Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat vineri, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, propus de părţile civile.
Tatăl lui Sebastian, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai, a declarat jurnaliştilor, vineri, că a fost dezamăgit de decizia Judecătoriei Mangalia prin care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, scrie news.ro.
”Este foarte greu. De când am aflat, toată săptămâna am fost terminaţi. La câtă încredere aveam în doamna judecător…nu mai am nicio încredere. Vom face apel. A mai rămas ultima noastră şansă, dar sunt speranţe mici. Aveam toate argumentele. Şi ne-a dat peste cap”, a afirmat bărbatul.
De asemenea, mama lui Sebastian a declarat că legile sunt făcute pentru a nu fi respectate de oamenii cu bani.
”Suntem foarte dezamăgiţi. Nu mai avem nicio speranţă. Se pare că legile în ţara asta sunt făcute să nu fie respectate de oamenii cu bani”, a afirmat femeia.
În urmă cu o săptămână, judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat
În urmă cu o săptămână, judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, depusă de avocatul familiei lui Sebastian, tânărul mort în accidentul provocat de Vlad Pascu.
Noua judecătoare a intrat în acest dosar în urmă cu o lună după ce judecătoarea căreia îi fusese repartizat iniţial dosarul, Ancuţa Ioana Popoviciu a fost recuzată. Ea a cerut şi obţinut transferul la Judecătoria Constanţa.
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost acuzată de comportament nepotrivit de către familile victimelor şi de avocaţii acestora, de la primul termen de judecată şi până la ultimul în care a judecat.
Astfel, la primul termen din dosar, în 22 februarie, ea ar fi intrat în sală mestecând gumă şi a cerut buletinului tânărului mort în accidentul de la 2 Mai despre care nu ştia că este decedat.
La al doilea termen de judecată, Ioana Ancuţa Popoviciu l-a întrebat cine este pe tatăl tânărului mort în evenimentul rutier, iar acesta avea un tablou cu chipul fiul său.
De asemenea, şi la termenul din 9 mai, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că „gafele din sala de judecată au fost multiple”.
”A întrebat doamna judecător dacă aceşti copii mergeau către punctul unde au fost accidentaţi, ca şi cum acel punct ar fi fost, nu ştiu, un loc de distracţie sau…Nu, pur şi simplu era pe drumul judeţean, în faţa unei baze militare şi atâta tot. Sigur că şi întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a relatat avocatul.
CSM a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare
În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.
De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut şi anterior recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă.
Totodată, judecătoarea formulase o cerere de abţinere, care fusese respinsă.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.