Ieri, la Târgoviște, cu prilejul lansării naționale a candidaților AUR în alegerile din 9 Iunie a.c., am ținut un discurs care mi-a atras din partea presei noi acuzații de anti-europenism. A califica o declarație critică la adresa Comisie Europene (CE) drept una contra Europei nu este doar o inexactitate, ci o enormitate. Întîi de toate pentru că UE nu acoperă tot continentul european. Apoi, CE nu este UE, ci doar birocrația UE.
Ce am afirmat ieri?
Că onor Comisia Europeană este noua ”Înalta Poartă”. Pe ce îmi întemeiez spusele? Pe faptul că totul se raportează la poziția CE față de guvernul național. Nu mișcă nimic în România fără voia Bruxelles-ului.
Am mai adăugat că acolo sunt ”unși” șefii de stat și de guvern. Cum altfel să interpretez amestecul nepermis al conducerii CE și al PE în alegerile din diferite state ale UE?
Am susținut și că plătim ”tribut”. Da, căci achităm costurile politicilor CE care devin obligatorii și pentru România, cum sînt, de pildă, cele care rezultă din ”Pactul verde european” (închiderea minelor și a unităților de producție de energie pe cărbuni, renunțarea treptată la producția și consumul de produse din carne, interzicerea încălzirii cu lemne etc), dar nu doar. Este vorba de bani mult mai mulți decît cei pe care îi vom primi vreodată de la UE.
Care e soluția? Să schimbăm raportul de forțe. CE trebuie să urmeze voința popoarelor din UE, nu invers. De aceea, îndemn la alegerea cît mai multor patrioți în Parlamentul European.
Însă, discuția este mult mai adîncă.
EUROREALISM
Întîi de toate, să fie limpede, noi, AUR, nu suntem anti-UE sau eurosceptici, ci eurorealiști. Sau altfel spus, nu suntem împotriva Uniunii Europene, ci a politicilor anti-UE emanate de la Comisia Europeană.
Am spus în repetate rînduri că politica dusă azi de CE este una care torpilează proiectul UE.
Explic. Uniunea Europeană a fost fondată ca o alianță între state suverane, egale în drepturi și obligații, cu scopul formării unui spațiu al păcii și prosperității în Europa.
Fundamentele UE au fost cele constitutive ale civilizației europene: gîndirea elenă, dreptul roman și credința creștină.
Ce devine tot mai mult UE? Un suprastat, condus de o birocrație nealeasă de nimeni, dar controlată de cîteva state. De aici rezultă un tratament diferențiat între statele componente.
Statele care au aderat de mai puțină vreme sînt dezavantajate, față de cele mai vechi.
Birocrația UE, aflată în principal sub cupola Comisiei Europene, forțează preluarea atributelor esențiale ale guvernelor naționale, astfel încît suveranitatea statelor să fie redusă pînă la suprimare.
În privința educației, sănătății, apărării, justiției ș.a.m.d. va decide exclusiv CE, dacă proiectul de modificare a Tratatului de funcționare a UE va fi adoptat. Așadar, vom avea de facto și de jure un guvern unic, guvernele naționale fiind simple extensii ale CE.
Mai mult, CE vrea să impună o ”identitate europeană”, prin politici de educație ideologică, elementul care se vrea coagulant al suprastatului UE, pe care îl construiește.
ANTI-TOTALITARISM
Pentru proclamarea suprastatului UE, CE se bazează pe ceea ce UE are deja: un drapel, un imn, un teritoriu. Pe acest drum, CE va face alți pași: adoptarea monedei Euro de către toate statele și modificarea Tratatului, care să devină astfel ”Constituția” UE.
Cel puțin în ultimii 15 ani, CE a dovedit o apetență tot mai mare pentru ideologia neomarxistă. Principalul instrument al acesteia este ”corectitudinea politică”. Legile UE au început să fie făcute pe calapodul acestei ”corectitudini politice”, în răspăr cu realitatea obiectivă și cu normalitatea.
Efectele sînt multiple, de la pedepsirea gîndirii libere pînă la interzicerea tradițiilor și controlul asupra persoanei.
Ideologia de gen, educația pornografică din școli, politicile LGBT, scoaterea credinței din spațiul public și inhibarea rolului Bisericii în societate, rescrierea istoriei, discriminarea pozitivă a minorităților, identitatea digitală, controlul asupra banilor privați prin bancarizarea excesivă, obsesia pentru eco-marxism, care a culminat cu așa-numitul ”Gree Deal” care amenință să lichideze nu doar economia UE, ci și modul nostru de viață, condiționarea finanțării unor proiecte naționale de supunerea ideologică a guvernelor, antrenarea statelor componente ale UE într-un război care nu e al lor – sînt expresii ale unei viziunii totalitare, de extracție neomarxistă, a CE. În răspăr cu viziunea care a dus la crearea UE.
Bref, dacă nu schimbăm componența și, prin aceasta, orientarea ideologică a CE, UE se va transforma într-o nouă URSS.
Noi, cei care am făcut parte din blocul comunist, nu mai vrem să repetăm experiența totalitară.
Noi, cei care am tînjit la UE ca la un tărîm al libertății și bunăstării, nu putem asista pasivi la deturnarea acesteia de pe drumul unei evoluții firești și la distrugerea ei.
Dar nu doar noi suntem conștienți de primejdia în care se află UE, ci s-au alertat și popoarele din Vest. De aceea crește curentul conservator peste tot, de la Germania, Franța, Italia și Spania pînă la Suedia, Austria și Portugalia.
De aceea există speranța pentru o schimbarea majoră al nivelul CE, care să marcheze revenirea la normalitate a UE.
Popoarele europene trebuie sa înțeleagă ca asa zisa UE nu e decât o cacealma creata pentru a desființa statele naționale. Acest plan exista dinainte de primul război mondial, dar era o alta cale prin care se dorea distrugerea statelor europene. Aceasta cale era comunismul inventat de evrei, prin care statele naționale trebuiau distruse și aduse sub dominatia evreiasca. Pentru ca acest lucru nu s-a putut face prin comunism, bancherii de pe Wall Street, împreună cu clanul Rotchild, cu alți magnați și agenți ai evreilor au decis crearea acestei organizații suprastatale cu aceleași scopuri sinistre cu care a fost creat comunismul. Astăzi vedem clar ca scopul celor care au creat UE a fost distrugerea statelor naționale și crearea guvernului mondial, prin politicile distructive pe care le elaborează și le implementează UE în Europa. Totul a fost plănuit dinainte, iar bancherii evrei au creat băncile asa zis naționale, care de fapt sunt proprietatea lor, au cumpărat presa și mass media în toate tarile, au creat firme, companii , corporații prin care au exploatat și controlat economic acest tari, pe care le – au sărăcit, iar apoi le – au îndatorat la băncile lor, iar acum după pandemia organizata tot de ei au elaborat aceste politici economice, climatice distructive și antinationale. Suntem in pragul unei dictaturi fără precedent în istoria umanității, iar popoarele suporta consecințele lipsei unor lideri naționaliști autentici și a trădării lor de către clasa politică, cumpărată în totalitate de către bancherii globali, care au vândut totul inclusiv viata oamenilor acestor tirani.
cine este subiectul articolului?