Liderul stângii radicale franceze Jean-Luc Melenchon, al cărui partid este membru al coaliţiei numite Noul Front Popular, care s-a clasat pe primul loc după al doilea tur desfăşurat duminică al alegerilor legislative, a declarat că prim-ministrul ar trebui să „plece”, iar alianţa de stânga ar trebui să „guverneze”, transmite France Presse.
Noul front popular este o coaliție formată din comuniști, socialiști, ecologiști, anarhiști si trotkisti.
„Poporul nostru a respins în mod clar cea mai proastă soluţie”, a declarat Melenchon, în timp ce extrema dreaptă, iniţial aşteptată să câştige, s-a clasat în cele din urmă pe locul al treilea.
Ce au ales măscăricii ghilotinati de Rotchildzi ??? În loc să aleagă extrema dreaptă, na, ca au ales extrema stângă !! Adică, de când i- a ghilotinat clanul Rotchild și cu agenții iluminatilor, frantuzoii o țin doar pe stânga !! Doar pe comunism, socialism !! Haaa și trotkism, auzi !! Asta e tare de tot !! Auzi, trotkism !! Deci, cât de tâmpit să fi să votezi așa ceva ??!!! Da, e posibil orice !! Mai ales în democrațiile de doi bani, făcute de băncile Rotchild și de jidanii sionisti, totul e posibil !! Să voteze măscăricii și comuniști si trotkisti și anarhisti și pe dracu să – i ia !! Că oricum totul e o mascarada și o bătaie de joc la adresa poporului prostit și țepuit în ultimul hal !!, Oricum voturile sunt măsluite și acolo ca și aici și nicăieri nu se respectă, de fapt, voința poporului, ci ordinele bancherilor !!!! Popor fără creier, de ce votezi comuniști și socialisti , adică sionisti, în loc să votezi naționaliști creștini și suveranisti ????
de ce? pentru ca Cel-De-Sus va interveni cand Raul isi va fi atins culmile, atunci cand VA PAREA atotstapanitor si de neinvins. Cand nu va mai putea nimeni sa spuna ca el e neutru sau se mai gandeste in ce tabara vrea sa fie. Nu, atunci cand toate zarurile vor fi fost aruncate si taberele inchegate de ceva vreme. Cand conducatorii isi vor fi deja dovedit neputinta si/sau neghiobia si gloatele nu vor mai fi avut a alerga decat la Singurul care-i poate elibera.
Toate astea se intampla ca noi sa vedem; exagerarile sunt uneori necesare pentru ca altfel e greu sa intelegem grozavia unei situatii. Nu pricepem decat in fata unei minuni evidente interventia Cerului in viata noastra. Dar si in cazul unei nenorociri e la fel…dar atunci trebuie sa fie exemplara ca sa intelegem…
Dumnezeu permite raul pentru a ne face sa ne intoarcem singuri, de bunavoie la El, nu pentru a ne chinui si in viata asta. Cand iti mustri copilul o faci ca sa te razbuni? Evident ca nu, ci vrei sa-l ajuti sa inteleaga cum trebuie sa vietuiasca, pentru a fi un om autonom care-si traieste viata conform regulilor sociale si Evangheliei. E la fel si la Tatal prin excelenta!
Dovada ca nu sunt singurul care gandeste asa o gasiti aici https://www.zerohedge.com/geopolitical/macrons-loss-isnt-end-its-beginning
Ce sa știe curva de franta: de când proto$$ionistii i-au ghilotinat Regele-uns, s-a tăvălit în sânge propriu, în nenumărate războaie civile, rivulutii și războaie mondiale.Jakubinii cei vechi au infestat Cea mai mare fiica a Bisericii(Catolice), pana la instalarea cangrenei sexo-marxiste generalizate metastazele în întreg corpul social francez. A ajuns pupilul ScutiloRosii,cuplat cu un transsexual 1.0, sa joace pe degete pe cei care au fost cândva stralucirea civilizației albe crestine…