„De doi ani de zile băncile centrale practică dobânzi real pozitiv. Ceea ce va face un iad din viața datornicilor. Ideea este așa: nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai, deja trăiți cu mult peste posibilități. Refolosiți lucruri, reparați-le, sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun, să nu mai călătoriți cu avionul, ci cu trenul”, a spus Valentin Lazea, la podcastul Andreei Roșca ”Vast and curious”.
Ce a spus economistul șef al BNR la podcastul Andreei RoșcaGenerațiile tinere își închipuie că a existat credit dintotdeauna. Creditul, traiul pe datorie era o chestie foarte riscantă până la 1914 și foarte izolată. Da, traiul pe datorie era o excepție. Chiar era o rușine ca muncitor american să iei credit. După care am început primele forme incipiente. Ford și primii fabricanți de mașini, pentru că erau scumpe mașinile au dat credit pentru oamenii pe care îi cunoșteau foarte bine pentru ca aceștia să-și ia mașină. După aceea a intervenit așa-numitul revolving credit. Marile lanțuri de magazine americane au zis: îi știm pe clienții aceștia așa că le dăm pe darorie ca să cumpere tot de la noi marfă. Erau o chestie strict personalizată.
În 1958 vine Bank of America, banca imigranților italieni, în treacăt fie spus, și zice hai să depersonalizăm relația asta, hai să introducem cardul de credit, care să fie valabil mai întâi la nivelul statului California, apoi pe toată suprafața Statelor Unite ale Americii. Și a început această relație depersonalizată… După aia a început să fie tot mai relaxat nivelul de acceptare a documentelor în baza cărora luai credit, dar, în goana de a emite cât mai mulți bani și mânată și de factorul politic, s-a ajuns să se dea la toată lumea, inclusiv la persoane NINJA (no income, no job or assett).
Totul este greșit în sistemul educațional din lume. S-au uitat învățăturile religioase. Da, acel Decalog care spune să nu minți, să nu furi …Democrațiile depline sunt retrogradate la rang de democrații imperfecte, pentru că încep populismele, publicul ne-educat își impune punctul de vedere iar politicienii îi dau satisfacție. Iar democrațiile imperfecte se transformă în regimuri autoritare. Pentru că publicul, nemulțumit de cum funcționează democrația, deși ar trebui să fie nemulțumit în primul rând de el însuși, se duce spre soluții extreme, ceea ce paște și Europa și România. Adică sunt mulți care spun, deși au frigiderul plin astăzi: noi ne-am săturat de democrația asta. Nu ne mai convine ce ce vedem.
În timpuri de război, ceea ce coagulează o națiune este că atât bogații cât și săracii își var-să sângele pe câmpul de luptă. La fel și asta coagulează în timpuri de pace ceea ce coagulează o națiune este atunci când bogații plătesc mai mult decât proporțional, deci progresiv.Și atunci săracul poate să zică da, băi, uite ăla poate a câștigat banii prin fraudă dar măcar văd că contribuie proporțional, mai mult decât mine, care am fost poate dezavantajat în viață, poate n-am avut noroc…Taxarea progresivă creează soliditatea națională un concept care în România e total absent. Nimeni, nu dă doi bani pe el.
Se fac tot mai simțite, an de an, efectele încălzirii globale. Da, anul 2023 a fost cel mai cald din istorie. 2024, până acuma e cel mai cald din istorie ianuarie și februarie.O parte din țările lumii a treia contestă supremația occidentală în acest război din Ucraina. Ele sunt mai degrabă de partea Rusiei decât de partea Occidentului. Deci există acolo o dorință de a vedea subminată primordialitatea Vestului. Ori țările astea -mă refer mai ales la China, Indonezia- se caracterizează prin faptul că acolo nu prevalează mentalitatea „Mie mi se cuvine”. Acolo, elevii tocesc pe rupte, învață carte foarte serios. Deci, cei care la noi se droghează sau sau joacă jocuri pe calculator sau ce fac ei acolo, au drept concurenți niște tineri cărora le e foame, care învață, care pun burta pe carte ș.a.m.d. Și care în competiția asta între Est și Vest nu țin cu Vestul. Deci, dacă nu se vor trezi ai noștri din nou niște oameni hotărâți și mai multă știință de carte din lumea a treia și se vor impune.Un om de pe stradă sau un om care ne urmărește ar putea să întrebe urm următorul lucru: de ce ar trebui eu, să mă ghidez după morală, după conceptele de Bine, Frumos și Adevăr? Când e clar că toată lumea se ghidează după morala utilitaristă, fiecare se suie pe umerii celuilalt. Întrebarea de bază, fundamentală, pe care eu nu o pun în carte, da, o pun aici, în emisiune, este următoarea: Universul ăsta în care trăim, oare nu se ghidează și el oare legile universal valabile- Adevăr, Frumuseți, Bine ș.a.m.d.? Și aici sunt două concepții diferite pe care un om le poate avea. Fie omul vede Universul ca pe un loc al hazardului,- astăzi ești bine, mâine ți-e rău, mâine poate te lovește mașina. Caz în care are rost să fii utilitarist, adică să te bucuri cât mai mult de viață, să te îndestulezi ș.a.m.d.
Sa moara mata ?!!!Auzi ba jegosule ???!!!! Luați va rapid talpasita din BNR, cât mai aveți timp, ca știm cui ați predat resursele, bancile, industria României cu subiect și predicat și știm și câte miliarde ați prădat și jefuit din România după lichidarea lui Ceaușescu !!! Peturi sa vândă mata, scârbă ce ești !!!
Sa observati la Loaza asta, si tonul superior cu care se adreseaza romanilor, ca de la un stapan de sclavi la sclavii sai! Pe de alta parte, mesajul sau transmis romanilor este unul de un marxism extrem, echivalent practic cu deviza satanelor de la Davos: „nu veti mai avea nimic, dar veti fi fericiti” ! Ceea ce ne arata ca, si aici in Romania s-au format deja niste „elite autohtone”, care stiu si decid totul pt o „populatie de maimute”, asa cum suntem in viziunea lor, si care trebuie reeducata in spiritul Noii Ordini viitoare ! Doar ca, vine in curand Revolutia, si odata cu ea, „noaptea cutitelor lungi” pt astfel de Loaze!