X

ULTIMA ORĂ! NATO discută punerea unor arme nucleare în stare de prealertă

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

NATO discută desfăşurarea mai multor arme nucleare, scoaterea lor din depozite şi punerea lor în stare de prealertă, a declarat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, cotidianului britanic Telegraph preluat luni de Reuters, notează Agerpres.

Conform înaltului oficial, decizia a fost luată în contextul ameninţărilor în creştere din partea Rusiei şi Chinei, în prezent având loc consultări între statele membre privind transparenţa legată de arsenalul nuclear al NATO, ca metodă de descurajare.

„Nu voi intra în detalii operaţionale privind numărul de ogive nucleare care ar trebui să fie operaţionale şi care ar trebui depozitate, dar trebuie să ne consultăm în privinţa acestor probleme. Exact asta facem”, a arătat el.

Stoltenberg a apreciat că „transparenţa ajută la comunicarea mesajului direct că suntem, desigur, o alianţă nucleară”. El a adăugat că obiectivul NATO este o lume fără arme nucleare, „dar atâta vreme cât există arme nucleare, vom rămâne o alianţă nucleară, deoarece o lume în care Rusia, China şi Coreea de Nord au arme nucleare, iar NATO nu, este o lume mai periculoasă”.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Teoriile militare ne arata cum armatele au stat mereu fata in fata pozitionînd armamentul si capacitatile militare functie de locatie (teren) functie de structurile militare ale adversarului .Armele nucleare respecta si ele cutuma .Teoriile militare sunt aceleasi s-a schimbat doar tehnologia .*Inca din cele mai indepartate timpuri armatele care aveau sabii de otel le distrugeau pe cele cu sabii de fier .Mereu tehnologia a facut diferenta .Deocamdata inca nu au intrat in lupta noile tehnologii .In teren inca se distruge vechiul armament .Roiurile de drone de ultima generatie sistemele de lovire ce nu pot fi interceptate ele avind incorporat un parcurs independent capabile sa identifice si sa loveasca singure tintele si poate si alte noi tehnologii inca necunoscute noua vor asigura victoria .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre sunt la 10%. Vă mulțumim! DONAȚIE