După profesorul – violator de băieți de la Liceul Sfântul Sava și așa-zisul “antrenor de genii” pedofil, apare un caz de abuz sexual al unui profesor de sociologie de la SNSPA.
Interesant este că toți acești prădători sexuali erau influenceri progresiști la tv sau pe social media.
Presa progresist-globalistă publică azi o anchetă jurnalistică în care este indicat presupusul abuzator sexual: Alfred Bulai.
Prezumat nevinovat, sociologul – vedetă trebuie acum să facă față valului de acuzații care vor urma, precum și măsurilor disciplinare care vor fi luate de SNSPA, reîncarnarea progresistă a fostei academii Ștefan Gheorghiu, școala nomenklaturiștilor comuniști.
Pe Bulai de la SNSPA* îl vedeți mai mereu pe la tv cu opinii docte despre politicieni și politică. Face și sondaje.
Notă: interesant este că multe studente și ex-studente declară că au cedat “farmecelor” profesorului cu aspect de Elmer Fudd. Treaba s-a întins pe nu mai puțin de 30 de ani… Dacă e real ce susține site-ul snoop, atunci faptele, repetate timp de mai mult de un sfert de secol și rămase nesancționate, relevă o enormă problemă de etică și legalitate a universităților noastre și chiar a societății, căci este evident că se întâmplă peste tot și mereu, iar lumea tolerează…
Iată, în acest sens, o declarație a unora dintre martori: „Profesorii știu”, „studenții știu”, „nu e ceva care să nu se vadă”.
Deci sistemul știe, dar lasă lucrurile să se acumuleze, societatea vede, dar întoarce privirea, iar victimele tac și leafa merge…
*SNSPA face politică la greu, prin rectorul Pricopie (un corupt dovedit, dar iertat de răspundere penală prin prescripție), care e mai preocupat de “extremism” și de Geoană decât de procesul de învățământ și de integritatea psihică a studenților, iar decanii de la politică utilizează studenți pentru “studiile” lor despre “dezinformare/fake news” (=tot ceea ce se opune main stream – ului politic și mediatic, inclusiv progresismului promovat de prădători sexuali și pedofili), “studii” pentru care primesc zeci de milioane de lei de la stat pentru fundațiile lor.
(poate ați auzit sau nu de oengeul Eurocomunicare; am un interminabil proces cu ei, pentru daune morale, căci în septembrie 2020 m-au ștampilat drept “cel mai mare conspiraționist al țării”, pe baza numărului mare de urmăritori ai mei pe feisbuc … )