„După ani de zile în care mișcarea suveranistă din tot Vestul a fost demonizată, la propriu, de către cei de la putere și presa mincinoasă, iată că vedem acum rezultatele acestui demers bolnav. Mânat, cel mai probabil, de dorința de „a-și apăra democrația”, un susținător al partidului progresist slovac a încercat să îl asasineze pe Prim Ministrul suveranist al Slovaciei, Robert Fico. Cam asta se întâmplă atunci când presa este lăsată să dezinformeze publicul, când unele partide sunt etichetate, în mod eronat, drept diverse mișcări „extremiste”, „fasciste” sau „pro-ruse””, scrie, pe blogul său, liderul AUR, George Simion.
„Se creează impresia că democrația se află sub pericol, legitimând în acest fel orice formă de opoziție la adresa respectivelor mișcări. Violența devine, brusc, o reacție normală, chiar acceptată în societate.
Am văzut aceste lucruri întâmplandu-se în toată țările democratice, de câțiva ani încoace. Fie că vorbim de Statele Unite ale Americii, unde politicienii democrați își îndemnau electoratul să lupte „împotriva fascismului”, mințind populația că Donald J. Trump este un dictator în devenire, sau de Spania, unde co-fondatorul partidului Vox a fost împușcat în cap, pe stradă, de către un susținător al socialiștilor, violența a devenit parte a establishmentului care încearcă cu disperare să țină cu dinții de putere.
Același lucru l-am putut observa chiar și ieri, la scurt timp după tentativa de asasinat asupra lui Robert Fico. Reacțiile jurnaliștilor și a unor politicieni, inclusiv români, ar trebui să dea de gândit oricărui om cu capul pe umeri. Sigur, toată lumea a condamnat gestul oribil, dar nu înainte de a semi-justifica atacul la adresa lui Fico, într-un mod subtil, repetând mantra cum că acesta este un „politician pro-rus”. Și cum rușii nu sunt oameni, conform deontologilor de serviciu, atunci nici Robert Fico nu e om, deci merita să moară.
Reacția fostului Președinte al României, Traian Băsescu, însumează tot ce este greșit la întreaga clasă politică din Vest. Întrebat fiind despre cele întâmplate ieri, domnul Băsescu a declarat, în mod lejer, că „suveranismul, izolaționismul, populismul exagerat nu poate duce decât la ceea ce s-a întâmplat azi”.
Carevasăzică, e vina suveraniștilor că sunt împușcați pe stradă, că sunt bătuți cu sălbăticie de către activiști de stânga. E vina voastră că vă pasă de țara voastră, așa că trebuie să fiți cu toții pedepsiți. Până la sânge.
De ani de zile acești ipocriți spun că militează pentru diversitate și toleranță, când ei însuși sunt cei mai intoleranți oameni pe care poți să îi întâlnești. De ani de zile au mințit populația că „extrema dreaptă” va distruge democrația odată ajunsă la putere, justificând în acest mod orice formă de violență împotriva celor care luptă împotriva sistemelor corupte în care trăim.
Și-au radicalizat propriile electorate, doar că să dea vina acum tot pe mișcările suveraniste.
Nu m-ar mira, câtuși de puțin, dacă aceste gesturi extreme o să fie copiate inclusiv la noi în țară. Presa și politicienii deja au creat contextul potrivit, repetând la infinit cum că AUR este un partid „extremist”, „legionar”, care vrea să distrugă democrația din România. Văd cu cât de multa ură ne privesc unii oameni din zona progresistă, văd cum inclusiv unii politicieni cer interzicerea noastră, într-un dispreț absolut față de tot ce este democratic. E doar o chestiune de timp.
Ca o încheiere, îi urez Prim-Ministrului Robert Fico însănătoșire grabnică și sper din tot sufletul ca acesta nu doar să supraviețuiască atacului brutal de ieri, ci și să revină cât mai repede la locul de muncă. Europa are nevoie de oameni curajoși precum dumnealui, acum mai mult ca niciodată.
Iar colegilor mei suveraniști de pretutindeni le spun următoarele: nu vă dați bătuți, indiferent de amenințările la care sunteți supuși. Avem o treabă de făcut și nu mai putem să facem niciun pas înapoi!”, scrie Simion.
