Sute de mii de oameni au asistat, vineri, 26 iulie 2024, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, eveniment organizat, în premieră, în afara unui stadion și având ca scop real promovarea unei agende progresiste agresive.
Prezentat de presa sistemului ca fiind „un spectacol fascinant în orașul luminii”, ceremonia de la Paris a fost de fapt un amestec de satanism, propaganda LGBT, transsexualism și atac la valorile creștine.
Blasfemie
„Cina cea de taină” a fost batjocorită într-un scenariu pus în scena JO de persoane trans și travestiți.
Propagandă LGBT a fost nelipsită pe întreaga perioadă de desfășurare a ceremoniei de vineri seara.
Satanism
Rapperul american Snoop Dogg a fost unul dintre cei ce a purtat flacăra olimpică în Paris. Medalionul purtat la gât îl reprezintă pe Baphomet, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Templului Satanic. În autobiografia sa, The Doggfather, Snoop Dogg a susținut că Diavolul a fost de acord să-l facă bogat și faimos în schimbul sufletului său, o temă pe care a explorat-o în piesa „Murder Was The Case”.
În loc de concluzie
Pare că experimentul Pitești, care a avut loc în România anilor ’50, este extins acum la nivel global, având ca scop batjocorirea valorilor creștine, ștergerea tradiției și distrugerea omului.
Câți dintre sportivii prezenți au renunțat la aceste jocuri olimpice în semn de protest față de tendința de satanizare a lumii? Dorința de a-și arăta calitățile sportive a fost mai puternică decât iubirea față de Dumnezeu. Si participarea la păcate străine este tot un păcat. Elitele profită de impactul pe care îl are o astfel de competiție, de dorința de slavă deșartă a oamenilor pentru a transmite mesaje care nici nu au legătură cu sportul.. iar slava deșartă, de asemenea, este un păcat care generează alte păcate.