Miniştrii economiei şi finanţelor din statele UE, reuniţi în Consiliul ECOFIN, şi-au asumat vineri că fondul de redresare post-pandemie, instrumentul NextGenerationEU, nu va fi prelungit după 2026, anul până când vor trebui implementate toate proiectele din planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale statelor UE şi cheltuite fondurile aferente, în schimb au lansat dezbaterea despre cum vor finanţa din 2026 priorităţile comune, relatează agenţia EFE.
„Adoptarea rapidă a investiţiilor şi reformelor până în august 2026 continuă să fie esenţială pentru o implementare completă” a fondului de redresare, se arată în textul cu concluziile reuniunii Consiliului ECOFIN.
Unele ţări, în special Italia şi Polonia, cea din urmă având până anul acesta PNRR-ul blocat de către Comisia Europeană în urma disputei acesteia cu fostul guvern conservator polonez pe tema statului de drept, au cerut prelungirea aplicării instrumentului financiar NextGenerationEU, întrucât până în prezent a fost cheltuit doar aproximativ 30% din bugetul acestuia de 750 de miliarde de euro constând în granturi şi împrumuturi. Această idee nu este însă agreată de statele tradiţional mai austere din partea nord a UE şi nici de Comisia Europeană.
Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a amintit luni dificultatea pe care ar presupune-o obţinerea unui acord unanim pentru revizuirea datei de finalizare a fondului de redresare post-pandemie şi, cu toate că a apreciat că nu ar fi chiar imposibilă o astfel de înţelegere, el i-a îndemnat pe toţi „să considere că încheierea lui este în 2026”.
În condițiile puse de jevrei. Vreți bani, mai cedați din suveranitate şi resurse.