintirea zilelor în care cuvintele mamă și tată însemnau ceva, ne retragem și acceptăm că suntem prea mici pentru un război atât de mare, am pierdut deja.
Nu mai e vorba de simple mofturi, de ciudățenii și excentrități.
E vorba de viața noastră.
Nu trebuie să fii cel mai preocupat creștin ca să spui ”ajunge„.
Trebuie doar să fii omul normal, frumos și bun, creat după chipul și asemănarea Unuia în care, chiar dacă nu crezi, crede El în tine.
Trebuie doar să crezi în bunicii și părinții tăi, în copilăria și adolescența ta și să accepți că îți ești ție dator să lupți pentru ca lumea în care ai crescut să nu dispară.
Dumnezeu nu ne-a creat pe toți să fim preoți sau cei mai fervenți credincioși.
Dar nici nu ne-a creat să fim fățarnici și lași, să facem paradă de o credință falsă și să fugim la primul semn de pericol.
Nu ne vrea mămăligi sau prudenți, nu ne vrea defensivi.
Ne-o fi cerut să întoarcem celălalt obraz, dar nu ne cere să ne lăsăm caftiți până la sânge de niște neica-nimeni păroși, îmbrăcați în rochii și cocoțați pe tocuri, pe care, să fim serioși, habar nu au să meargă…
Dacă vrem să ne asigurăm o ieșire demnă de pe scena asta, cred că trebuie să ne reconfigurăm traseul.
Altfel, vom rămâne în istorie drept generația care ar mai fi putut face ceva dar a adormit în fotoliu la Netflix, în timp ce pisica îi torcea liniștită în poală, amețită de mirosul de Voltaren degajat de genunchii stăpânului…
Fain articolul dar cu faptele suntem mai corigenți. La Oradea lobbyul puternicii comunități (ne-o)protestante a reușit ce eram noi ortodocșii chemați să facem. Să-l mărturisim pe Dumnezeu prin fapte. Oare de ce prezenta noastră, a creștinilor ortodocși, e atât de palidă in viața urbei? Poate pentru că cei ce-l caută cu sinceritate pe Dumnezeu investesc mai mult în viața sufletească? Nu știu, dar e trist că nu putem să ne adunăm și să fim o forță în viața publică. E evident și vina noastră că lumea laica, secularizată, nu vede in noi comorile trăirii creștine. Mă tem că talanții nelucrati vor fi luați de la noi. De ce poporul ortodox nu aude și nu răspunde goarnei arhanghelilor?! Vorbă suna, faptă tuna! Da-ne Doamne macar mintea de pe urma….
@Moise
va rog, lasati-o mai moale cu toata sarada asta…
ce marturisire au facut protestantii si alti pagani „traditionalisti”? aceea in care isi sustin toate prostiile si hulele impotriva Adevarului?
cautati si vedeti cine au fost primii care au sustinut poponarii si si-au pus preotese; nu chiar cei laudati de dumneavoastra?
inca din primele trei secole, toti ereticii: gnostici, manihei, montanisti, proto-arieni s.a. erau mult mai vocali si cunoscuti lumii decat Turma Cea Mica a Domnului Dumnezeului nostru.
adevaratii crestini (ortodocsi) nu se lauda si zbiara in vazul lumii (doar cand vine momentul muceniciei), ci incearca sa lucreze fiecare in patratica lui, sfatuind si facand argumente cu oamenii, pe care ii intalnesc zi de zi.
eu incerc sa spun oamenilor, cu care am legatura, Adevarul Credintei, dar daca nu ma iau in serios niciodata (de zeci de ori ma contrez cu ei), ce vreti sa fac? sa-i fortez? Domnul nu vrea pe nimeni venit cu sila la El.
secolul trecut, cand cativa drept-credinciosi s-au adunat sa faca o miscare complet ortodoxa, ce s-a intamplat cu ei? i-a urmat toata tara? nu, ci i-a numit si ii numeste in continuare fascisti si se dezic mereu de ei, iar pe vrajmasii ucigasi de Dumnezeu ii slavesc toti.
daca punem mana pe par suntem criticati; daca stam si rabdam suntem iar criticati si numiti pasivi. pe voi nu va multumeste nimic.
Sfintii Mucenici (pe care protestantii dumitale ii denigreaza si le scuipa Sfintele Moaste) au stat si au rabdat tot ce a venit de la vrajmasii vazuti si nevazuti.
nu doar aici, ci pe toate platformele media, multi ispititori incearca sa ademeneasca pe cei drept-credinciosi ca sa iasa din catacombe. pentru ce oare?
ca sa-i vaneze! de aceea se prefac multi ca „marturisesc” ce vor ei.
dusmanul dusmanului nu este prietenul meu! pentru ca toti slujesc aceluiasi stapan, pe care scuip, si de care ma rog Adevaratului Dumnezeu, sa ma fereasca mereu.