Apropierea alegerilor europarlamentare dă frisoane pe la vârful UE, mai ales în contextul unui anunțat vot negativ pentru actualii poli de putere. Incapabilă să-și asume vreo responsabilitate pentru dezastrul provocat statelor Uniunii Europene, Comisia Europeană o ține una și bună cu dezinformarea și ingerința statelor terțe. În acest sens, o ultimă măsură a fost să ordone platformelor online să cenzureze tot ce îi este potrivnic, folosind cenzura adaptată fiecărei țări.
Cu cât ne vorbește mai mult Comisia Europeană despre dezinformare și războiul hibrid al țărilor din afara UE, cu atât îi înțelegem disperarea. Calmul care s-a așternut în statele Uniunii Europene, după aproape un an de proteste masive și neîntrerupte, este doar liniștea de dinaintea furtunii.
Europenii așteaptă, răbdători, luna iunie, când vin cele mai importante alegeri, europarlamentarele, pe care iată, și românii au ajuns să le valorizeze, anunțându-se o intenție de prezență la vot de 60%, un record absolut în țara noastră. Într-o comunicare publicată în Jurnalul Oficial al UE, Comisia Europeană a transmis o seamă de ”orientări” către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari privind atenuarea riscurilor sistemice la adresa proceselor electorale.
”Platformele online și motoarele de căutare online au devenit spații importante pentru dezbaterea publică, care contribuie la modelarea opiniei publice și a comportamentului alegătorilor. Conform Regulamentului (UE) 2022/2065, furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a efectua evaluări specifice ale riscurilor și de a institui măsuri rezonabile, proporționale și eficace de atenuare a riscurilor, inclusiv pentru orice efecte negative reale sau previzibile asupra discursului civic și a proceselor electorale”, se arată în comunicarea Comisiei Europene.
Manipulare și ingerințe străine
Potrivit Comisiei Europene, viitoarele alegeri pentru Parlamentul European vor fi un test esențial pentru reziliența proceselor noastre democratice, inclusiv în fața amenințărilor hibride, care includ nu numai dezinformarea și acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințele străine, ci și atacurile cibernetice. Comisia le recomandă furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari să stabilească contacte cu autoritățile de la nivelul UE înainte de alegeri.
”Parlamentul European joacă un rol esențial în alegerile europene și ar trebui să fie un interlocutor-cheie pentru furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari înainte de aceste alegeri. Rețelele la nivelul UE de experți naționali în domeniul dezinformării și al acțiunilor străine de manipulare a informațiilor și al ingerințelor străine, al alegerilor și al securității cibernetice, cum ar fi sistemul de alertă rapidă al UE, Rețeaua europeană de cooperare privind alegerile și Grupul de cooperare NIS, ar putea fi rețele relevante pentru furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari în cazul incidentelor transfrontaliere, inclusiv al celor de natură hibridă, care survin în perioada electorală și care necesită un răspuns rapid și implementarea unor măsuri de atenuare a riscurilor”, susține Comisia.
Echipă specială
Pentru a consolida procesele și resursele interne într-un anumit context electoral, furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari ar trebui să aibă în vedere înființarea unei echipe interne special create în acest scop, consideră Comisia Europeană. Din echipă ar trebui să facă parte persoane care să dețină cunoștințe specifice cu privire la statul membru în cauză, de exemplu să cunoască situația la nivel local și să aibă cunoștințe contextuale și lingvistice.
”Autoritățile naționale relevante le pot oferi furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari informații oficiale cu privire la procesul de vot care pot fi integrate în serviciile lor și, dacă este posibil și adecvat, le pot furniza informații cu privire la posibilele riscuri la adresa procesului electoral”, se mai precizează în comunicarea Comisiei Europene.
Proasta asta chiar nu înțelege că e terminată ! !!! Proastooo, ce nu înțelegi ??? !!!! Te-au băgat papusarii la înaintare și acum culegi roadele muncii tale, ca să zic asa, de fapt roadele dezastrelor tale !! Numele tău e sinonim cu plandemia odioasa, cu injectarea ticaloasa, cu distrugerea economică, a valorilor europene,naționale, creștine, cu migrația, cu genocidul din Gaza,, cu războiul dintre Europa și Rusia !!!!! Ai adus doar moarte, nenorociri și dezastre acestui continent, țărilor europene și nimeni și nimic nu va putea să te mai scape și sa te mai scoată la suprafață !! Niici cenzura, idioato !!!!
Citate ale Sfinților Părinți care demonstrează că Dumnezeu Tatăl S-a arătat oamenilor (nu după ființă), că este identificat de Proorocul Daniel ca „Cel Vechi/Bătrân de zile” și POATE fi reprezentat în icoane
https://danielvla.wordpress.com/2024/04/27/citate-ale-sfintilor-parinti-care-demonstreaza-ca-dumnezeu-tatal-s-a-aratat-oamenilor-nu-dupa-fiinta-ca-este-identificat-de-proorocul-daniel-ca-cel-vechi-batran-de-zile-si-poate-f/