M-am tot întrebat de ce profesorii aleg pentru elevii de gimnaziu și pentru cei de liceu, cele mai deprimate, întunecate și deznădejduitoare romane de citit.
„Împăratul muștelor” e, cred, un roman mare. Dar asta e ceea ce ți-ai dori să citească în primul rând un tânăr? Mai ales astăzi când are atât de puțină parte de natură, cu care să-și umple plămânii și imaginația. Și de la Golding lucrurile se tot degradează. Cel puțin Golding nu promovează o agendă politică radicală. Își păstrează majoritatea (nu toate) opțiunile politice pentru el însuși.
Tinerețea e cu precădere o perioadă de expansiune, nu de îngustare; când privești la lume și vezi peste tot cum se deschid perspective. Bineînțeles că parțial e iluzia noutății, dar nu e doar asta.
Huckleberry Finn aruncă o lumină întunecată asupra naturii umane, iar romanele lui Mark Twain devin din ce în ce mai sumbre, dar acolo e acel fluviu imens și aventura inerentă și centrul moral puternic încarnat de Jim, sclavul fugar.
Și puteți spune ce vreți despre colonialismul lui Kipling, dar rămâne un fapt că a iubit India din suflet și s-a simțit probabil acolo acasă mai mult decât în orice altă parte din lume. Iar în acel mare roman-călătorie Kim simțim măreția acelui tărâm vast și vechi și a oamenilor lui.
Cine sunt marii poeți ai tinereții? Cu siguranță, Tennyson; Keats, Wordsworth, Longfellow, Coleridge poate, Shelley (deși îți vine să-i dai cu ceva în cap), Blake, Herrick, mare parte din Browning… Aceștia în limba engleză, dar sunt fără îndoială mulți alții la care nu mă gândesc acum.
Însă acum creștem o generație de tineri cărora le e teamă să fie văzuți distrându-se nevinovat – care nu doar că nu știu să cânte cântece de dragoste; le e rușine să le cânte, dar nu le e rușine să se laude în fața prietenilor lor cu prostiile pe care le-au văzut online. Cu toate acestea, lucrurile nevinovate sunt adevărate, iar cele murdare și rele sunt distorsiune.
Și ar trebui să ne amintim mere că există un sentimentalism al răului ca și al binelui. Kitsch, cu arsenic.