X

SCANDALUL PFIZER / Un tribunal belgian examinează în regim de urgenţă blocarea candidaturii lui Leyen la șefia Comisiei Europene

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Controversa asupra lipsei de transparenţă a Comisiei Europene în achiziţiile de vaccinuri anti-Covid a revenit vineri în atenţie la Bruxelles, unde un tribunal belgian examinează în regim de urgenţă o plângere a unui fost lobbist formulată împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acesta încercând să blocheze pe cale judiciară o nouă numire a lui von der Leyen în fruntea Comisiei înaintea summitului european din 27-28 iunie, transmite AFP.

Reclamantul, Frederic Baldan, un fost lobbyist belgian al Parlamentului European specializat în relaţiile China-Europa, o acuză pe Von der Leyen că a negociat „prin SMS, în secret” cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID „fără niciun mandat” din partea statelor membre ale UE.

Plângerea priveşte în special „distrugerea de documente publice”, o faptă penală. Este vorba despre schimburile de SMS-uri între Von der Leyen şi Albert Bourla, mesaje pe care preşedinta Comisiei Europene susţine că le-a şters.

Reclamantul consideră că Partidul Popular European (PPE) ar trebui să retragă candidatura Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene. El a sesizat astfel tribunalul civil din Bruxelles în procedură de urgenţă, întrucât şefii de stat şi de guvern din ţările UE se întâlnesc pe 27 şi 28 iunie pentru a decide asupra atribuirii posturilor de conducere ale principalelor instituţii europene în urma alegerilor europarlamentare din 6-9 iunie.

„Suntem în termenul potrivit în care puteţi face ceva”, a declarat în faţa instanţei avocata lui Baldan. „PPE poate prezenta un alt candidat care nu va fi acuzat penal într-o afacere în desfăşurare”, a adăugat avocata.

Decizia instanţei va fi anunţată „înainte de 27”, a asigurat judecătorul la finalul audierii de vineri, la care PPE nu s-a prezentat.

În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.

Reclamantul o acuză de asemenea pe preşedinta Comisiei că ar fi încălcat codul de conduită al membrilor executivului comunitar, care le impune acestora criterii de „independenţă, onestitate şi loialitate”.

Frederic Baldan, căruia în urma procedurilor judiciare demarate i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European, a sesizat mai multe tribunale belgiene şi justiţia europeană.

Parchetul european (EPPO) a anunţat în octombrie 2022 lansarea atunci a unei investigaţii în acest caz. Frederic Baldan a contestat competenţa acestui parchet într-una din plângerile formulate, dar audierea pentru aceasta este programată abia în luna decembrie, la un tribunal din Liege.

Contractul pe care Comisia l-a convenit cu BioNTech/Pfizer pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin începând cu primăvara anului 2021 este estimat la circa 35 de miliarde de euro.

Contactele personale dintre directorul executiv al Pfizer şi preşedinta Comisiei Europene ar fi fost esenţiale în încheierea acelui contract, potrivit New York Times, publicaţia de la care au pornit dezvăluirile, în timp ce Ombudsmanul european a descris acest contract drept un caz de ”administrare defectuoasă”.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Această criminală odioasa trebuie acuzată de constituire de grup infracțional organizat, condus de criminalul Klaus Schwab, alcătuit din președinții tuturor tarilor europene, șefii de guverne,membrii parlamentelor care au declarat pandemia de covid la nivel european, directorul companiei Pfizer, Albert Bourla, personalul companiei care a participat la fabricarea vaccinului criminal, personalul medical din tarile europene care au injectat cetățenii cu vaccinul criminal, personalul din mas media care a răspândit informații false, creat pentru a comite genocid și crime împotriva umanitatii, acte de terorism medical, prin declararea la nivel european a unei pandemii false, folosind boli fictive și viruși inventați, cu scopul injectarii populației cu serul antiuman, care are ca efect distrugerea ADN-ului, decesul și multiple reacții adverse asupra corpului uman și reducerii populației europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre sunt la 10%. Vă mulțumim! DONAȚIE