Maica Domnului din Vladimir este cea mai cinstită icoană făcătoare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei pravoslavnice. Înaintea acestei sfinte icoane s-au închinat cu evlavie, veacuri de-a rândul, milioane de creștini, alături de înalți ierarhi, patriarhi, cneji, țari. Prin rugăciuni făcute înaintea acesteia, au fost înfrânte puhoaiele păgâne, s-au tămăduit boli incurabile, s-au alinat necazuri și au fost dobândite din belșug daruri spre slava lui Dumnezeu Cel în Treime mărit și mântuirea rugătorilor cu inimă înfrântă și smerită.
Conform vechii tradiții, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit trei icoane ale Maicii Domnului. Văzându-le, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a spus: „Harul Celui ce S-a născut din Mine și al Meu să fie cu sfintele icoane“. Una dintre aceste trei este cea pe care noi o cunoaștem ca icoana din Vladimir. Icoana Preasfintei Stăpâne până în anul 450 s-a aflat la Ierusalim, iar apoi a fost dusă la Constantinopol. În prima parte a secolului XII sfânta icoană a fost trimisă de către Patriarhul Constantinopolului Luca în dar marelui cneaz Iurie Dolgoruki, întemeietorului orașului Moscova și așezată de el în mănăstirea pentru fecioare din Vâșgorod.
Satul Vâșgorod aparținuse în trecut sfintei întocmai cu apostolii cneaghine Olga, iar din 1155 a devenit moștenirea fiului cneazului Iurie – Andrei Bogoliubski, care era foarte evlavios și cucernic. Mulțimea minunilor săvârșite de la icoană îi erau comunicate cneazului. Printre altele, cneazului i s-a povestit că sfânta icoană de câteva ori și-a părăsit locul și s-a aflat în aer; cneazul a înțeles din cele povestite că trebuie să schimbe locul icoanei. Andrei Bogoliubski constituie o epocă întreagă din istoria poporului rus: crearea nucleului statal al țării. Exista un principiu deosebit al vieții de stat, în comparație cu cel de la sud, pe care cneazul Andrei l-a refuzat și a plecat spre nord. Hotărând să se strămute din Vâșgorod în patria sa, moșiile Suzdalului, cneazul a luat cu sine, fără știrea tatălui, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pe cale, înaintea ei neîncetat s-au slujit tedeumuri. Locuitorii orașelor Vladimir și Kleazma au întâmpinat icoana cu multă dragoste și osârdie. Din Vladimir cneazul s-a îndreptat spre Rostov. Îndepărtându-se de Rostov zece verste, pe malul râului Kleazma caii s-au oprit și nu voiau să meargă mai de parte. Au înhămat alți cai, dar nici aceștia nu s-au urnit din loc.
Uimit și înspăimântat, cneazul a căzut înaintea icoanei Maici Domnului și s-a rugat cu lacrimi. Preasfânta Fecioară i s-a arătat în vis, având un sul în mână, poruncindu-i să lase icoana în Vladimir, iar în acest loc să zidească o biserică în cinstea Nașterii ei. Cneazul a așezat icoana în Vladimir. Din acestă vreme – 1160 – sfânta icoană a început să se numească icoana Maicii Domnului din Vladimir. În anul 1164 această icoană a fost purtată de cneazul Andrei în marșul împotriva bulgarilor de pe Volga. Înaintea luptei cneazul Andrei s-a mărturisit, s-a împărtășit și, rugându-se înaintea icoanei Maici Domnului, exclamă: „Tot omul ce nădăjduiește în Tine, nu va pieri!“ Și toată oastea, urmând exemplul cneazului, a sărutat cu lacrimi sfânta icoană și, chemând ajutorul Maicii Domnului, s-a dus la bătălie. Bulgarii au fost biruiți. După victorie, încă pe câmpul de luptă, în fața icoanei, s-a săvârșit un tedeum. În timpul slujbei în fața tuturor ostașilor s-a săvârșit o minune: de la icoană și Crucea de Viață Făcătoare a strălucit lumină, care a luminat întreaga împrejurime. Fiindcă în aceeași zi împăratul bizantin Manuil a văzut lumină de la Crucea Domnului și, întărit de acest semn, a biruit saracinii, de comun acord cu cneazul Andrei Bogoliubski și împăratul a fost instituită ziua de 1 august, sărbătoarea „Scoaterii Cinstitului Lemn a de Viață Făcătoarei Cruci a Domnului“. În anul 1175, în timpul răzmeriței din Vladimir, cneazul Andrei Bogoliubski a fost omorât. Orașul căzuse în mâinile tâlharilor. Atunci un preot cu numele Nicolai a purtat icoana pe străzile orașului și răscoala s-a potolit. Multe minuni s-au făcut de la sfânta icoană. În anul 1135 catedrala unde se afla icoana Maicii Domnului din Vladimir a ars până în temelie, dar sfânta icoană a rămas neatinsă. În anul 1237 icoana făcătoare de minuni și alte odoare sfinte au suferit din cauza hoardelor tătare: de pe ea a fost scoasă veșmântul prețios, însă icoana a rămas întreagă și neschimabată. În anul 1395, Tamerlan cu hoardele de tătari a năvălit asupra pământului rusesc și se apropia de Moscova. Poporul avea o singură nădejde: ajutorul lui Dumnezeu. Marele cneaz al Moscovei Vasilii a poruncit să fie adusă icoana Maicii Domnului din Vladimir la Moscova.
