Nouă state membre ale Uniunii Europene nu au semnat o declarație pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată, vineri, de preşedinţia belgiană a Consiliului UE, informează agenţiile APA şi ANSA, citate de Agerpres.
Statele care nu au semnat declarația sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Ungaria.
Pe de altă parte, statele semnatare ale declaraţiei sunt: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia.
În declaraţie, statele semnatare se angajează să implementeze strategii naţionale în favoarea persoanelor LGBT+ şi să acţioneze pentru numirea unui nou comisar pentru egalitate în Comisia Europeană care va rezulta în urma alegerilor europarlamentare din iunie.
De asemenea, semnatarele cer Comisiei ca în următoarea legislatură să urmărească şi să pună în aplicare o nouă strategie pentru drepturile persoanelor LGBTIQ, să aloce resurse suficiente şi să colaboreze cu societatea civilă. În timpul reuniunii la nivel înalt de vineri în care a fost prezentată declaraţia, secretarul de stat belgian pe problemele egalităţii de gen, Marie-Colline Leroy, a subliniat că preşedinţia belgiană a Consiliului UE a decis să plaseze tema drepturilor LGBT în centrul agendei europene.
Declaraţia a fost redactată cu ocazia zilei internaţionale de luptă împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei, care se marchează anual la 17 mai.
Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia = state jegoșenii