Liderul AUR, George Simion, a fost preluat de Antena 3, cu discursul de la evenimentul de lansare oficială a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie. El a fost tăiat imediat după ce a vorbit despre televiziunile „mogulilor”, indicându-l totodată pe patronul Antenelor, Dan Voiculescu, că a furat banii securității prin grupul Crescent.
„Dacă era după unii din presă ce vedeți voi aici spuneau că e o invenție și că noi suntem niște holograme. Astea sunt televiziunile mogulilor miluiți. Au venit unii la mine să încerce să îmi spună să o las mai moale că am crescut cam mult. I-am întrebat „cine sunteți voi?” și mi-au răspuns că sunt stăpânii lumii. Ia nu mai fiți voi stăpânii lumii, pentru că noi românii nu ne-am uitat străbunii! Spiritele lui Vlad Țepeș, lui Mihai Viteazul, lui Ștefan cel Mare și Sfânt și a lui Mircea cel Bătrân trăiesc încă în adâncul nostru, și ne dau puterea să luptăm pentru dreptate în țara noastră! Suntem mulți, uniți și puternici. Și avem aici cea mai tânără și capabilă echipă. Avem un om pe care bucureștenii îl vor vota. Îl avem pe Mihai Enache, omul de AUR pentru București. Pe cine să voteze bucureștenii? Pe Burduja care a furat banii de la Bancorex? Să voteze cu Dan Voiculescu care a furat banii securității prin Crescent? Să voteze PUSL care folosește bâta politică televizată ca să influențeze electoratul? Nu! Este timpul pentru o nouă clasă politică”, a spus Simion, după care a fost imediat tăiat din emisiune.
Conform informațiilor apărute în presă, grupul de companii Crescent, strâns legat de operaţiunile Securităţii în anii ’80, se află la temelia imperiului politico-financiar al lui Dan Voiculescu. Prin aceste firme s-au derulat o mare parte din exporturile Republicii Socialiste România înainte de 1989.
În dosarul penal în care a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru spălare de bani, șeful Antenelor, Dan Voiculescu, afirma că patronul Crescent era un cetăţean grec de origine libaneză, Fouad Sanbar, pe care l-a cunoscut încă din 1981 şi cu care a colaborat, înainte de revoluţie, în derularea unor exporturi româneşti. Dan Voiculescu a devenit, în 1984, directorul filialei din România a Crescent Commercial & Maritime Ltd. După revoluţie, relaţiile dintre Crescent şi Dan Voiculescu s-au dezvoltat vertiginos: practic, în toate companiile înfiinţate de Dan Voiculescu la începutul anilor ’90, figura ca acţionar şi firma Crescent.
Dan Voiculescu se află în spatele partidului PUSL, care-l are candidat la Primăria Capitalei pe Cristian Popescu Piedone, deși conform informațiilor din partid, lui Piedone i s-ar fi cerut să-și retragă candidatura în favoarea social-democratei Gabriela Firea, știut fiind faptul că patronul Antenelor gravitează în jurul PSD.