George Simion, președintele AUR, a prezentat miercuri Planul Simion pentru Gospodăriile Țărănești, atrăgând atenția asupra importanței mediului rural și a sectorului agricol pentru România. În discursul său, acesta a subliniat nevoia de a dezvolta și revitaliza gospodăriile țărănești prin măsuri concrete, susținând că își dorește ca românii să se unească sub forma cooperativelor și asociațiilor agricole.
Liderul AUR și-a început discursul răspunzând criticilor care spun că președintele nu are atribuții în problemele mediului rural. El a menționat că, deși unele voci consideră că astfel de preocupări nu sunt în atribuțiile președintelui, este esențial ca liderii politici să aibă o viziune clară asupra dezvoltării rurale și agricole.
„Sunt foarte curios ce voci vor mai apărea în spațiu public să spună că nu e treaba președintelui să aibă o viziune asupra mediului rural din România, asupra gospodăriei țărănești, asupra sectorului agricol. Așa au apărut în momentul în care una din măsurile Planului Simion pentru fond locativ s-a izbit de critici în spațiu public. Nu e treaba președintelui să se ocupe de sport, nu intră în atribuțiile președintelui. Probabil România Educată a lui Klaus Iohannis era acolo printre atribuțiile directe ale conducătorului statului. (…) Trebuie separat, dar și împreună, să vorbim despre zootehnie, să vorbim despre sectorul industrial al agriculturii. Dar jumătate din România în momentul acesta este în mediul rural. Și astăzi vrem să vă oferim o perspectivă și soluția noastră pe care o vedem în mediul rural”, a spus George Simion.
10 milioane de români înapoi în mediul rural
Unul dintre obiectivele Planului Simion pentru Gospodăriile Țărănești este să încurajeze un milion de români să se întoarcă în mediul rural în următorii zece ani. „Ne dorim în următorii zece ani ca un milion de români să se întoarcă în mediul rural. Să se întoarcă înapoi din diaspora în țară unde și-au lăsat casele părintești. Să se întoarcă din mediul urban unde sunt încorsetați, unde nu mai au soluții, către mediul rural”.
Acesta a pledat în discursul său ca românii să se unească sub forma cooperativelor și asociațiilor agricole, dorind ca acestea să beneficieze de un statut special în legislația românească.
„Ne dorim, chiar cu riscul să fim catalogați nostalgici, ceaușiști, ca gospodăriile țărănești și gospodarii români să se unească sub forma cooperativelor și asociațiilor agricole și ne dorim ca aceste cooperative să aibă un statut special în legislația românească, iar gospodăriile țărănești să aibă un rol strategic național pentru a asigura suveranitatea națională alimentară”, arătat liderul AUR.
Președintele AUR a criticat legea actuală a porcului, care limitează reproducția animalelor la nivel de gospodărie și cooperativă, și a promis că, prin programul de guvernare al AUR, aceste restricții vor fi anulate.
„AUR prin programul său de guvernare va anula forma actuală a legii porcului și orice formă de legislație similară corespunzătoare în alte domenii. E regretabil că am ajuns să limităm la 5 numărul de animale din gospodărie, atâta timp cât în țări vecine precum Ungaria, aceste limite sunt undeva la 100. Acolo trebuie să le punem și noi și aici vorbim de gospodăria țărănească și de cooperative agricole, nu de producție industrială”, a subliniat acesta.
Planul Simion pentru Gospodăriile Țărănești a fost prezentat în comuna Mihăilești, județul Buzău, la Ferma Ivașcu. La eveniment au fost prezenți fermieri și producători din județul Buzău și din împrejurimi. Alături de George Simion au mai luat cuvântul președintele Cooperativei Agricole Unirea Gospodarilor, Dan Ivașcu, profesorul universitar Avram Fițiu și prim-vicepreședintele AUR, ing. Marius Lulea.