Președinții Joe Biden și Volodimir Zelenski au semnat, joi, la summitul G7 din Italia, un acord bilateral de apărare, anunță agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.
Potrivit sursei, textul acordului „menţionează că înţelegerea între Washington şi Kiev este considerată un pas către aderarea Ucrainei la NATO.”
Conform documentului, în cazul unui atac armat împotriva Ucrainei sau al unei ameninţări cu un astfel de atac, oficialii americani şi ucraineni se vor întâlni în maximum 24 de ore pentru a stabili ce mijloace suplimentare de apărare sunt necesare.
Statele Unite s-au angajat să sprijine Ucraina pe termen lung printr-un acord de securitate pe zece ani, care prevede inclusiv asistenţă în dezvoltarea industriei de apărare a Kievului. Acordul, care este văzut şi ca un pas pregătitor pentru o viitoare integrare a Ucrainei în NATO, mai prevede schimburi de informaţii, pregătirea militarilor, exerciţii militare comune şi consultări urgente în cazul în care Ucraina e atacată, anunță și Radio România Actualități.
Totodată, Ucrainei i s-au promis şi 50 de miliarde de dolari proveniţi din dobânda adusă de bunurile ruseşti îngheţate ca urmare a invadării Ucrainei.