FORT: Comisia Europeană a decis că transportatorii ucraineni NU mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic. Se încalcă grav Constituția României

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) critică în termeni duri decizia Comisiei Europene (CE) potrivit căreia transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă și nici în trafic, explicând că prin această abordare se încalcă grav Constituţia României, anunță Agerpres.

Reprezentanții FORT solicită autorităților române să refuse categoric aplicarea acestui acord.

Conform sursei citate, Comisia Europeană a decis că „transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic”. Reprezentanţii FORT susţin că „o astfel de abordare în România nu este acceptată şi reprezintă linia roşie pe care nimeni nu trebuie să o încalce”.

„Forurile responsabile, Guvern şi autorităţi centrale trebuie să se opună clar în faţa Comisiei Europene, refuzând categoric aplicarea acestui nou acord, fără a încerca din nou să păcălească transportatorii români. O astfel de abordare a Comisiei Europene încalcă grav Constituţia României cel puţin cu privire la aplicarea Art. 135. litera b) – ‘protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară’; Orice încercare de aplicare în România a acestui acord va conduce la măsuri dure din partea transportatorilor, iar cei ce îşi asumă aşa ceva trebuie să îşi amintească de luna ianuarie a anului curent şi să înţeleagă că aceste abordări trebuie să înceteze fără prea multe explicaţii”, se precizează în document.

În plus, transportatorii au făcut referire şi la „abordarea total eronată din punct de vedere legislativ cu privire la testele antidrog în raport cu şoferii profesionişti şi amatori ce riscă să îşi piardă dreptul de a conduce doar pentru ca au ingerat o aspirină”.

De asemenea, reprezentanţii FORT au menţionat şi „accidentul grav, în care şi-au pierdut viaţa cinci cetăţeni români nevinovaţi, ucişi de un şofer de tir ucrainean ce nu utiliza aparatul de înregistrare a timpilor de conducere şi odihnă”.

„Printre altele, Comisia Europeană a stabilit că ‘se pot aplica măsuri doar dacă beţiile la volan sunt persistente‘, iar în acest acord semnat de UE cu Ucraina se precizează că autorităţile competente ale fiecărei părţi vor lua măsuri doar dacă şoferii ucraineni au comis, ‘în mod repetat şi persistent încălcări grave ale normelor de circulaţie legate de siguranţa rutieră, de genul conducerea sub influenţa alcoolului, depăşirea limitelor de viteză, conducerea sub influenţa drogurilor sau a altor substanţe cu efect similar, precum şi un comportament care încalcă regulile de circulaţie rutieră şi care a dus la deces sau la vătămare corporală gravă”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii FORT au transmis că aşteaptă poziţia publică a tuturor ONG-urilor ce reprezintă victimele accidentelor de circulaţie sau luptă pentru siguranţa rutieră, concurenţă loială etc.

2 thoughts on “FORT: Comisia Europeană a decis că transportatorii ucraineni NU mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic. Se încalcă grav Constituția României”

  1. Tot mai multi romani inteleg ca, fara o Revolutie sau o Revolta populara care sa dea de pamant si sub pamant cu slugoii si bestiile autohtone, neamul romanesc este condamnat la extinctie!

  2. Comisia europopopeană ne scuipă in față. Ce rost mai au voturile in țara noastră cănd străinii ne dictează ce avem de făcut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X