Singura lege de INFIINATARE a Romaniei este Legea 363 din 1947 DE CONSTITUIRE a STATULUI ROMAN ! Aceasta lege superioara oricarei CONSTITUTII, NEABROGATA EXPRES in 2022, ABROGAREA FIIND DOAR EXPRESA DINTOTDEAUNA, este violata din 1965 si in 2024. Consiliul Legislativ in 2017 a recunoscut ca Legea 363 din 1947 NU ESTE ABROGATA EXPRES. ABROGAREA a fost dintotdeauna doar expresa nu a existat si nu exista abrogare ˝IMPLICITA˝ . Daca in 2024 NU ESTE ABROGATA EXPRES, este IN VIGOARE si trebuie emisa CONSTITUTIE in TEMEIUL LEGII de INFIINTARE a STATULUI ROMAN ! In 2018 Monitorul Oficial a atestat ca NU EXISTA LEGE de INFIINTARE STAT ca NU EXISTA LEGE de INFIINTARE STAT in afara de LEGEA 363/1947 violata si azi incepand cu anul 1965, NU ESTE INFIINTATA POLITIA ROMANA si nici ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA. CONSTITUTIA RPR din 1952 a fost emisa in baza Legii 363/1947 de constituire a Statului Roman .
Suntem singura tara de pe Terra care a fost condusa de un ONG !!!!! udmr este un ONG care a fost si este ilegal la conducerea tarii !!! Care este Legitimitatea Legilor votate cu ajutorul acestui ONG !?
Citez din Wikipedia:
„Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.” – TOT ÎN ACELAȘI AN CÂND NE-AM TRANSFORMAT ÎN COLONIE PRIN LEGEA 28 15/03/1991! : https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1476
Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.Conform avocatului constituționalist Eleodor Focșeneanu, Constituțiile României din 1991 și 2003 NU SE BUCURĂ DE LEGIMITATE ȘI NU AU INTRAT NICIODATĂ ÎN VIGOARE, fiindcă:
– au fost încălcate actele emise de Frontul Salvării Naționale în zilele Revoluției, anume Decretul-Lege nr.2/27 decembrie 1989 care stipula că „sunt și rămân desființate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”, adică inclusiv Constituțiile din perioada comunistă, forma de guvernământ republicană și funcția de Președinte al României;
– adoptarea „Constituției României 1991” s-a făcut fără respectarea prevederilor legii anterioare (care, în momentul 1991, era Constituția României din 1923);
– au existat numeroase nereguli grave, consemnate oficial și pe deplin verificabile, în lucrările Adunării Constituante;
– Constituția României 1991 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum cere legea (fusese publicat numai un proiect al său).”
DECI NOI NU AVEM „STAT” ÎNFIINŢAT JURIDIC ȘI NICI CONSTITUŢIE
NOI SUNTEM ȘI LA ORA ACTUALĂ REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ, NU „SOCIALISTĂ”
NU SUNTEM NICI „ROMÂNIA”
„ROMÂNIA INC” ESTE CORP0RAŢIA LOR
asa zisele „institutii” NU pot prezenta urmatoarele :
1. Actul de constituire al xxxxxxxxxxxxxxxxxcare sa contina in clar :
2. Daca xxxxxxxxxxx este de jure sau de facto;
3. Daca xxxxxxxxxxxx este Persoana Juridica de drept public sau privat;
4. Dovada denumirii (STATUTUL) si sediul, patrimoniul precum si alte atribute de identificare ale xxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxx
5 Cine sunt fondatorii Persoanei Juridice xxxxxxxxxxxxxxxxxx?
6. Domeniul de activitate al xxxxxxxxxxxxxxxxxx;
7. Durata de infiintare a persoanei juridice xxxxxxxxxxxxxxx ;
8.Daca Persoana Juridica xxxxxxxxxxxxxxx este inregistrata;
9.Daca xxxxxxxxxxx are personalitate juridica ;
10.La ce data a dobandit xxxxxxxxxxxx capacitate de folosinta si care este continutul capacitatii de folosinta?
11.Care sunt activitatile autorizate pe care le desfasurati in cadrul xxxxxxxxxxxxxxx ?
Va multumesc pentru atentie !!!