Institutul extremist Elie Wiesel continuă lupta împotriva memoriei și istoriei românești

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel a publicat ieri, pe Facebook, următorul anunț:

„Azi și mâine (adică miercuri și joi, n.n.) IHRA (International Holocaust Remembrance Alliance – IHRA), ȋn parteneriat cu INSHR-EW (Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel), organizează la București un atelier, pentru cadre didactice și membrii ai societății civile, care ȋși propune să consolideze capacitatea de combatere a negării Holocaustului.

Un tip de distorsionare des ȋntȃlnită ȋn societatea romȃnească este felul ȋn care diverse instituții publice se raportează la criminalii de război.

Două exemple recente:

Biblioteca județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești prezintă ȋn aceste zile o expoziție despre autografe și dedicații pe care le deține. În mesajul de promovare a evenimentului se afirmă că Radu Gyr a fost arestat ȋn 1945 „pentru vina de a fi ziarist”, iar despre Mircea Vulcănescu aceeași expoziție transmite trecătorilor că el este o victimă a represiunii comuniste… deși o frază mai devreme enunță faptul că este condamnat pentru crime de război.

Muzeul Cărții și Exilului Romȃnesc de la Craiova a ales să ascundă sub covor statutul de criminal de război pe care ȋl are Vintilă Horia.

𝐀𝐩𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 𝐜𝐫𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐚𝐳𝐛𝐨𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐬𝐥𝐚𝐭𝐢𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚!”

Nu era suficient că aveam un Institut antinațional autohton care se străduiește încă de la înființare să ne rescrie istoria, acum și-au adus întăriri. International Holocaust Remembrance Alliance – IHRA, adică Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului, este o organizație interguvernamentală cu 35 de țări membre și 8 țări observatoare. Printre cele 35 de țări membre se află și România.

Observăm că ținta lor sunt cadre didactice și membri ai societății civile care trebuie reeducați în conformitate nu cu adevărul istoric, ci cu punctul lor de vedere care ar duce la ștergerea din istorie a lui Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și Vintilă Horia, ca să ne referim doar la cei menționați de ei, dar lista e mult mai lungă.

În cazul lui Radu Gyr, îi deranjează faptul că «în mesajul de promovare a evenimentului se afirmă că Radu Gyr a fost arestat ȋn 1945 „pentru vina de a fi ziarist”». Doar că exact acesta este adevărul. Radu Gyr a fost arestat pentru vina de a fi ziarist. Să cităm din actul acuzării de atunci: Inculpaţii erau acuzaţi că „prin articolele din ziare, broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste şi ei au contribuit prin acţiunile lor la susţinerea unui regim odios şi a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecinţă antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a ţării”. Alături de Radu Gyr au mai fost arestați și judecați și alți jurnaliști, Nichifor Crainic, Pan Vizirescu, Pamfil Şeicaru, care era refugiat, Dragos Protopopescu, Stelian Popescu, Ilie Rădulescu şi mulţi alţii. Lotul celor judecați chiar așa era cunoscut, lotul ziariștilor fasciști.

În cazul lui Mircea Vulcănescu, îi deranjează faptul că „despre Mircea Vulcănescu aceeași expoziție transmite trecătorilor că el este o victimă a represiunii comuniste„. Un alt adevăr.

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, fiica lui Măriuca Vulcănescu, povestea drama familiei sale: „În noaptea de 30 august, de Sf. Alexandru, au venit nişte agenţi, l-au arestat pe tata şi l-au dus undeva, pe strada Uranus. În toamnă a început procesul. Aveam voie să asistăm. Apoi l-au mutat de la Uranus la Închisoarea Văcăreşti, unde nu mai puteam să-l vedem decât o dată pe săptămână, vinerea. După gratii. De supărare, a făcut icter. Şi atunci l-au mutat în infirmeria de la Mănăstirea Văcăreşti. Când ne duceam, ne vorbea de bolţile călugăreşti de pe vremuri… Mergeam cu sora mea Sandra şi cu mama. În iarna aia a fost dus din nou în celulă, unde am putut să-i ducem un brăduţ… L-am strecurat prin uşiţa celor două rânduri de gratii. De la icter slăbise mult, îşi lăsase barbă. Pe urmă, la Aiud a ajuns în lanţuri… Au revenit când s-a hotărât recursul şi au fost rejudecaţi. Atunci tata şi-a făcut singur pledoaria. A citit de pe la ora 11 dimineaţa, s-a întrerupt la prânz şi după masă a reluat şi a mai citit câteva ore. Tot completul de judecată amuţise. Mama era uluită că rechizitoriul era în favoarea lui. Dar la un moment dat a sunat telefonul şi l-au chemat pe procuror, iar când s-a întors… totul se schimbase“.

Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ţinut o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alţi 12 bărbaţi din celula sa, în hrubele secţiei 1. Acolo au fost dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi în frig, neavând paturi sau scaune pe care să şadă. Epuizat, unul dintre deţinuţi a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi aşezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viaţa. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Testamentul său conține doar câteva cuvinte: „Să nu ne răzbunați!“. (Adevărul)

Vintilă Horia e singurul scriitor român distins cu Premiul Goncourt. A fost profesor de literatură universală și comparată la Universidad Complutense din Madrid, de literatură contemporană la Universitatea Catolică din Paris, apoi la Universitatea din Alcalá de Henares. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și a obținut licența în filologie în cadrul Universității Catolice din Paris.

În 1946, Tribunalul Poporului din România l-a condamnat în contumacie la 25 ani muncă silnică, pentru crime de război, în baza legii 312/1945, art 2: [indivizi care] „s-au pus în slujba hitlerismului sau fascismului și au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice sau la aservirea vieții economice a țării în detrimentul intereselor poporului român”. Completul de judecată care l-a condamnat pe Vintilă Horia era format din: președinte: Alexandru Voitinovici; doi membri, „judecători ai poporului,” doi învățători, un muncitor CFR, un comerciant, un fost consilier la Camera de Muncă, un „judecător delegat,” un grefier, un acuzator public și un singur magistrat.

Toți au fost condamnați de către instanţe de judecată ilegitime, dintr-un regim – cel comunist – declarat oficial „ilegitim şi criminal”.

Dar cei de la Institutul Elie Wiesel ignoră toate acestea și iau de bune sentințele unor așa zise „instanțe de judecată” care nu judecau absolut nimic, doar pronunțau sentințele convenite cu ocupantul bolșevic înainte de debutul proceselor politice.