Ungaria e la un pas să fie exclusă din spațiul Schengen din cauza unei decizii controversate de a relaxa restricțiile privind vizele pentru cetățenii din Rusia și Belarus. Această mișcare a guvernului de la Budapesta a provocat o reacție puternică în Parlamentul European, unde mai mulți eurodeputați, inclusiv personalități importante precum cehoaica Danusha Nerudova și lituanianul Pietras Austryavichyus, au inițiat o scrisoare prin care solicită Comisiei Europene să investigheze situația.
Parlamentarii avertizează că relaxarea vizelor de către Ungaria poate compromite securitatea spațiului Schengen și au sugerat măsuri drastice, inclusiv reintroducerea controalelor la frontierele maghiare sau impunerea unui regim de vize pentru cetățenii unguri. Până acum, aproximativ 70 de eurodeputați au semnat această scrisoare, scrie politico.eu.
Decizia Ungariei a fost luată la începutul lunii iulie, concomitent cu preluarea președinției semestriale a Consiliului UE de către Ungaria și vizita premierului Viktor Orban la Moscova. Acest pas este perceput ca o provocare în contextul relațiilor deja tensionate dintre Ungaria și partenerii săi occidentali, mai ales în urma sancțiunilor impuse de SUA împotriva unor oficiali ai Băncii Internaționale de Investiții, o instituție controlată de Rusia și situată la Budapesta.
Vizita lui Viktor Orban la Moscova, unde a discutat cu președintele rus Vladimir Putin despre un posibil acord de pace în Ucraina, a amplificat tensiunile, fiind considerată o inițiativă unilaterală care a stârnit nemulțumirea aliaților europeni.
Doar atât poți, coana Ioropa?! Doar atâta știi, Ursula-sa-ne-asa-aia-la toti?!Hai, ca poți mai mult-hai cu excluderea din Uniune !Atunci sa te vedem !
Ok…minunat! Asadar UE doreste scoaterea Ungariei din spatiul european de libera circulatie si reinfiintatea punctelor de control la frontiera? Ok.. Inseamna ca pe vamesii unguri – care sunt extrem de constiinciosi si meticulosi – nu ii poate opri nimeni sa controleze temeinic orice transport rutier sau feroviar care provine dintr-o tara UE de la V, N, SV de Ungaria si care doreste sa tranziteze Ungaria ca sa ajunga in Romania, Bulgaria sau la Marea Neagra, sau invers – care vin din est si au ca destinatie o tara UE din vestul Europei. Atunci cand un TIR din Germania, Olanda sau Franta va fi oprit la granita Austriei cu Ungaria si va astepta 4..5zile, poate chiar o saptamana ca sa intre in Ungaria, ….o, ce incantare o sa fie! Desigur, firmele occidentale de transport vor putea opta pentru rute alternative, fie prin sud- Slovenia-Croatia-Serbia-Bulgaria, fie prin nord: Slovacia-Ucraina; in definitiv, este mai placut sa rulezi decat sa stai intepenit in vama… Oricum, in toata treaba asta Ungaria are o pozitie foarte puternica….trebuie doar sa-ti mearga capul sa o exploatezi!