Zece zile a durat calea icoanei spre Moscova. Pe marginile drumului stătea poporul îngenuncheat și, întinzând mâinile spre icoană, cerea: „Maica Domnului, mântuiește pământul nostru!“ La Moscova icoana a fost întâmpinată cu o mare solemnitate. O procesiune formată din tot clerul moscovit, familia marelui cneaz, boierii și toți locuitorii Moscovei au ieșit din oraș în câmpia Kucikov și, întâmpinând icoana, au însoțit-o până la catedrala Adormirii din Kremlin. „Tor orașul a ieșit să întâmpine icoana“, povestește letopisețul. Mitropolitul și marele cneaz, „bărbați și femei, copii și prunci, orfani și văduve, de la mic la mare, cu cruci și icoane, cu psalmi și cântări duhovnicești, dar mai cu seamă, cu lacrimi, că nu puteai afla om să nu plângă cu suspine neîncetate și bocete“, zice letopisețul. Maica Domnului nu i-a lăsat pe cei ce nădăjduiau în ea. În momentul întâmpinării sfintei icoane la Moscova Tamerlan dormea în cortul său. Deodată văzu în vis un numte înalt, de pe care coboarau spre el sfințiți ierarhi cu toiege de aur. De asupra lor, într-o măreție negrăită, într-o strălucire puternică a razelor se afla o Femeie luminoasă. Nenumărate mulțimi de Îngeri erau în jurul Femeii și țineau în mâini săbii de foc. Ridicându-le în sus s-au năpustit asupra lui Tamerlan. El s-a deșteptat, tremurând de spaimă. Înțelepții și tălmacii chemați să tâlcuiască visul au zis că Femeia văzută de el în vis este Ocrotitoarea rușilor, Maica Dumnezeului creștin și puterea Ei este de neînvins.
„Atunci noi nu mai avem ce face“, a exclamat Tamerlan și a dat ordin oastei să se întoarcă înapoi. Și tătarii, și rușii au fost profund uimiți de acest eveniment. Iar letopisețul, descriind cele întâmplate, adăugă: „Și a fugit Tamerlan, alungat de puterea Preasfintei Fecioare!“. Renumitul predicator, arhiepiscopul Inokentie al Hersonului, meditând la minunatul ajutor al Maicii Domnului, spunea: „E cu neputință să nu cădem până la pământ cu duh de mulțumire înaintea Maicii Domnului“.
De aceea cu vrednicie și cu dreptate să-i cântăm și s-o lăudăm pe Ocrotitoarea noastră Cerească, pentru că întotdeauna, când ne aflam pe muchia prăpastiei și pierdeam orice nădejde, afară de nădejdea la ajutorul cel de sus, Preasfânta Stăpână, Maica Domnului ne dăruiește slăvita Sa apărare. În prezent, cu multă părere de rău, această icoană, ca și icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov se află în Galereia Tretiakov și doar în anumite cazuri este expusă în biserica Sfântul Nicolaie din preajmă, spre închinare.
