Mulţi susţin că planul Soros nu există, cu toate că George Soros însuşi a scris acest plan cu şase puncte, în septembrie 2015.
Planul prevede ca, în fiecare an, un milion de migranţi să fie primiţi în Europa, pentru finanţarea operaţiunii UE să ia împrumuturi şi să emită obligaţiuni, iar în ţările de unde vin migranţii să fie create zone de securitate, pentru ca aceştia să poată ajunge în Europa de Vest.
Scopul este scris: sfâşierea Europei prin importarea a unui milion de migranţi în fiecare an, modificarea fundamentului cultural al continentului, reprimarea creştinismului, suprimarea valorilor tradiţionale europene şi crearea unei societăţi amestecate în Europa, care să fie de fapt o masă foarte profitabilă din punct de vedere economic – a explicat el.
În ceea ce priveşte situaţia din Europa de astăzi, el a spus: au loc dezbateri juridice elegante, dar, de fapt, se pune în aplicare planul Soros: liderii europeni nu vor să oprească migraţia, ci să o gestioneze.
În campania electorală pentru alegerile europarlamentare, ar dori să le spună oamenilor că, deşi viaţa în Europa este chinuită de o multitudine de necazuri şi de probleme de detaliu, problema cea mai importantă este războiul.
În realitate, avem două căi în faţa noastră: cea a păcii şi cea a războiului, iar birocraţii de la Bruxelles sunt pentru război. Europenii sunt de partea păcii. Avem nevoie de o majoritate pro-pace în Europa. Aceasta este miza alegerilor europarlamentare, să trimitem la Bruxelles patrioți și oameni cu frică de Dumnezeu!
Problema este unde gasim asa ceva
Avem persoane care au demonstrat asta în plandemie: Cristian Terheș, Gheorghe Piperea, Claudiu Târziu, Aurelian Popa.